Ion Strat: economist și rector al Universității lui Cuza (I)

În legatura cu cariera lui Strat merita mentionate alte trei lucruri: a fost confidentul lui Carol I, primul rege al României, fiind printre putinii români prezenti la nunta acestuia cu Elisabeta de Wied, în 1869; a primit Legiunea de Onoare a Frantei si, ceea ce ne intereseaza în mod particular, a scris si publicat, în 1870, la zece ani de la debutul sau ca profesor la Universitatea din Iasi, primul Tratat complet de economie politica din România. Ion Strat, primul rector al primei universitati moderne din România, s-a nascut într-o familie de boieri moldoveni, cu mosii în zona Romanului. De-a lungul timpului, tatal sau, Dimitrie, casatorit cu Eudoxia, ea însasi cu origini boieresti, a fost aga, adica, un soi de sef al politiei, prefect si senator de Roman. Acesta era suficient de bogat încât sa-si permita, spre exemplu, ctitorirea de biserici si o educatie „înalta” pentru propriile odrasle. Astfel, Ion a avut înca din copilarie un educator personal, din Heidelberg, oras în care avea sa-si continue studiile ca student, desi, de mic, dovedise ceva talente muzicale, legate, în special, de utilizarea flautului. În cele din urma, dupa ani de truda, obtine, pe 31 august 1859, o diploma universitara de „doctor în legi” cum laudae, la Berlin, unde, dupa spusele lui P.P. Carp, studiase inclusiv economia politica. În orice caz, se întoarce în tara, în acelasi an, cel al „micii Uniri”, si devine, pe 7 iulie 1860, secretar al „ministrului trebilor interioare” din Moldova, la acea vreme, M. Kogalniceanu. Renunta la functie în scurt timp, deoarece ajunge decanul Facultatii de Drept din Iasi; dupa spusele lui V. Slavescu, aici ocupa catedra de economie si finante, prima de acest profil din România, pozitie din care avea sa predea, începând cu data de 9 octombrie 1860, primul curs universitar de economie politica din tara. Imediat, la numai 23 de ani, devine rectorul Universitatii din Iasi, înfiintata prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, al carui nume a ramas pe frontispiciul primei universitati moderne din România. (Aici, trebuie spus ca exista o multime de informatii contradictorii, generate de turbulentele politice, sociale si juridice pregnante induse de „faurirea” tinerei Românii. Istoricii propun trei nume pe functia de prim rector al Universitatii lui Cuza, respectiv, Filaret Scriban, Ion Strat si Titu Maiorescu. Strict juridic, mai precis, prin confirmarea ministerului de resort si cu iscalitura lui Voda Cuza, singurul ce ar putea sa revendice pe buna dreptate acest statut este Titu Maiorescu. Totusi, din punct de vedere moral, lucrurile stau putin altfel, deoarece adevaratul fondator al Universitatii din Iasi este Mihail Kogalniceanu, iar primul ei rector, cel ce-i fusese sef de cabinet, tânarul Ion Strat.) Dupa doar doi ani, Strat demisioneaza din învatamânt, în urma unui conflict dintre ministerul de resort si universitatea ieseana, soldat cu demiterea, se pare, abuziva, a trei profesori. Acesta este momentul în care autorul nostru trece preocuparile profesorale pe plan secund, dedicându-se înfiintarii unei case de avocatura, alaturi de M. Kogalniceanu, Gheorghe Mârzescu si Dimitrie Cozadini, si mutându-se la Bucuresti. Desi devine profesor la Facultatea Juridica din Bucuresti, unde preda tot economie, el se implica activ în politica, demisionând, din nou, din învatamântul universitar. Printr-un decret semnat de Cuza, devine membru al Consiliului de Stat, în 1864, an în care avea sa dobândeasca si functia de senator. Un an mai târziu, 1865, avea sa fie cooptat în guvernul Bosianu, în calitate de ministru de finante, pozitie pe care urma s-o detina pentru putin timp. România de la acea vreme se afla în schimbari profunde si rapide, fapt reflectat în primul rând în dinamica vietii politice, în desele schimbari de guvern. Anul 1866, cel al instalarii regelui Carol I, îl prinde în pozitia de deputat si, ulterior, la propunerea lui I. Ghica, de ministru al instructiunii publice, fiind convins de faptul ca educatia constituie „sanctuarul în care politica