Zile perfecte pentru cultura ieşeană

Parca niciodata n-am mai simtit influenta unui cumul de factori atât de benefici pentru cultura ieseana. Preocuparea brusca a partidelor de guvernare pentru Iasi, care-si aduc aminte de proiectele promise de ani si ani de zile. Deblocarea (pe hârtie, cel putin) unor fonduri privind construirea noului sediu pentru Opera. Finalizarea reabilitarii unor obiective, care acumulasera deja ceva întârzieri.  Sa luam exemplul de la Baia Turceasca: ce mai conteaza ca în viitorul Centru International de Arta Contemporana nu poti expune arta contemporana (sau, cel putin, nu ai voie sa dai gauri si nu ai cum sa expui parietal, asa cum fac toate institutiile similare din lume), important e ca restaurarea arata bine, chiar si asa, cu prize, întrerupatoare si lumini de siguranta care fac inutilizabili (inclusiv si pentru proiectii) majoritatea peretilor. Sau Bojdeuca lui Creanga din Ticau: cui îi mai pasa ca, de la arhitecti specialisti în restaurarea patrimoniului la Academia Româna, au fost numeroase voci care au reclamat, dupa aceasta ultima interventie masiva, nu doar asupra constructiei în sine, cât si asupra platformei din jur si cailor de acces, disparitia farmecului, autenticitatii pe care o „casa taraneasca mica, saracacioasa” (definitia din Micul dictionar academic, editia a II-a, 2010) reusise sa o pastreze, în ciuda succesiunii restaurarilor si trecerii timpului. Bine ca cel putin sesiunile foto ale conducatorilor judetului/ primariei au fost reusite (sau cel putin asa si-ar fi dorit). Mesajul e clar: putem sta linistiti când vedem atât drag de patrimoniu cultural si pricepere în gestionarea lui. Pe lânga acestea, au reaparut promisiunile electorale pentru restaurarea Filarmonicii, a carei orchestra cânta de 12 ani în tot felul de spatii improprii. Conform noilor angajamente, cei mai tineri dintre noi ar putea avea sansa sa vada (unii pentru prima data) sala de concerte de pe strada Bals folosita de muzicieni. Asta daca termenul limita, adica 2029, va fi respectat. Nu-mi aduc aminte de vreun santier care sa fie finalizat la timp, dar, la cât am asteptat, ce ne mai costa o doza suplimentara de optimism? Mai bine mai târziu decât niciodata! Trebuie sa fim recunoscatori si pentru inaugurarile de o jumatate de zi. Vine un desant de sefi de partid, ministri, oameni importanti, în pixurile carora stau nu doar banii pentru investitiile de la bugetul central (ca, din pacate, cu cele din bugetul local ne-am lamurit în ultimii ani), ci si carierele celor numiti politic de aici. Televiziuni, fotografi, declaratii sforaitoare. Noi, publicul larg, nu avem înca acces la Terminalul 4. Sau la Muzeul de Istorie Naturala de pe Independentei, întâmplator primul din Principatele Române (ca tot am sarbatorit recent unirea lor), fiind fondat în 1834, care sta si el închis de 11 ani. Trebuie doar sa avem rabdare sa ne vina rândul si sa întelegem ca totul e doar ca sa se vada clar interesul, aplecarea. Semnalul public, mesajul, simbolismul – astea sunt contributiile cele mai valoroase. Ma uit pe fereastra si zâmbesc, plin de speranta, când vad ca, încântat de eforturile edililor ieseni, parca si soarele straluceste mai tare, dorind sa-si aduca si el contributia la topirea zapezii care înca da batai de cap pietonilor. Însa, de departe, cea mai buna veste s-a pogorât asupra simbolului Iasului. Cel mai talentat, de succes si voluntar dintre toti managerii culturali care activeaza sau au trait vreodata în comunitatea noastra a fost numit, prin ordin de ministru, în fruntea Complexului Muzeal National Moldova (CMNM). (De la Ateneu National la Complex National e ceva!) Nici nu conteaza ca înlocuirea unui manager interimar cu altul s-a facut fara concurs! Ba chiar trebuie sa ne bucuram de aceasta initiativa. Concursurile sunt periculoase, cine stie cine ar fi putut specula o eventuala slabiciune de moment a favoritului si ne-am fi trezit cu vreun specialist mai putin atent la nevoile comunitatii si mai ales conducatorilor ei, la sensibilitatile locale si promovarea lor asa cum meritam si ne asteptam! Nu trebuie sa interpretam lipsa generala de reactie ca pe ceva rau! Populatia e în delir, înca nu a reusit sa proceseze aceasta reusita fantastica, aceasta fereastra de oportunitate care s-a deschis, din inspiratia ordinului de ministru si lobby-ul mintilor locale luminate care s-au batut pentru ca orasul sa primeasca un nou impuls catre transcendenta. Deoarece CMNM are obiective în tot judetul, avem într-un final sansa sa avem parte de un judet „sacru si