Spaţiul sacru (1)

Toata arhitectura este sacra de la început, un sacru comunitar. „Progresul” în arta spatiului a însemnat, înseamna, atomizarea acestui sacru, transformarea lui în estetica individualizata, orgolioasa. În lipsa fundamentului cultural comun, creatorii de spatii si proprietarii acestora sunt, astazi, în ipostaza absurda a dialogului între surzi si orbi. Asa cum am putut observa, locuinta traditionala româneasca are odaia de curat consacrata icoanei, lazilor cu zestre si oaspetilor. Este o traditie care poate fi pusa în relatie cu începutul crestinismului din perioada lui ilegala, când liturghiile aveau loc în camera construita în acest scop în prelungirea casei. Biserica la români este casa lui Dumnezeu, locuinta Sfintei Treimi, a Maicii Domnului si a sfintilor. Adica icoana completa si complexa a Împaratiei lui Dumnezeu. Când anume a aparut aceasta icoana în spatiul românesc, este o întrebare fara raspuns precis. Fenomenul poate fi, totusi, conturat cu suficienta rigoare logico-istorica. În primul rând se stie de calatoriile misionare din secolul I, ale Sfântului Apostol Pavel în Balcani, inclusiv în partea de nord, în Macedonia. În acelasi secol, surse istorice si traditii vorbesc de calatoria misionara a Sfântului Apostol Andrei în Dobrogea de astazi. În al doilea rând, dupa cucerirea Daciei de catre romani, aproape doua secole a existat un aflux intens de colonisti, militari si negustori, cu siguranta, crestini. Bisericile au putut sa apara dupa edictul lui Constantin cel Mare din 313. Si au aparut destul de multe biserici de zid pe actualul teritoriu al României, mai ales în Dobrogea. Au urmat perioade cu influenta qvasipermanenta a Imperiului Bizantin la nord de Dunare. Prima mare fractura a fost navala slavilor pagâni în secolul VI. Ei au dislocat practic romanitatea din imperiu în timp ce o parte din ei au ramas pe teritoriile fostei Dacii. Abia dupa aceasta trauma au început sa apara formatiuni statale crestine capabile, mai ales în centrele voievodale, sa construiasca biserici de zid. Nu mi-am propus sa redau aici istoria arhitecturii bisericesti. Mi-am propus în schimb sa fac o încercare, o schita de poetica a arhitecturii sacre. Dar si acest domeniu vast, dificil captivant, îl voi restrânge în limitele relatiei de principiu între materialul de baza utilizat în construirea bisericii si semnificatia spatiului sacru. Trebuie sa afirmam cu sinceritate ca arhitectura ortodoxa din ultimii 35 de ani este, în marea ei majoritate suferinda, în sensul ca este departe de valoarea patrimoniului mostenit. Cauza e simpla, secularizarea societatii. În scolile de arhitectura nu s-a studiat în perioada comunista si nu se studiaza serios, în zilele noastre, arhitectura sacra. Astfel spus, majoritatea arhitectilor nu au competente orientate spre dialogul, spre comunicarea, comuniunea cu clerul ortodox. Aproape în aceeasi masura clerul nu este pregatit sa înteleaga în specificitatea lui fenomenul de arhitectura. Dar nici aceasta nu este problema pe care vreau sa o pun în discutie. Sunt interesat de ce poate fi relevant în întelegerea arhitecturii sacre. Este vorba de simbolismul si poetica materialului de construire în configurarea spatiului liturgic atât de bine si profund determinat de traditie. Ne putem imagina perioade lungi de timp din istoria noastra în care comunitatile crestine nu au putut construi biserici de zid. Civilizatia noastra rurala este o civilizatie a lemnului prin urmare s-au construit biserici din lemn. Intram într-o lume fascinanta de creativitate specifica. Biserica de lemn din Budesti Josani, patrimoniu mondial UNESCO Lemnul a fost materialul la îndemâna pentru a construi case, biserici, anexe gospodaresti, mobila, unelte, troite. O veritabila si valoroasa civilizatie a lemnului disparuta sau în curs de disparitie. Frumusetea ei atât de potrivita sufletului românesc mai poate fi admirata în muzee si, din pacate, în putine zone etnografice. Transpunerea arhitecturii de zid din Bizant în arhitectura de lemn necesita, la început, simplificari, corectari, interpretari pâna când mesterul, impulsionat de calitatile specifice lemnului, gaseste forme noi, cu expresivitate proprie, diferite de cele de zid, dar ortodoxe în duhul lor. Padurea, arborele, lemnul sunt în lume înaintea omului. Prin urmare, poetica, simbolistica lemnului de brad, stejar, frasin, ulm, alun, nuc, mar, tei sunt intime vietii individuale si comunitare, întrucât lemnul este un material cu povestea lui specifica fiecarei comunitati, caracterizat prin proprietati deosebite. Structural, lemnul este rezistent atât la fortele de întindere, cât si de compresiune, este cald, foarte bun termoizolant si bine, cu talent, pus în opera, deosebit de frumos în multitudinea lui de esente si culori diferite, suficient de rezistent la uzura încât sa dureze în timp si sa modeleze memoria comunitati. Biserica de lemn din Desesti, patrimoniu mondial UNESCO În aceste conditii, având în vedere multimea, marimea si densitatea padurilor din vechime, si astazi pe terioriul României mai sunt paduri virgine, este de înteles originalitatea, frumusetea bisericilor de lemn ale caror volumetrie si imagine sunt rezultatul calitatilor intrinseci ale lemnului si al traditiei construirii în lemn, al talentului mesterilor care au învatat meserie din tata în fiu. Este important ca aceasta arhitectura noua raportata la bisericile de zid inspiratoare a putut capata un caracter total diferit de traditia momentului, printr-o logica de constructie fara cusur. Bisericile de lemn au renuntat la cupolele pe naos, turnul clopotnita, un semn al sacrului vizibil de la distanta si permitând în acelasi timp sunetelor sa se faca auzite din departarii, este realizat la intrare, într-o forma extrem de zvelta. Acoperisul din sita trebuie facut cu pante repezi astfel încât apa de ploaie, zapada sa fie eliminate cât mai repede. În concluzie, nevoile simbolice si functionale au condus la realizarea arhitecturii sacre diferita de arhitectura bizantina. Întrebarea este: ar putea fi acceptat astazi un fenomen de creatie similar în situatia utilizarii unui material diferit de zidaria de piatra sau caramida? Biserica de lemn din Bârsana, patrimoniu mondial UNESCO   Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de solutii arhitecturale; a fost arhitect-sef al Iasului