Urmează „Marea Resetare” a României?

Doua mari probleme ale tarii despre care nu va va vorbi niciun politician în acest complicat an electoral. Liste, locuri eligibile, procente, praguri, coalitii, tradari, atacuri… Cam asta vom auzi tot anul acesta, an electoral cu patru rânduri de alegeri. Programe electorale de buna guvernare, platforme economice în dezbateri politice, angajamente financiare cu calculele aferente în spate? Ei, si voi acuma… Nu vedeti ca electoratul a ajuns atât de apatic încât politicienii nu se mai deranjeaza sa le ofere nici macar promisiuni, decât din acelea gogonate, gen 40- la pensie sau 50- la leafa? De ce sa te legi la cap cu asa ceva, daca lumea nu da oricum doi bani pe promisiuni rezonabile? Daca oricum nu le vrea? Si totusi, sunt motive sa credem ca va urma unul din cele mai grele mandate politice ale României ultimilor ani, daca nu chiar ale ultimilor 30 de ani. Ne pândesc probleme structurale uriase dupa colt. Atât de mari si profunde încât ori iesim din ele mai puternici, un stat cu adevarat competitiv în UE, ori cu o economie la pamânt, în colaps, si din care nu ne vom reveni zeci de ani de acum încolo. Provocarile sunt atât de mari încât, vazând ce avem pe scena politica, si mai ales apreciind ce clasa politica se previzioneaza dupa aceste alegeri ce par fie un blat general, fie o farsa ordinara, impresia „la rece” este ca ne vom duce direct de-a berbeleacul. Dar, sa nu disperam... Concret, nu sunt aprecieri prea pesimiste. Nu sunt nici macar aprecieri. Sunt calcule reci ale unor economisti reputati. Si sunt probleme carora România trebuie sa le faca fata nu într-un viitor îndepartat, neclar, 20-30 de ani, ci într-unul extrem de apropiat. În 2-3, maxim 4 ani. Iata, mai jos, doua dintre aceste probleme majore! Conform datelor oficiale, România a beneficiat de la integrarea în UE pâna anul trecut de peste 60 de miliarde de euro infuzii din partea Uniunii. O suma uriasa, si care a adus cu sine si o enorma dezvoltare, direct si indirect. Pâna în 2026, prin PNRR, vom mai beneficia, sa speram, de alte 27 miliarde. Practic, cu acesti bani tot intrând în tara, nici nu era nevoie ca guvernele sa-si faca mari programe de dezvoltare: totul mergea de la sine, doar punându-te pe cheltuit. Începând cu 2026, însa, finantarea UE va scadea, în multe domenii abrupt. Motivul este detaliat într-o analiza de economistul Radu Craciun, si este de altfel simplu si usor de anticipat: finantarea noilor aspiranti la statutul de membru UE, tarile din Balcanii de Vest, si, mai ales, finantarea efortului de reconstructie a Ucrainei. Suma necesara reconstructiei imensei tari aflate acum în razboi, estimata la peste 500 miliarde de dolari, va fi asigurata într-o buna masura de UE, alaturi de SUA. În aceste conditii, România, dintr-un întretinut, va deveni un contributor net la bugetul UE. Vom da, nu vom mai lua. Din ce resurse vom finanta, asadar, viitoarea dezvoltare a tarii? O spune tot Radu Craciun: „Din acel moment, dezvoltarea României trebuie finantata din resurse interne. Va fi o schimbare totala de paradigma, o «mare resetare» a modului în care a fost finantata dezvoltarea din ultimele decenii ale României. Iar daca doriti sa aflati cum ar fi aratat România fara aceste finantari masive, e suficient sa priviti la dezvoltarea si nivelul de trai al tarilor din regiune nemembreUE”. O a doua problema majora a României, reliefata inclusiv cu cifre de economistul sef al BNR Valentin Lazea, si care va debuta, culmea, tot în 2026, este, mai plastic spus, începerea valului pensionarii „decreteilor”. Tot dupa cum ilustreaza Radu Craciun, va fi un moment definitoriu pentru inversarea piramidei vârstelor a populatiei din România: „Cea mai numeroasa generatie a României, care în momentul de fata înca plateste pensiile celor vârstnici, va înceta, începând cu 2026, pe masura pensionarii, sa plateasca, si va începe sa primeasca bani din bugetul de asigurarilor sociale”. O inversare a piramidei vârstelor care, dincolo de partea demografica, va lovi puternic în bugetele asigurarilor sociale, bugete care vor trebui finantate de undeva. Cu bani grei, nu cu sume modice. De unde îi vom lua? Cine va plati? Sa mai adaugam aici ca România are acum cel mai mare procent din buget cu cheltuielile salariale din sectorul public (33-) si unul din cele mai mari procente cu cheltuielile de asigurari sociale (29-). Procente foarte mari, raportate la cel mai mic buget consolidat din UE calculat ca procent din marimea economiei (sau PIB). Asadar, banii altora s-au terminat, pensiile vor exploda. Cu ce bani vom compensa toate acestea, într-o tara în care politicienii se tem sa vorbeasca de plafonari, de scaderi, de limitari, carora le place sa anunte doar cresteri de lefuri sau pensii, indexari si plusuri? Si în care înca doua partide si mai populiste ameninta sa acapareze un sfert din parlament? Vin vremuri grele…