![Ion Strat: economist și rector al Universității lui Cuza (II)]( "Ion Strat: economist și rector al Universității lui Cuza (II)")
O cercetare amanuntita a istoriei gândirii economice scoate la iveala un fapt (aproape) incontestabil: piata ideilor valoroase în domeniu prezinta o structura de oligopol. Dupa cum stie orice student la stiinte economice, caracteristica fundamentala a oligopolului este aceea a existentei unui numar relativ restrâns de producatori sau ofertanti.
În monumentala sa Istorie a analizei economice, publicata recent în limba româna, J. Schumpeter arata ca ideile cu adevarat valoroase, care au jucat un rol esential în aparitia si dezvoltarea stiintei economice, reprezinta apanajul lumii occidentale, mai exact, al unor tari situate în aceasta parte a lumii. Încercând sa traseze o linie de hotar între „producatori” si „non-producatori”, el tinde sa plaseze „granita” undeva la limita de est a fostului Imperiu austro-ungar. Nici macar toate tarile vestice nu pot fi incluse în acest club select. Peste Ocean, doar Statele Unite ale Americii se bucura de o astfel de pozitie privilegiata.
În principiu, economistul austriac are dreptate, cel putin în privinta României. Oricât am fi de concesivi, nu gasim un singur economist autohton sau o singura teorie serioasa conceputa de vreun conational care sa fi jucat un rol serios în evolutia stiintei economice, desi tentativele n-au lipsit cu desavârsire. În materie de productie ideatica, gânditorii români s-au multumit, mai curând, cu întelegerea si, apoi, popularizarea conceptiilor, teoriilor deja existente, cu alte cuvinte, cu imitarea lor. În plus, literatura cât de cât serioasa în domeniu a debutat foarte târziu la noi, prin publicarea, în 1838, la Iasi, a cartii Aperçu sur les causes de la gêne et de la stagnation du commerce, et sur les besoins industriels de Moldavie, scrisa de Nicolae Sutu, despre care trebuie sa spunem, totusi, ca se nascuse si fusese educat în lumea Fanarului. La doua decenii distanta, în 1858, apare Economia sociala a lui D. P. Martian, de fapt, prima tentativa, din pacate, esuata, de a concepe un veritabil tratat de economie. La foarte scurt timp, încep sa apara lucrarile unui alt intelectual cu origini fanariote, Alexandru C. Moruzi, care, în 1860, publica, la Tipografia Frédéric Thiel din Galati, lucrarea L'abolition de monopoles et l'amélioration de l'etat du paysan en Moldavie (1860), urmata de alte câteva, interesante, dar lipsite de originalitate. Din aceasta scurta incursiune în istoria gândirii economice autohtone nu poate lipsi un reper foarte important: pe 23 noiembrie 1843, Ion Ghica tine, la Academia Mihaileana din Iasi, primul curs de economie politica în România, la drept vorbind, Principatele Române, debutând cu prelegerea intitulata Despre importanta economiei politice. În acelasi timp, trebuie spus cu franchete, pentru a elimina orice fel de iluzie, ca, desi a facut o munca de pionierat, I. Ghica nu poate fi inclus în categoria celor cu minime contributii la dezvoltarea stiintei economice. În mod evident, eseurile sau scrisorile lui sunt interesante, impregnate cu parfumul subtil al epocii, dar complet lipsite de originalitate în plan ideatic. Referindu-ne la secolul al XIX-lea, am putea face trimitere, de asemenea, la Ion Ionescu de la Brad, Alexandru D. Xenopol sau Petre S. Aurelian, care, direct sau indirect, au preocupari în domeniu, ale caror demersuri pot fi caracterizate, în mod similar, prin aceeasi lipsa de originalitate.
