Image may be NSFW.
Clik here to view.
Aleksander Ceferin este pregatit sa arunce cartoful fierbinte din palma. Ar fi pregatit presedintele FRF sa-l preia?
De unde si pâna unde zvonul acesta insistent cu candidatura sefului fotbalului românesc la presedintia UEFA? Totul parea o gluma, o fantasmagorie, mai degrava ceva asemanator cu o pretinsa nominalizare a lui Ianis Hagi la „Balonul de Aur”. Mai ales ca Razvan Burleanu, la comanda FRF de exact zece ani, are o imagine proasta, spre execrabila, în mediul autohton. Ca toate esecurile si frustrarile din fotbalul românesc i se pun în cârca bacauanului, ethichetat ca arivist, necalificarile, înfrângerile la scoruri rusinoase, arbitrajele si multe altele, nu e de mirare. Românii, de la Iosif Vissarionovici încoace, nu au nevoie numai de un tatuc la care sa se închine, ci si de un alt drac de tatuc care sa înfasoare tot ceea ce este rau sau ar putea deveni rau (ceea ce sigur va deveni rau, fiindca nu ducem lipsa de mafalde cu sau fara ghioc). Asa se face ca sistemul competitional, cu off, cu out, cu înjumatatiri cu tot, tribulatiile sistemului VAR într-un mediu prost tehnologizat, regulile U21 (menite sa scoata niscar aur din piatra seaca) sunt toate în cârca lui Burleanu. Echipa de tineret care a stralucit în Italia? Mda, a fost, dar ce s-a ales din ea? Calificarea la Euro 2024? Conjuncturala (cuvânt învatat de la non-fanii Simonei Halep), desigur, obtinuta în fata unor adversari cu probleme, fara teren propriu. Macar Mitica Dragomir, care îmbratiseaza teoria asta, are decenta de a arunca meritele pe capul lui Edi Iordanescu, desi sunt multi „suporteri tricolori” care-i cer si acum demisia fiului de ghinarar.
Si totusi, se vorbeste cam peste tot despre o posibila candidatura a lui Burleanu la forul continental. Ambitios la culme, fie si arivist, Burleanu si-a construit imagine la UEFA, mai mult decât predecesorul sau, Mircea Sandu, într-un numar dublu de ani. S-a mai aerisit prin cele grupuri de lucru de la Nyon, iar, dupa experientele Blatter, Johansson si Platini, gasca de la UEFA prefera candidati din Estul salbatic pentru a nu stârni discutii, mai ales ca deciziile nu se pot lua fara consimtamântul celor din umbra.
De fapt, discutia a fost stârnita tot de estici. În functie din 2016, slovenul Aleksander Ceferin a pus în discutie un amendament la statut pentru a fi reales pentru a treia oara în fruntea bucatelor. Croatul Zvonimir Boban (fost mare fotbalist) s-a opus si a demisionat. Atunci a început sa se vânture varianta Burleanu, om tânar, cu viitorul în fata, specializat în management organizational si hârsit în cele politici de la scoala lui Traian Basescu. Se spune ca, imediat dupa scandal, Razvan a început sa dea telefoane pe la sefi de federatii pentru sprijin, dar acestia l-au turnat fara mila la tatucul Aleksander. Oricum, Ceferin a pus propunerea la vot, cu un succes zdrobitor, iar Razvan nu numai ca a dezmintit acuzatia de complot, dar a facut si „volte face”, votând cu amendamentul. Doar ca (fatalitate, ar zice Caragiale!) odata cu succesul, Ceferin a anuntat ca nu va mai candida pentru un alt mandat, iar votul a avut ca unic scop testarea unitatii UEFA. Semn ca nea Iancu nu este doar un geniu autohton, ci chiar balcanic. Atunci Burleanu al nostru si-a revizuit si el pozitia în problema propriei candidaturi pe care a respins-o initial cu mânie proletara.
Sa-l credem pe Ceferin, acest Catavencu ot Ljubljana? Mai degraba, e de crezut ca slovenul simte în palma un cartof prea copt, care îl frige rau. Un cartof numit Superliga Europeana. Decizia unui tribunal din Spania care a validat proiectul unei megacompetitii private intercluburi si a interzis forurilor sportive sa-i puna bete în roate pune în pericol însasi existenta fotbalului, asa cum îl stim noi, chiar daca UEFA mai are pe rol un proces la Curtea Europeana. Organizatorii Superligii, în frunte cu Florentino Perez, bossul de la Real Madrid, dau asigurari ca nu va fi o competitie închisa, ci întredeschisa. Nu ca NBA, ceva cam ca Euroliga tot de baschet. Bla-bla-bla-uri cu sanatatea jucatorilor, cu fair-play-ul financiar si alte lemnarii, pentru a atrage si celelalte cluburi retrase (doar Real, Barcelona si Juventus au ramas pe baricade). Nimic despre participarea jucatorilor de acolo în meciurile nationalelor si aici este marele pericol. Transformarea Cupei Mondiale si a Euro XXXX într-un fel de Jocuri Olimpice lipsite de interes.
Daca varianta asta subîntelege temerea lui Ceferin de posibilele efecte distructive viitoare ale acestei Superligi, în ce masura ar putea Razvan Burleanu sa sufle în cartof? Mai ales ca Boban nu se baga, Figo vrea la FIFA (desi Superliga va reverbera si acolo), iar Mijatovic nu zice nimic.
Pentru suporterii nostri, satui de tatucul diabolic, exasperati de Becali, Talpan, Kovacs si Mititelu, solutia superficiala este „du-te (Burlene) învârtindu-te!”. Spectrul viitorului este prea întunecat pentru a ne limita la propriile noastre frustari dâmbovitene. Sau bahluviene.
