Zaheu sau mântuitoarea curiozitate

„Si intrând, trecea prin Ierihon. Si iata un barbat, cu numele Zaheu, si acesta era mai-marele vamesilor si era bogat. Si cauta sa vada cine este Iisus, dar nu putea de multime, pentru ca era mic de statura. Si alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca sa-L vada, caci pe acolo avea sa treaca. Si când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis catre el: Zahee, coboara-te degraba, caci astazi în casa ta trebuie sa ramân. Si a coborât degraba si L-a primit, bucurându-se” (Luca 19, 1-6). În Duminica vamesului Zaheu (colectorul de taxe pentru stapânirea romana, urât si dispretuit de conationalii sai), ni se descrie una dintre cele mai mari minuni pe care Mântuitorul Hristos le-a facut pe pamânt. Caci Însusi Domnul ne-a învatat ca sufletul omului este cel mai pretios lucru, ca un suflet de om face mai mult decât toate bunurile lumii, decât universul întreg. De aceea a mântui un suflet este si cea mai mare lucrare si cea mai mare minune, totodata. Cel mai adesea vindecari, exorcizari sau învieri ale mortilor au fost evenimente care au precedat convertirea celor ce au devenit ucenici ai lui Hristos. Chiar si apostolii au crezut în El vazându-i puterea dumnezeiasca, manifestata atât în fapta, cât si în cuvânt. Mântuitorul a întors însa inima acestui mai-mare al vamesilor, împatimit dupa bogatie, fara a-si manifesta puterea dumnezeiasca în chip minunat. Doar gestul Sau de a cere gazduire de la Zaheu si prezenta Sa ca atare au fost suficiente pentru ca acest vames sa se lepede de legaturile pacatoase pe care le avea cu bunurile acestei lumi si sa-si doreasca Împaratia lui Dumnezeu mai mult decât bogatia si puterea. Desigur, toate acestea s-au petrecut pentru ca Zaheu cauta sincer „sa vada cine este Iisus”. Zaheu nu s-a rusinat de gestul sau, n-a tagaduit ca s-a suit acolo pentru a-L vedea pe Iisus, ci s-a smerit pe sine si, mai mult, s-a bucurat pentru cinstea ce i se facea. Curiozitatea lui Zaheu este opusul curiozitatii Evei si a celei a lui Adam, care au cautat sa guste din pomul ce le fusese oprit spre a mânca. Curiozitatea lui Zaheu este buna, mântuitoare, pentru ca a cautat sa priveasca Persoana. Curiozitatea protoparintilor s-a dovedit a fi mortala pentru ca ei au cautat catre un obiect (fruct) al dorintei. În viata experimentam mult, mai ales din curiozitate. Si cel mai adesea ne alegem cu un gust amar, cu un gol în suflet. Chiar si când suntem curiosi sa aflam cât mai multe, dintr-un domeniu sau altul, ajungem la concluzia ca toata stiinta noastra nu valoreaza, în fata mortii, nici cât o ceapa degerata. Ba chiar si când avem curiozitatea de a interactiona cu anumite persoane, putem risca a sfârsi în împovaratoare dezamagiri. Singura curiozitate ce nu poate sfârsi prost este aceea de a-L cunoaste pe Dumnezeu-Omul, pe Iisus Hristos. Oricine „cauta sa vada cine este Iisus” si este onest, deschis, gata sa lupte cu orice piedica si de a se umili chiar, numai sa ajunga în punctul din care sa-L zareasca, nu are cum sa-L rateze. „Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, sa vada de este cel ce întelege sau cel ce cauta pe Dumnezeu” (Psalmi 52, 3). Dumnezeu se ascunde de noi spre a ne învata sa cautam si pentru a gusta din bucuria întâlnirii cu El. Asa cum un parinte se ascunde de copilul sau spre a-l învata sa se orienteze si pentru bucuria îmbratisarii de dupa regasire.