Cu toate acestea, în peisajul autohton a existat o figura aparte, cea a lui Ion Strat, însa nu din perspectiva contributiilor originale, care, repetam, n-au existat în arealul autohton, ci pentru faptul ca economistul moldovean, nascut la Roman, a scris si publicat primul tratat de economie politica din România, mai precis, în anul 1870. Spre deosebire de o lucrare oarecare, un tratat presupune o expunere sistematica, metodica a principiilor fundamentale ale unei discipline. Or, din aceasta perspectiva, nimeni nu facuse ceva similar înainte de data sus-mentionata. Este posibil ca I. Ghica sa fi încercat o prezentare sistematica a principiilor fundamentale ale economiei politice, mai ales ca el a fost cel care, reamintim, a predat primul curs de specialitate pe teritoriul românesc. Însa, desi interesante, scrierile lui în domeniu nu au rigoarea impusa de scrierea unui tratat. Ghica scrie mai curând într-un stil ziaristic, dovada ca ideile lui au aparut în revista Propasirea, o publicatie care reunea condeie remarcabile, precum cele ale lui Kogalniceanu, Bolliac, Balcescu, Alecsandri sau Donici, dar care nu si-a depasit niciodata conditia de publicatie „culturala”, mai precis, de popularizare, de diseminare. Cu alte cuvinte, expunerii lui Ghica îi lipsea „sistema”, rigoarea stiintifica. Evident, aceasta „scadere” nu face din el un intelectual mai putin pretios. Viata politica i-a ocupat prea mult timp încât el sa se specializeze si sa devina, în acest domeniu, altceva decât un popularizator de idei. N-a avut rabdarea de a se apleca în tihna, cu mare atentie si rigoare, asupra ideilor economice; a ramas un foarte bun, as spune, stralucit, diseminator al lor. În plus, Ghica nu trece de simpla expunere a principiilor generale, nu „coboara” în intimitatea lor, justificându-le pe baze logice. Se multumeste sa spuna, spre exemplu, ca libertatea constituie „un element primordial al vietii sociale”, fara sa intre în detalii si sa demonstreze cu rigoarea necesara aceasta afirmatie, desi, la vremea aceea, simpla expunere a unor astfel de principii, popularizarea lor reprezenta un serviciu public cu valoare intrinseca, asa cum, de altfel, a ramas întotdeauna un astfel de efort.
A urmat D. P. Martian, al carui obiectiv principal a fost realmente conceperea primului tratat de economie politica din România. Din pacate, cartea lui, intitulata Economie sociala, n-a reusit sa treaca testul rigorii, atât de necesar în vederea dobândirii statutului de tratat. Practic, Martian recurge, mai curând, la un soi de discurs politic, mobilizator, cu multe slogane, evident, goale de continut, si cu putina întelegere a logicii economice. Dominat de un soi de paranoia economica, el se teme de dependenta politica a tarii în raport cu puterile straine. Face un excurs prin istoria gândirii economice, în care insereaza comentarii lipsite de profunzime, dar pline de prejudecati, într-un limbaj oarecum primitiv si într-un stil excesiv de descriptiv. Faptul ca partea a doua a lucrarii devine ceva mai temeinica nu schimba imaginea de ansamblu, cea a unei carti pline de erori, lipsita de rigoare stiintifica veritabila. Daca ar fi s-o clasificam în vreun fel, am plasa-o în categoria lucrarilor de tip mercantilist, dupa cum stim, o epoca din preistoria economiei politice, caracterizata prin sofisme, naivitati si discurs excesiv de „politizat”. Totusi, tentativa merita amintita, macar din perspectiva faptului ca s-a dorit a fi prima de acest gen în domeniu.
Nu stim detalii legate de scrierea minunatului Tratat al lui Strat, însa putem face câteva presupuneri. În mod evident, ne putem imagina ca, din postura de ocupant al primei catedre de economie politica create în România, la prima universitate din România, el îsi propusese sa aiba un instrument serios de lucru în relatia cu studentii sai, ceea ce nu exista la acea vreme. Dupa cum am spus, tentativa lui D.P. Martian de a crea unul se dovedise a fi un esec. Este adevarat ca, în 1847, Ianachi Dragos tradusese în limba româna, mai precis, în ceea ce la vremea respectiva putea fi numita limba româna, celebrul Traité d'économie politique ou simple exposition de la manière dont se forment, se distribuent et se composent les richesses, al lui J.B. Say, aparut în Franta la începutul secolului, în 1803. Pe de alta parte, lucrarea lui Say era destul de voluminoasa si se adresa, mai curând, savantilor; era plina de demonstratii subtile, care ar fi încarcat prea mult mintea unor oameni care nu-si propuneau neaparat sa faca parte din stirpea lui Smith, Ricardo sau Malthus. Fire pragmatica, Strat a presupus, pe buna dreptate, ca are nevoie de ceva mai simplu, de principii explicate cu claritate, fara o cantitate excesiva de detalii. Acesta pare sa fie motivul pentru care, „vechiu profesor de Economia Politica la Universitatile din Jassy si Bucuresci” a decis sa scrie o forma abreviata a lucrarii lui Say si pe care avea s-o intituleze, imitându-si maestrul, Tractat complectu de Economia Politica sau Simpla espunere a modului cum se formeaza, se distribuie si se consuma bogatiele. Spunem abreviata, tocmai pentru a defini din start si cu precizie statutul lucrarii scrise de cel dintâi rector al Universitatii din Iasi. Dupa o introducere neobisnuit de lunga, Strat trece efectiv la o sistematizare a principiilor expuse de Say, fara sa aiba pretentia de originalitate. Merge atât de departe încât titlurile primelor sapte capitole sunt identice sau aproape identice, daca ni se îngaduie o asemenea licenta literara, cu cele din Traité d'économie politique. Evident, continutul Tractatului aparut în 1870 nu face referire stricta la Say; regasim în paginile sale nenumarate trimiteri la multi alti economisti francezi si englezi, precum Chevalier, Dunoyer, Bastiat, Thiers, pe de o parte, Smith, Malthus si Ricardo, pe de alta parte. Însa, în mod evident, osatura teoretica este împrumutata de la Say. Acest lucru poate fi sesizat cu usurinta mai ales atunci când Strat se straduieste sa înteleaga problema valorii.