zilei nu are ce cauta”. În 1868, pleaca în diplomatie, reprezentând interesele României la Paris, Londra, Constantinopol, în Italia si Belgia, pentru aproximativ sapte ani. Revine în tara în 1875, în calitate de deputat si, pentru o scurta perioada, în 1876, de ministru de finante, în guvernul lui Lascar Catargi. Este ales senator în 1877, iar în 1879, moare tânar, la doar 43 de ani, pe fondul unor probleme de sanatate, agravate de disparitia prematura a sotiei sale, Fortunée Savalan, cu care avea doi copii, Dimitrie si Alice. Pe 24 octombrie 1879, la trei zile de la moartea lui Strat, Eminescu publica în Timpul un scurt necrolog, în care remarca „natura calma si moderatoare” a fostului diplomat si om de stat, finul sau spirit de observatie si dreapta sa judecata, capacitatea de a se detasa de propriile interese atunci când le apara si reprezenta pe cele ale tarii, sustinând, în sinteza, ca „partidul conservator a suferit o pierdere dureroasa”. Aprecierile lui Eminescu veneau la doar câteva luni dupa cele formulate, în aceeasi publicatie, cu referire la câteva discursuri sustinute de Strat în Parlament, care „au stralucit prin farmecul adevarului si prin acea arta oratorica fara mestesugire si panglicarie proprie oamenilor onesti si seriosi”. În legatura cu cariera lui Strat merita mentionate alte trei lucruri: a fost confidentul lui Carol I, primul rege al României, fiind printre putinii români prezenti la nunta acestuia cu Elisabeta de Wied, în 1869; a primit Legiunea de Onoare a Frantei si, ceea ce ne intereseaza în mod particular, a scris si publicat, în 1870, la zece ani de la debutul sau ca profesor la Universitatea din Iasi, primul Tratat complet de economie politica din România. Desi s-a învârtit în cercurile conservatoare, fiind un apropiat al unora dintre membrii Junimii, Strat a fost un liberal veritabil, poate, ultimul mare liberal român veritabil, atât cât poate fi de mare un om care, totusi, n-a adus vreo contributie semnificativa, originala, la dezvoltarea stiintelor sociale, în general, a celei economice, în particular. Însa îi acordam acest statut pentru ca a gândit în logica deplina a liberalismului. Strat a fost printre putinii intelectuali români care au crezut cu tarie în virtutile ordinii spontane si au explicat fenomenele în aceasta directie. O parcurgere a Tratatului scoate în evidenta faptul ca explicatiile sale au coerenta, ca se încheaga într-un veritabil sistem, caracterizat prin unitate. Atunci când are tendinta sa iasa din ele, spre exemplu, atunci când se refera la functiile guvernului, face imediat pasul înapoi, simtind ca iese din logica viziunii de ansamblu, ca paraseste un sistem de principii coerente. Filosofia economica a lui Strat este impecabil liberala. Cu o singura mare exceptie, la care nu face referire în Tratat si în legatura cu care nu a facut mare tam-tam: chestiunea evreiasca. El, la fel ca I. Ghica, nu reuseste sa se tina departe de antisemitismul care se instala usor-usor în România si care avea sa-si arate fata hidoasa multe decenii mai târziu, în perioada interbelica, în special, în anii 1930. Aici logica liberala îl paraseste. Ar fi singurul loc în care o face, desi nu la modul evident. De fapt, Strat nu este un antisemit de genul A.C. Cuza, dupa cum nu este un filosemit ca P.P. Carp. Prezenta lui la dezbaterile din Adunarea Constituanta de la 1866 denota mai curând un ins cu retineri vizavi de acordarea unor drepturi depline minoritatii evreiesti, nu un adversar înversunat sau de neclintit al acesteia. Logica lui rece si sanatoasa, prezenta din plin în Tratat, îl trada uneori în favoarea prejudecatilor. Daca si-ar fi pastrat sângele rece, asa cum se întâmpla atunci când se opune industrializarii României prin politici protectioniste, si-ar fi dat seama ca Marea Societate, un instrument cu care au operat Adam Smith si iluministii britanici, nu face deosebire de nationalitate, rasa, religie. Din alte puncte de vedere, daca nu cumva, din toate celelalte, Strat a ramas un liberal de neclintit. Din lipsa de spatiu, este suficient sa mentionam doar disputa lui cu un pretins