A cui e Mănăstirea Dobrovăţ, ultima ctitorie a lui Ştefan cel Mare? Tribunalul Iaşi a dat sentinţa definitivă. Argumente de acum 500 de ani

Manastirea Dobrovat nu îsi schimba proprietarul, au hotarât, prin sentinta definitiva, magistratii Tribunalului Iasi. În urma sentintei, ansamblul monahal ramâne în proprietatea Comunei Dobrovat, în ciuda încercarilor bisericii de a obtine cu acte în regula, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra ansamblului. Pretextul demersului juridic initiat de fetele bisericesti a fost intentia Mitropoliei Moldovei si Bucovinei de a solicita o finantare de la Uniunea Europeana pentru un proiect de reabilitare a complexului manastiresc. Iar demersul birocratic ar fi impus existenta unor acte de proprietate autentice asupra cladirilor si a terenului aferent.   “Într-o seara din vara anului 1499, pe când Stefan cel Mare, domnul Moldovei, se îndrepta în fruntea ostilor spre Suceava, trecând printr-o dumbrava din codrii Iasului, a zarit în departare un sâmbure de lumina iesind din pamânt. S-a apropiat si, gasind în inima padurii chilia unui sihastru, a intrat, cerându-i batrânului binecuvântarea. Monahul era rus, trecut peste Nistru si Prut în cautarea singuratatii si, vazându-l pe marele domn al Moldovei, l-a salutat pe limba sa: „Dobri veter”, în traducere „Seara buna”. Mai târziu, când Stefan a hotarât ca în locul bordeiului singuratic sa zideasca o manastire de calugari, a numit-o, în amintirea sihastrului, Dobrovat. Avea sa fie ultima ctitorie a lui Stefan cel Mare si Sfânt”. Asa începe, pe pagina de internet a Manastirii Dobrovat, povestea unui loc de legenda din Iasi, loc care a ajuns sa fie disputat în instanta. La judecata s-a prezentat, în 2019, staretul protosinghel al Manastirii Dobrovat, Costica Chesarie Codreanu, care încerca sa obtina pentru biserica pe care o conduce dreptul de proprietate asupra ansamblului manastiresc. De partea cealalta, în fata magistratilor au fost chemati primarul Comunei Dobrovat si Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice. Ce cerea Manastirea? În calitate de reclamanta, Manastirea Dobrovat, prin staret, solicita urmatoarele: „(...) sa se constate ca efect al împlinirii termenului pentru uzucapiune al dreptului acesteia de proprietate asupra: - terenului în suprafata totala de 9.001 m.p., situat în intravilanul comunei Dobrovat si asupra urmatoarelor cladiri: 1. C1 - Cladirea Bisericii propriu zise, cu Hramul Pogorârea Sfântului Duh, zidita din piatra, ctitorita de Voievodul Stefan cel Mare, în stil curat moldovenesc (având altar, naos, gropnita si pronaos), terminata în anul 1504. 2. C2 - O bisericuta mai mica, construita acum 100 de ani, pe ruinele unui Paraclis realizat de domnitorul Simion Movila, în anul 1607 pentru înhumarea fiului sau Pavel. 3. C3 - Cladirea (cu parter si etaj), care are o vechime de peste 100 ani, care adaposteste în prezent chiliile calugarilor si are si dormitoare pentru oaspetii Manastirii. 4. C4 - Turnul Clopotnita, construit în anul 1743. 5. Zidul de incinta, început de Voievodul Stefan cel Mare si terminat de fiii sai”. Prin uzucapiune se întelege dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun prin posedarea lui o anumita vreme. În argumentatia sa, reprezentantul bisericii le-a explicat judecatorilor istoria Manastirii Dobrovat, aratând ca “posesia Manastirii asupra cladirilor si a terenului aferent a fost începuta de peste 500 ani, cu unele întreruperi, iar din anul 1970 , posesia este continua, neîntrerupta, publica si sub nume de proprietar. Aceasta posesie este continuata si în prezent si îndeplineste calitatile unei posesii utile, continue, netulburate, publice si sub nume de proprietar” si nu au fost revendicate de altcineva. Pradata