spiritual”, asa cum scrie pe pliantul de campanie al celui care a candidat cu succes pentru postul de consilier judetean pe listele PNL Iasi. Pe lânga cele 9 obiective ale CMNM, daca adunam pe cele administrate de Ateneu (inclusiv cinematografele si, mai nou, Baia Turceasca), ne dam seama ca pur si simplu nu mai avem cum sa ratam ridicarea Iasului din mediocritatea culturala în care baltea de ceva vreme, conform clasamentelor realizate la centru. Da, au fost câteva voci razlete care au întrebat, timid, daca fostul membru al corului si tenor de ocazie are cunostintele si formarea necesara pentru a conduce o institutie de dimensiunile si prestigiul celei care are sediu în Palatul Culturii. Daca paseismul sau e potrivit cu ambitiile unui oras cu pretentii europene. Au facut-o însa doar din invidie si neîntelegerea capacitatilor intelectuale si viziunii sale! Si ce daca a râs lumea de pomenirile din cimitir? Sunt convins ca personalitatile ale caror morminte nu au fost reabilitate suspina acolo sus, în ceruri, asteptând sa le vina si lor rândul sa fie cinstiti de corul barbatesc si de figurile grave ale primarului si colaboratorilor nelipsiti cu aceste ocazii! Si ce daca a protestat lumea la una dintre multele initiative de modificare a fatadelor si spatiilor din jurul unor obiective culturale? Cu exceptia fatadei fostului Cinema Victoria, toate celelalte au fost realizate. Conteaza tenacitatea si perseveranta, nu latratrul câinilor de pe lânga caravana vesela a culturii iesene, care merge cu Domnul înainte! Si ce daca au protestat formal istoricii, colegii sai de partid, la amplasarea fara autorizatie a bustului lui Octavian Goga? Placuta care trebuia sa aduca lamuriri despre trecutul legionar al poetului a disparut la scurt timp dupa ce a fost lipita de soclu, iar trecatorii pot admira nestingheriti, fara informatii contextuale care sa aduca confuzie si sa ridice semne de întrebare asupra unuia dintre simbolurile neamului! Si ce daca suna a discurs AUR, daca ne dam jos mastile pe care scrie corectitudine politica, toti patriotii adevarati stiu care sunt valorile adevarate ale acestui popor! Sa fim seriosi, asumati, iar Europa si minoritatile sa ne mai scuteasca! Vom reusi doar prin noi însine! Iar acesta este înca un exemplu care ne da atâta speranta cu privire la mult-asteptatul mandat la conducerea Palatului. Daca Ateneul a devenit prima institutie de cultura din România care are în interior o capela, gânditi-va doar ce biserica ar încapea în Palatul Culturii! Si, în încheiere, sa lamurim si problema cu Baia Turceasca! Si ce daca ONG-urile alea si artistii care fac scandal acum au venit cu ideea proiectului si au scris buna parte din documentatia cu care s-a obtinut finantarea? Doar n-o sa-i lasam noi, în orasul unde are loc cel mai mare pelerinaj din România, sa-si faca de cap vizavi de Mitropolie! Sa fim seriosi! Câteodata, scopul chiar scuza mijloacele. E foarte în regula sa avem parte de o arta contemporana inspirata din arta traditionala, sanatoasa, girata de oamenii de bine care înca mai pot fi gasiti prin scena culturala ieseana. Iar cine comenteaza, nu va mai avea acces la fonduri si gata! Se vor da ei, încet-încet, dupa ceilalti care deja nu vad nicio problema în a legitima noua (de fapt, nu chiar asa de noua) directie din cultura locala. Ce a scris Boia în „Capcanele istoriei” despre intelectuali, cu exemple clare din universitatile si mediul artistic iesean, e valabil si acum. A venit timpul sa ne bucuram si sa ne rugam pentru tot ce am primit valoros de la conducatorii nostri si pentru toate lucrurile bune care se pot întâmpla de acum înainte. Ad victoriam! P.S. Lasând gluma la o parte, titlul articolului e inspirat din excelentul film al lui Wim Wenders, „Perfect Days”. Acolo gasim si o posibila solutie pentru aceasta perioada în care norii negri ai ultraortodoxismului si nationalismului desantat întuneca perspectivele culturii iesene: protagonistul are parte de o viata spirituala si culturala bogata, prin construirea unei rutine în care, pe lânga un job banal, si-a lasat timp pentru mici bucurii (muzica excelent aleasa, lecturi ale unor autori mai mult sau mai putin cunoscuti etc.) care-i fac viata suportabila, senina. Dupa exemplul din film, putem sa ne refugiem în mici bule sau în putinele spatii alternative ramase, în care sa consumam – inclusiv gratie internetului – o arta care sa ne faca sa simtim ca suntem, în pofida contextului nefavorabil, cetatenii unui lumi globale, deschise.   George Plesu este manager cultural, presedintele Asociatiei AltIasi