Martie: dezgheţ în politica europeană (I)

În anii în care sunt programate alegeri pentru Parlamentul European, luna martie este mereu una extrem de încarcata pentru clasa politica europeana, iar 2024 nu face exceptie. Partidele nationale îsi desemneaza candidatii, iar majoritatea „familiilor” politice pan-europene îsi anunta programul electoral si – desigur, daca accepta acest instrument – îsi lanseaza candidatul pentru sefia Comisiei (asa-numitul candidat de vârf – spitzenkandidat). Trebuie organizate si evenimentele de campanie care sa demonstreze ca alegerile sunt cu adevarat europene, chiar daca se voteaza la nivel national – aici, centrala este dezbaterea de la Maastricht, de la începutul lui aprilie, la care urmeaza sa participe candidatii de vârf. Tot în martie are loc si Consiliul European de primavara, o întâlnire ce în acest an va fi urmata de un summit al zonei euro. Si lista poate continua. La capitolul alegeri, sa remarcam faptul ca în statele membre se înmultesc sondajele de opinie menite sa ofere indicii despre viitorul raport de forte în Parlamentul European. Ele au meritul de a ne prezenta configuratiile votului „generic” pentru diversele formatiuni politice, în sensul ca numele ce vor fi figura pe liste joaca un rol mai putin important decât se întâmpla în cazul unui scrutin national. Chiar si asa, ne putem astepta ca formatiunile populist-eurosceptice sa acorde o importanta mai mare acestui aspect, desemnându-si candidati cu notorietate, poate chiar lideri de prim rang – care ar putea ulterior sa renunte la mandat în favoarea colegilor din pozitiile inferioare. Dar nu este obligatoriu sa se întâmple astfel. Spre exemplu, în Franta, doamna Marine LePen îsi doreste ca domnul Jordan Bardella, capul de lista al Reunirii Nationale (RN) – si liderul „în acte” al partidului – sa ramâna în Parlamentul European, în timp ce ea se va concentra, la Paris, asupra viitoarei candidaturi prezidentiale. În orice caz, partidele care vad în euroscepticism un vehicul electoral util au tot interesul sa plaseze pe liste politicieni cu greutate – adesea, în asteptarea campaniilor cu miza sporita (legislative sau chiar prezidentiale).  Mai convingatoare decât sondajele de opinie sunt, desigur, alegerile nationale desfasurate în aceasta perioada – este cazul legislativelor portugheze de duminica trecuta. Ascensiunea gruparii Chega! („Destul!”), afiliata pe plan european grupului „Identitate si Democratie” (extrema dreapta), confirma o tendinta evidenta în rândul observatorilor: aceea de a privi scrutinul european din iunie în primul rând prin grila capacitatii fortelor populist-eurosceptice de a perturba modelul consacrat de guvernare a UE. Acesta se bazeaza, cum bine se stie, pe coalitii centriste negociate de populari si socialisti, cu participarea mai mult sau mai putin consistenta a liberalilor (astazi, „Renew”) si a verzilor. Ideea ca, pentru prima data în istoria proiectului european, socialistii si popularii, luati împreuna, nici macar nu se vor apropia de majoritatea absoluta în Parlamentul European este una de natura a-i tulbura pe adeptii pastrarii actualului stil de guvernare a Uniunii, caracterizat de un elitism tehnocratic binevoitor si, în plan financiar, foarte generos. Tot în acest context, se observa ca „Identitate si Democratie”, precum si gruparea eurosceptica moderata „Conservatorii si Reformistii Europeni” sunt destinatiile preferate ale formatiunilor noi (sau reinventate) care vor pasi pe scena europeana dupa alegerile din iunie. Vom vedea, dupa alegeri, daca una sau alta din aceste familii politice se vor întari si cu reprezentantii unor forte politice astazi renegate de grupurile centriste, cum ar fi gruparea premierului maghiar Viktor Orbán (FIDESZ, ex-PPE) si, posibil, cea a premierului slovac Robert Fico (SMER), suspendata – dar nu exclusa – din grupul socialist. Întotdeauna apar afilieri si retrageri interesante dupa alegeri, astfel ca nu vom cunoaste forta reala a grupurilor politice europene decât în toamna sau, cine stie, chiar mai târziu. Pâna atunci, iata ca familiile din mainstream-ul politicii europene îsi desemneaza, rând pe rând, candidatii de vârf. Dupa socialistul Nicolas Schmit si actuala sefa a Comisiei, Ursula von der Leyen (PPE), luna aceasta va veni rândul grupului Renew. Compus din trei entitati (vechiul ALDE, gruparea intitulata Partidul Democratic European si, în fine, partidul francez „Renaissance” al presedintelui Macron), acesta va avea de fapt trei candidati de vârf, dintre care unul va fi oficializat doar din motive organizatorice – spre exemplu, participarea la dezbateri electorale precum cea de la Maastricht (29 aprilie). Din câte se pare, în aceasta cursa în trei, cele mai mari sanse apartin candidatei desemnate de ALDE, doamna Marie-Agnes Strack-Zimmermann, parlamentar german (Partidul Liber Democrat) si specialist recunoscut în domeniul politicilor de aparare. Grupul Renew nu aspira, însa, la sefia Comisiei Europene, perspectivele sale în alegeri fiind modeste.