liberal – sa ne fie îngaduit sa folosim ceea ce noi însine i-am refuzat lui Hasdeu, adica, folosirea vocabulei pretins –, C.A. Rosetti, în legatura cu politica de tip laissez faire. Strat scria într-o alta Românie decât cea în care traim noi însine; locuia si gândea într-o tara în curs de formare, cu un limbaj supus unor modificari rapide. Daca la începutul secolului al XIX-lea, boierimea se vedea nevoita sa vorbeasca pe întelesul domnitorilor fanarioti, adica, greaca si, eventual, turca, daca, ulterior, tinerimea instruita în universitatile occidentale aducea acasa limba franceza, din nou, în sânul claselor „de sus”, mijlocul secolului al XIX-lea prinde tara noastra în ceea ce I. Negruzzi numea „un haos în scrierea limbii române”. Mai mult, referindu-se la Adunarea de la Blaj, din 1848, A. Russo, care îsi frantuzise numele, împotriva faptului ca denunta imitarea servila, o moda a acelor vremuri, denunta „haosul limbistic din Ardeal” si sustine ca este greu de presupus ca fratii din cele trei mari provincii românesti s-au putut întelege cu ocazia participarii la sus-mentionatul eveniment. În fapt, Junimea, societatea creata de el însusi si de T. Maiorescu, avea sa înceapa demersurile în vederea formularii si raspândirii unor reguli de scriere a limbii române. Însa, limbajul, aidoma altor institutii, apare si evolueaza spontan, ceea ce presupune timp. Tratatul lui Strat era scris prea aproape de momentul initiativei luate de celebra societate. Prin urmare, el a fost conceput într-o limba pe care astazi cu greu am putea-o recunoaste ca fiind româna. Din acest punct de vedere, M. Kogalniceanu a facut o observatie care descrie perfect demersul lui I. Strat, utilizând expresia „Columbii literari de astazi”. În mod evident, autorul nostru facea parte din aceasta categorie. Copil educat de un institutor german, student în Germania, utilizând carti de economie în limba franceza si engleza, om nevoit sa foloseasca, în calitate de diplomat, franceza, dar si putina italiana sau turca, scriind primul tratat de economie politica, o stiinta care patrunsese de foarte putina vreme într-o tara abia formata, în care indivizii aveau înainte de toate constiinta de moldovean, valah sau ardelean, iata „laboratorul” în care a fost conceputa prima lucrare foarte serioasa de economie din România! Recent, Tratatul lui Strat a fost republicat în limba româna, la mai bine de un veac si jumatate de când si-a facut aparitia în peisajul publicistic autohton. Or, nu-i de mirare ca textul original, pe alocuri, foarte greu de patruns, a avut nevoie de o traducere, însa dintr-o „limba pasareasca” (din nou, A. Russo) în româna zilelor noastre. Editorii celei de-a doua editii nu puteau publica pur si simplu textul scris în anii 1860 ai secolului trecut, când „fiecare scria dupa cum îl taia capul”, când pluralul substantivului capital era capitale, când materiile prime erau materii crude, când bancile erau bance, când manufactura era mânafactura etc., etc. Nu puteau publica dezacorduri flagrante între subiect si predicat, pleonasme (dublate, uneori), arhaisme care ar fi îngreunat enorm lecturarea textului si multe alte asemenea. De aceea, au preferat modificarea textului, într-o maniera care se afla la jumatatea distantei între traducere si modificarea propriu-zisa. Au dorit, de asemenea, sa pastreze mireasma placuta a acelor vremuri, însotind textul cu patru sute de note de subsol, canalizate, în esenta, spre explicarea logicii cuvintelor utilizate. Republicarea acestui tratat constituie un eveniment special pentru literatura economica din România, cu atât mai mult cu cât nimeni nu s-a învrednicit s-o faca vreme de un secol si jumatate. Procedând astfel, editorii si Institutul Hayek au considerat ca acest fapt reprezinta o forma modesta de recunostinta fata de autorul primului tratat de economie din România si fata de unul dintre putinii liberali veritabili din istoria acestei tari.  (Va urma)   Gabriel Mursa este profesor de Economie si Istoria gândirii economice la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si presedintele Institutului Hayek România