Dupa cum se stie, scoala clasica engleza explica fenomenul valorii plecând de la cantitatea de munca necesara pentru a obtine diferitele bunuri. Or, Say, desi considerat un clasic al stiintei economice, pe nedrept ignorat sau, în cel mai bun caz, trecut în plan secund, a mers în directia corecta, adica, aceea a valorii determinata de utilitate. Din acest punct de vedere, el continua o traditie veche, inaugurata cel putin de Scoala de la Salamanca, dar întrerupta în mod nejustificat de „obiectivismul” economistilor englezi. Strat face acelasi lucru, desi, la drept vorbind, cade în capcana de a judeca valoarea din aceasta dubla ipostaza: obiectiva, adica, determinata de cantitatea de munca, la fel ca economistii clasici, si subiectiva, asa cum a facut Say. Pentru a nu crea confuzii, trebuie spus cu claritate ca ideea valorii ca fiind determinata de utilitate a fost explicata fara echivoc de asa-zisa Scoala neoclasica, în special, de Carl Menger, în celebrul tratat de Principii, publicat în 1871, mai precis, la un an dupa aparitia lucrarii lui Strat. Desigur, nu vrem sa sugeram ca economistul român l-a inspirat pe Menger sau ca a ajuns pe punctul de a fi elucidat marea problema cu care se confrunta economia la acea vreme; spunem doar ca el a mers exact în directia lui Say, însusindu-si inclusiv erorile, jumatatile de adevar sau confuziile economistului francez. În mod evident, Strat n-a fost original; nu exista nici macar indicii ca si-ar fi propus asa ceva. Într-o tara în care stiinta economica arata ca un desert, cu foarte putine oaze, si acelea saracacioase, ar fi fost un act de suprema aroganta sa îti propui sa devii efectiv creator de teorie economica. În fapt, nici macar cei mai multi dintre economistii pe care el îi citeaza nu sunt veritabili creatori. Cine poate demonstra ca Dunoyer sau Chevalier au fost altceva decât niste epigoni? Bastiat însusi, un economist extrem de inteligent, unul dintre cei mai inteligenti economisti care au existat vreodata, a fost un popularizator, unul genial, cel mai mare din istorie, însa cu greu se poate spune despre el ca ar fi fost un creator. Strat, cu atât mai putin. De fapt, nici macar el însusi nu si-a dorit asa ceva.
Strat îsi propusese, dupa cum sustineam mai sus, sa conceapa un instrument de lucru pentru niste studenti ai unor universitati abia înfiintate, într-o tara în care sistemul de învatamânt, vazut ca fiind ceva bine organizat, sistematic, aproape ca nu exista sau, daca exista, se afla la începuturile sale, macar din perspectiva celui universitar. Probabil, Tratatul lui Say i s-a parut cea mai buna solutie. Avutia natiunilor era prea complexa, în primul rând, ca numar de pagini, cam dezlânata, pe alocuri, insondabila, desi ramâne cartea cu cea mai importanta contributie la coagularea stiintei economice. Principiile lui Ricardo erau prea abstracte si, în multe locuri, lipsite de rigoarea necesara. Malthus, desi foarte cunoscut, nu a reusit sa-si depaseasca renumele (controversat, mai curând) dobândit prin publicarea Eseului asupra principiului populatiei (1798). În plus, viziunea sumbra a ultimilor doi nu cadra cu tentativa de a introduce, pentru prima oara în mod sistematic, principiile stiintei economice într-o tara care le cunoastea prea putinsi care era, poate, avida de stiinta. De aceea, alegerea lui Say a fost una fericita, din mai multe motive. În primul rând, pentru ca românii educati stiau câte ceva despre el. Spre exemplu, generatia de la 1848, crescuta la Paris, acolo unde Say fusese profesor, la Collège de France. În al doilea rând, deoarece Traité d'économie politique degaja un soi de optimism temperat, care scotea în evidenta virtutile si importanta cunoasterii principiilor de economie, ca fundamente ale politicii economice, într-o tara care parasea treptat lumea arhaica si facea pasi seriosi pe calea modernizarii. Din acest punct de vedere, mesajul lui Strat a fost de-a dreptul salutar. În esenta, el suna asa: urmând principiile sanatoase ale stiintei economice, o natiune poate deveni prospera. Care sunt aceste principii? În mod evident, ale lui Smith, Say sau Bastiat, adica, ale liberalismului. Fara sa ne-o spuna explicit, Strat lasa sa se înteleaga faptul ca stiinta economica este una a liberalismului, ca socialismul se bazeaza pe fracturi logice. Or, pentru a transmite aceste adevaruri, nu neaparat autoevidente, el s-a simtit dator sa restructureze, sa simplifice (fara sa piarda esenta) si sa prezinte de o maniera mai clara Tratatul lui Say, tentativa care i-a reusit în mod indiscutabil.