Clik here to view.
Aleksander Ceferin este pregatit sa arunce cartoful fierbinte din palma. Ar fi pregatit presedintele FRF sa-l preia?
De unde si pâna unde zvonul acesta insistent cu candidatura sefului fotbalului românesc la presedintia UEFA? Totul parea o gluma, o fantasmagorie, mai degrava ceva asemanator cu o pretinsa nominalizare a lui Ianis Hagi la „Balonul de Aur”. Mai ales ca Razvan Burleanu, la comanda FRF de exact zece ani, are o imagine proasta, spre execrabila, în mediul autohton. Ca toate esecurile si frustrarile din fotbalul românesc i se pun în cârca bacauanului, ethichetat ca arivist, necalificarile, înfrângerile la scoruri rusinoase, arbitrajele si multe altele, nu e de mirare. Românii, de la Iosif Vissarionovici încoace, nu au nevoie numai de un tatuc la care sa se închine, ci si de un alt drac de tatuc care sa înfasoare tot ceea ce este rau sau ar putea deveni rau (ceea ce sigur va deveni rau, fiindca nu ducem lipsa de mafalde cu sau fara ghioc). Asa se face ca sistemul competitional, cu off, cu out, cu înjumatatiri cu tot, tribulatiile sistemului VAR într-un mediu prost tehnologizat, regulile U21 (menite sa scoata niscar aur din piatra seaca) sunt toate în cârca lui Burleanu. Echipa de tineret care a stralucit în Italia? Mda, a fost, dar ce s-a ales din ea? Calificarea la Euro 2024? Conjuncturala (cuvânt învatat de la non-fanii Simonei Halep), desigur, obtinuta în fata unor adversari cu probleme, fara teren propriu. Macar Mitica Dragomir, care îmbratiseaza teoria asta, are decenta de a arunca meritele pe capul lui Edi Iordanescu, desi sunt multi „suporteri tricolori” care-i cer si acum demisia fiului de ghinarar.
Si totusi, se vorbeste cam peste tot despre o posibila candidatura a lui Burleanu la forul continental. Ambitios la culme, fie si arivist, Burleanu si-a construit imagine la UEFA, mai mult decât predecesorul sau, Mircea Sandu, într-un numar dublu de ani. S-a mai aerisit prin cele grupuri de lucru de la Nyon, iar, dupa experientele Blatter, Johansson si Platini, gasca de la UEFA prefera candidati din Estul salbatic pentru a nu stârni discutii, mai ales ca deciziile nu se pot lua fara consimtamântul celor din umbra.
De fapt, discutia a fost stârnita tot de estici. În functie din 2016, slovenul Aleksander Ceferin a pus în discutie un amendament la statut pentru a fi reales pentru a treia oara în fruntea bucatelor. Croatul Zvonimir Boban (fost mare fotbalist) s-a opus si a demisionat. Atunci a început sa se vânture varianta Burleanu, om tânar, cu viitorul în fata, specializat în management organizational si hârsit în cele politici de la scoala lui Traian Basescu. Se spune ca, imediat dupa scandal, Razvan a început sa dea telefoane pe la sefi de federatii pentru sprijin, dar acestia l-au turnat fara mila la tatucul Aleksander. Oricum, Ceferin a pus propunerea la vot, cu un succes zdrobitor, iar Razvan nu numai ca a dezmintit acuzatia de complot, dar a facut si „volte face”, votând cu amendamentul. Doar ca (fatalitate, ar zice Caragiale!) odata cu succesul, Ceferin a anuntat ca nu va mai candida pentru un alt mandat, iar votul a avut ca unic scop testarea unitatii UEFA. Semn ca nea Iancu nu este doar un geniu autohton, ci chiar balcanic. Atunci Burleanu al nostru si-a revizuit si el pozitia în problema propriei candidaturi pe care a respins-o initial cu mânie proletara.
Sa-l credem pe Ceferin, acest Catavencu ot Ljubljana? Mai degraba, e de crezut ca slovenul simte în palma un cartof prea copt, care îl frige rau. Un cartof numit Superliga Europeana. Decizia unui tribunal din Spania care a validat proiectul unei megacompetitii private intercluburi si a interzis forurilor sportive sa-i puna bete în roate pune în pericol însasi existenta fotbalului, asa cum îl stim noi, chiar daca UEFA mai are pe rol un proces la Curtea Europeana. Organizatorii Superligii, în frunte cu Florentino Perez, bossul de la Real Madrid, dau asigurari ca nu va fi o competitie închisa, ci întredeschisa. Nu ca NBA, ceva cam ca Euroliga tot de baschet. Bla-bla-bla-uri cu sanatatea jucatorilor, cu fair-play-ul financiar si alte lemnarii, pentru a atrage si celelalte cluburi retrase (doar Real, Barcelona si Juventus au ramas pe baricade). Nimic despre participarea jucatorilor de acolo în meciurile nationalelor si aici este marele pericol. Transformarea Cupei Mondiale si a Euro XXXX într-un fel de Jocuri Olimpice lipsite de interes.
Daca varianta asta subîntelege temerea lui Ceferin de posibilele efecte distructive viitoare ale acestei Superligi, în ce masura ar putea Razvan Burleanu sa sufle în cartof? Mai ales ca Boban nu se baga, Figo vrea la FIFA (desi Superliga va reverbera si acolo), iar Mijatovic nu zice nimic.
Pentru suporterii nostri, satui de tatucul diabolic, exasperati de Becali, Talpan, Kovacs si Mititelu, solutia superficiala este „du-te (Burlene) învârtindu-te!”. Spectrul viitorului este prea întunecat pentru a ne limita la propriile noastre frustari dâmbovitene. Sau bahluviene.