de tatari în 1658, ajunge puscarie si apoi orfelinat de fete “Biserica a fost ridicata numai în zidarie, restul lucrarilor fiind terminate de Bogdan al III-lea. Pictura bisericii s-a executat mai târziu, între anii 1527-1531, în timpul lui Petru Rares. A fost pradata de tatari în 1658, iar familia Racovitestilor a asezat în naos sapte pietre funerare cu chenare si inscriptii, între 1664-1685. Dupa luptele din septembrie 1739 dintre muscali, turci si tatari, muscalii stabiliti la sud-est de Dobrovat au pradat manastirea, luându-i toata averea si lucrurile straine adapostite aici. Prejudicii mari au fost aduse si de miscarea Eteriei din 1821-1822, pentru ca în 1864 sa fie saracita complet, între 1865-1900 ajunge „vestita puscarie de la Dobrovat”, apoi, dupa 1900, timp de trei ani, orfelinat de fete, dupa care scoala de agricultura pâna în 1930”, se relateaza pe pagina de internet a Manastirii. Aceeasi istorie au auzit-o si judecatorii, în timpul procesului. “Reînfiintata prin decret regal de regele Carol I, la 14 mai 1913, manastirea a putut sa fie populata de calugari abia în 1930, când Ministerul Agriculturii a cedat cladirile si 44 hectare de teren, iar în locul scolii de agricultura la Dobrovat s-a instalat pâna în 1948 o obste de calugari, “dupa care este din nou folosita drept scoala pâna în 1970 si apoi pâna în 1990 ca biserica de mir. Dupa 1990 îsi redobândeste destinatia initiala de asezamânt monahal, obste de maici pâna în 1991, iar din 1992 obste de calugari”. Binecuvântarea IPS Teofan, pusa la dosar Staretul a depus la dosar binecuvântarea acordata de IPS Teofan de a se adresa justitiei, certificatul de înregistrare fiscala a Manastirii, Decretul Regal din anul 1913, de reînfiintare a Manastirii Dobrovat, un proces-verbal din anul 1939 cu inventarul averii imobile aflate în posesia manastirii din vremuri istorice, precum si planul de amplasament si delimitare. La finalul anului 2020, magistratii au respins cererea Manastirii Dobrovat. Asta dupa ce Directia Judeteana pentru Cultura Iasi a comunicat instantei ca imobilele cerute de biserica “au statut de monumente istorice clasate în grupa A - monumente istorice de valoare nationala si universala, ca parti componente ale ansamblului arhitectural si istoric <Manastirea Dobrovat>“, Ministerul Culturii a transmis ca Manastirea Dobrovat figureaza de mai multi ani lista monumentelor istorice, iar Primaria Comunei Dobrovat, prin Directia Locala de Fond Funciar, a aratat ca Manastirea Dobrovat “nu figureaza si nu a figurat în evidentele institutiei cu terenul si constructiile care fac obiectul litigiului”, ci cu un teren agricol de 10 ha. “Decretul Regal din 4 mai 1913 nu contine mentiuni cu privire la atribuirea de teren, biserici si cladiri catre Manastirea Dobrovat, iar consemnarea terenului în cadrul inventarului imobilelor din anul 1939 (...) nu este de natura sa constituie un act de proprietate al Manastirii Dobrovat, întrucât procedura de inventariere nu are efect constitutiv de drepturi, ci are cu scopul de a tine o evidenta”, au precizat judecatorii. Instanta a mai subliniat ca monumentele declarate de interes public national sunt bunuri care apartin domeniului public al statului si, potrivit Constitutiei, „proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale”, iar „monumentele istorice proprietate publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile”. O sentinta definitiva dupa 4 ani de procese Sentinta Judecatoriei a fost atacata, în apel, de Manastirea Dobrovat prin staretul protosinghel Costica Chesarie Codreanu, iar dosarul a ajuns la Tribunalul Iasi. La mai bine de patru ani de la începerea demersului initial, si magistratii instantei superioare au respins cererea manastirii, definitiv.