Începând cu anul 1870, stiinta economica din România are o forma proprie, cu un continut alogen. (Trebuie spus ca stiinta nu are si nu poate avea un caracter national. Ea exista pur si simplu, dincolo de delimitari teritoriale, rasiale etc. Din pacate, nu avem loc aici pentru explicatii suplimentare.) S-a întâmplat acest lucru, deoarece Ion Strat a reusit sa sistematizeze alte lucrari de economie, în special, Avutia natiunilor, de la care a importat filonul „filosofic”, adica logica liberalismului, si Traité d'économie politique, de la care a preluat atât structura tehnica, teoretica, cât si „filosofia” economica, din nou, cea a liberalismului. Combinatia rezultata poarta marca indiscutabila a claritatii. Autorul se plimba cu mare lejeritate prin notiuni, conceptii, teorii, le întelege si le expune, de fapt, re-expune, cu foarte mare usurinta. Putine carti de economie au darul de a explica cu usurinta lucruri complicate. Tratatul lui Strat o face, pentru ca autorul întelege pe deplin logica instrumentelor pe care le manevreaza. El este, fara urma de îndoiala si spre deosebire de alti gânditori români din domeniu, precum D. P. Martian, spre exemplu, un foarte bun cunoscator al stiintei economice; nu se rezuma la o simpla prezentare a istoriei gândirii economice, pigmentata, eventual, cu observatii de ordin personal. Strat cunoaste bine conceptiile marilor economisti occidentali, le patrunde cu inteligenta teoriile, le întelege si, ceea ce constituie cu adevarat meritul lui, reuseste sa le faca usor de înteles pentru publicul autohton. Parcurgerea cartii lui scoate la iveala un om familiarizat realmente cu logica economica elementara. Credem ca aceasta ultima remarca este foarte importanta pentru a-l defini pe autorul nostru, mai ales în contextul în care, la acea vreme, existau alti câtiva gânditori români preocupati de fenomenele economice, însa a caror educatie de specialitate însemna mai curând o acumulare de cunostinte despre evolutia ideilor economice, de multe prejudecati, cum era cazul protectionistilor din categoria Martian, Xenopol – care are o scuza, fiind istoric „la baza” – sau Aurelian, fara o întelegere veritabila a logicii economice. Daca prin economist întelegem persoana capabila sa ofere o explicatie rezonabila fenomenelor economice, atunci Strat a fost cel dintâi economist român, desi Sutu, Moruzi sau I. Ghica se apropie, desi timid sau foarte timid, de acest statut.
Din aceasta perspectiva, constatarea lui Hasdeu, fara îndoiala, un om cultivat, care îl descria pe Strat ca fiind un „pretins economist”, poate fi explicata fie prin opozitie doctrinara – Hasdeu era adept al nationalismului economic, în logica lui List, destul de raspândita în România acelor vremuri –, fie prin lipsa de onestitate. Ambele variante par sa se potriveasca, în egala masura, în cazul de fata. Altfel, cu greu am putea explica motivul pentru care primului intelectual român care întelege si explica simplu si la obiect fenomenele creatoare de bogatie i se aplica o astfel de eticheta, aproape infamanta, daca avem în vedere continutul Tratatului si, mai ales, comparatia cu alte scrieri cu caracter economic aparute în România pâna la acel moment. Prin opozitie cu Hasdeu si sintetizând mai bine decât oricine altcineva opera sus-mentionata, Eminescu considera lucrarea lui Strat „o escelenta scriere de economica politica, care, desi conceputa din punctul de vedere al liberului schimb, e totusi lucrata fara de unilateralitate si în cunostinta adânca si deplina a obiectului”.
Hotarât lucru, prima universitate moderna a tarii s-a nascut sub razele calde ale unei stele norocoase: cu întelepciunea a doi dintre fondatorii României moderne, Cuza si Kogalniceanu, avându-l ca prim rector, desi nu neaparat în termeni juridici, pe autorul primului tratat de economie scris în limba româna, I. Strat, un liberal veritabil, crescut cu moderatia si dreapta judecata caracteristice conservatorismului, pretuit fara rezerve de Eminescu!
Gabriel Mursa este profesor de Economie si Istoria gândirii economice la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si presedintele Institutului Hayek România