Să îl simţi pe „A”

„Sending a handwritten letter is becoming such an anomaly. It's disappearing. My mom is the only one who still writes me letters. And there's something visceral about opening a letter - I see her on the page. I see her in her handwriting.” (Trimiterea unei scrisori scrise de mâna devine o anomalie. Dispare. Mama este singura care înca îmi scrie scrisori. Si este ceva visceral în deschiderea unei scrisori - o vad pe pagina. O vad în scrisul ei de mâna.) Steve Carell Trupul ei firav, care parca a capatat consistenta imediat deasupra hârtiei, se joaca cu lumina în miscari dintre cele mai neasteptate: când bruste, vrând parca sa scape dintr-o inevitabila prinsoare invizibila, fie în arcuri largi ca de patinator fara griji singur pe un lac înghetat de undeva din povesti. Îsi continua miscarile aproape neîncetat. Se opreste doar din când în când întepenita mijlocul aerului ca si cum ar fi vazut o naluca. Si de multe ori îsi reîncepe dansul cu si mai multa dezinvoltura, cu si mai multa energie. Si chiar în timp ce vârful ei asterne un fir aproape neîntrerupt, albastru, sângele ei straveziu se urca prin mâna pâna la micile celule cenusii pe care le coase precum acul fermecat al zânelor care pregatesc urmatoarea tinuta a unei fete împaratesti. Ata ei neîntrerupta leaga cu însufletire neuroni de toate semintiile si îi îmbata cu apa vie si îi prinde în dansul ei caruia li se abandoneaza fara rest. Amintiri se formeaza cu entuziasm si cu hotarâre, informatiile noi si vechi se prind într-un lant pe care nimic nu îl poate desface si întregi fâsii se umplu de lucruri noi asemenea unui câmp fertil sub o ploaie calda si generoasa de vara. Ati zice ca am povestit pâna acum despre muzica unui balet sau poate alta poveste din vremuri când lumile se îngânau si oamenii erau dispusi la magie. De fapt este doar povestea scrisului de mâna. În bucuria simpla a clantanitului din butoane ne îndepartam tot mai mult de unul din marile daruri istorice ale creierului nostru: scrisul de mâna. Si pâna la urma, a fost una din marile victorii ale evolutiei. A pus bazele memoriei umanitatii. A fost venerat si adus la nivel de arta în aproape orice cultura (poate mai mult în unele, d.ex. japoneza, decât în altele). Este, înca, elementul cheie al oricarei scoli, alaturi de citit. Odata devenit universal, adica raspândit la aproape toti indivizii, a devenit o carte de vizita profund personala. Imagine generata de autor cu ajutorul Bing AI image generator Si cel mai rau le facem copiilor nostri, pe care îi privam de unul din instrumentele cele mai naturale care îi ajuta sa îsi dezvolte creierul si abilitatile lui. Stiam asta mai demult, cumva intuitiv, dar acum avem si date stiintifice care sa ne confirme intuitia. Scrisul de mâna, în comparatie cu scrisul la masina, are ca rezultat modele mai complexe de conectivitate a creierului, îmbunatatind învatarea si memoria. Un studiu recent* a folosit date EEG de la 36 de studenti pentru a compara activitatea creierului în timp ce au scris de mâna si la masina. Scrisul de mâna, fie pe un ecran tactil, fie cu creion si hârtie traditionala, a activat regiuni extinse ale creierului, vitale pentru memorie si învatare. Când scriem de mâna ne simtim cuvintele cu corpul, ni le însusim si zone întregi din creier îsi vorbesc si se întregesc. Nu va privati copiii de cel mai simplu, dar si puternic, pe lânga muzica, instrument pe care îl au sa îsi „creasca” creierul. *Studiul va aparea in curând in Frontiers in Psychology   Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi si presedinte al Asociatiei Creierului Iasi