Zburătoare

Pe la miezul noptii, ramas singur cu Vrabiuta, epuizat nervos, seful de Catedra deschise deodata, larg, ferestrele. Urca pe pervaz si plonja spectaculos în gol de la etajul al patrulea... Miraculos, fix atunci, iesind parca de sub apa, Vrabiuta începu sa strige isteric: „Cum ai îndraznit, nenorocitule...?” Mierlut însa nu o mai auzea. Zbura falnic. Nu la figurat, ci la propriu: în cercuri largi, unduite, fascinante... Tulburare mare la sectia de Ornitologie a Facultatii de Biologie din Universitatea (privata) „Prin Noi Însine” în urma cu trei zile. Seful Catedrei de Zburatoare cu Ciocul Mic, profesorul Mierlut Tucan-Pupezeanu, a facut un gest necugetat... Înainte de a vorbi despre gest însa, trebuie sa lamurim putin cauzele care au dus la comiterea lui intempestiva. Înca de la primele ore ale diminetii, Mierlut a primit, la cabinetul personal, vizita doamnei conferentiar Vrabiuta Papagal-Lisitanu, coordonatoarea Catedrei (rivale!) de Zburatoare cu Ciocul Mare. Vrabiuta devenise foc si para, întrucât descoperise ca, în noul stat de functiuni al Departamentului, cursul ei general de „Teoria si practica ornitologica” fusese împartit pe „segmente”, iar „segmentele” repartizate în normele altor colegi provenind, integral, de la Catedra de Zburatoare cu Ciocul Mic. Initiativa îi apartinuse, de la A la Z, domnului Tucan-Pupezeanu, un personaj cu influenta în Consiliul Profesoral si destul de abil ca sa strecoare actiuni machiavelice în administratia universitara de ansamblu. Întrebându-l pe Mierlut despre incident, ar fi raspuns probabil ca respectivul curs intra în aria de expertiza a tuturor ornitologilor din sectie si nu doar a celor de la Catedra de Zburatoare cu Ciocul Mare. În plus, actiunea repara, în fond si la urma urmelor, o gigantica nedreptate din trecut, când Vrabiuta – aflata, se stia prea bine, în gratiile decanului Vulturas Porumbel-Soimaru – se bucurase de privilegii academice absolut nemeritate. „Vizita” mentionata se anunta asadar ca o confruntare decisiva între doua tabere ornitologice antagonizate de decenii: Zburatoarele cu Ciocul Mic si Zburatoarele cu Ciocul Mare. Într-adevar, doamna conferentiar a intrat furtunos în biroul profesorului Pupezeanu, aruncându-i acestuia, în loc de „buna dimineata”, terifiante fulgere din priviri. Curios însa, dupa patrunderea zguduitoare în încapere, complet inexplicabil, Vrabiuta paru sa nu mai poata spune nimic ori, în fine, aproape nimic, întrucât scoase niste sunete difuze din esofag, ce semanau cu cotcodacelile obosite ale unei gaini capturate de catre gospodar dupa îndelungi urmariri prin toata ograda. Se consumase oare furia conferentiarei, exploziv, din momentul aflarii cumplitei vesti si pâna în cel al interactiunii propriu-zise cu Mierlut? Greu de stabilit. Cert este ca, dupa croncanelile vagi si ambigue pe care le emisese la debutul scenei, pastrându-si totusi privirea ucigasa, ea se aseza decisa pe un fotoliu si nu mai rosti nici o vorba. Tucan-Pupezeanu se pregatise pentru o lupta deschisa cu Vrabiuta, dar, trebuia sa recunoasca, nu prevazuse strategii si pentru neobisnuita postura adoptata de rivala: prezenta tacuta în biroul lui sau, ma rog, tacerea furibunda pe unul dintre fotoliile cabinetului propriu. Astepta o vreme încurcat, apoi se panica subit. Daca nebuna urma sa-l acuze de abuz ori tentativa de viol, Doamne fereste, ca tot a ajuns chestiunea la moda în lumea întreaga? Cum statea asa – paralizata în sentimentul de oroare –, Vrabiuta sugera perfect socul emotional. Mierlut se ridica îngrozit de la birou si fugi la secretarele Facultatii pentru a cere ajutor. Acestea venira imediat, dar, dupa un timp, se aratara neîncrezatoare ca doamna conferentiar ar fi patit ceva cu adevarat. Nu dorea sa comunice, nici un dubiu. Totusi, altfel, se arata în deplinatatea functiilor vitale (chiar si cautatura crâncena de pe chip le era tuturor familiara). La fel s-a exprimat si doctorita de la Urgente – Urgente apelate de însusi Mierlut. A alege sa nu discuti cu nimeni, în anumite clipe, constituie un lucru natural pentru profesori (obositi, desigur, de atâta trancaneala!), decise ea. Nici cu politistii nu avu Tucan-Pupezeanu mai mult succes. Ofiterii constatara ca doamna nu comitea nici o infractiune, aflându-se la serviciu, „în incinta locului de munca prevazut de lege”. Paznicii institutiei, femeile de la curatenie, ceilalti colegi, chiar si unii studenti rataciti prin zona, îl asigurau pe Mierlut ca totul li se parea normal, plecând ulterior în treaba lor. Decanul se dadu „prins cu treburi”, iar rectorul – înstiintat telefonic despre incident – a transmis scurt si cuprinzator: „Daca nu înceteaza cu zburataceala, Mierlut o va mierli! De mâna mea”. Prin urmare, pe la miezul noptii, ramas singur cu Vrabiuta, epuizat nervos, seful de Catedra deschise deodata, larg, ferestrele. Urca pe pervaz si plonja spectaculos în gol de la etajul al patrulea... Miraculos, fix atunci, iesind parca de sub apa, Vrabiuta începu sa strige isteric: „Cum ai îndraznit, nenorocitule...?” Mierlut însa nu o mai auzea. Zbura falnic. Nu la figurat, ci la propriu: în cercuri largi, unduite, fascinante... A doua zi, ziarele au titrat, mare, pe prima pagina: „Un salt mic pentru om, dar urias pentru Ornitologie. La Universitatea Prin Noi Însine, se asteapta, cu emotie profunda, acordarea, anul viitor, profesorului Mierlut Tucan-Pupezeanu, a Premiului Nobel pentru Biologie.”   Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi