Mioara Cortez – o viaţă pentru scenă

Desi astazi nu ne mai putem forma imaginea completa despre solistul de opera doar ascultându-l, pentru ca acaparanta civilizatie a imaginii ne obliga sa vedem, chiar înainte de a privi cu atentie, vocea sopranei spinto Mioara Cortez stimuleaza mult imaginatia celui ce o percepe mai întâi auditiv.  Numai ascultând cu atentie duetul Tosca – Mario, sau aria „Visi d’arte” sau duetul Scarpia – Tosca din opera „Tosca” de Puccini, sau un duet din Recviem-ul de Verdi, sau aria Zitei din opera „O noapte furtunoasa” de Paul Constantinescu, îti formezi imaginea clara a divei clasice – temperamentala, volitiva, geloasa, care îsi joaca viata, cariera, iubirea pe cartea luptei cu tiranul. Asa cum portativele ramase de la Paul Constantinescu dezvaluie, numai ele, frivolitatea personajului feminin ambetat de amoarea junelui credincios patriei, semnatar de articole ditirambice în „Vocea patriotului national”. Imaginea virtuala, nutrita de muzica, se schimba total în rugaciunea Toscai ramasa singura înaintea deznodamântului tragic provocat de maleficul Scarpia, sau în amintitul duet, „Recordare”, din „Recviem”-ul verdian. Daca ne gândim numai la aceste doua momente muzical-artistice, întelegem bogatia expresiva a vocii Mioarei Cortez, profund impresionanta, eliminând orice gând exterior. Mioara Cortez te acapareaza, îti retine toata atentia doar ascultând-o. Dar spatiul veridic al scenei o descopera pe actrita Mioara Cortez. Acum intervine puterea spectatorului de a-si împarti în mod egal atentia la vocea si la jocul sau scenic. Cine este interesat nu doar de prezenta actritei, ci si de sursele care i-au alimentat puterea de a intra, mai mult decât în costumul personajelor, în sufletul, în viata lor, va trebui sa afle câte ceva despre talentul coplesitor revarsat de Dumnezeu asupra familiei Cortez. Despre miniteatrul familial de la Doi Peri, de lânga Iasi, unde Stefan Cortez-tatal organiza academiile spirituale la care se dedulceau pictori, poeti, scriitori, intelectualitatea Iasului atrasa nu numai de parfumul viei, ci, în plus, de parfumul versului, de dulceata cântecelor, de savoarea conversatiei amicale ori mestesugite a convivilor. Nu intram acum în pivnitele amintirilor tinute la rece de documente si legende, însa daca am vrea sa dam timpul înapoi, am ajunge la un stramos al familiei Cortez, a carui voce puternica stingea flacarile lumânarilor din candelabrele de salon. Revenind în anii fericiti ai familiei întregi Cortez, se cuvine evocata macar fugitiv imaginea surorii mai mari Viorica, la fel de frumoasa, de temperamentala, de talentata, care a fost si ea, la Iasi, la Bucuresti, la Paris, la New York, în toata lumea, o vedeta ce a provocat admiratia publicului si a partenerilor ilustri de scena. Începuturile muzicale profesionale ale Mioarei Cortez au fost vegheate la Iasi de Aneta Pavalache, solista a Teatrului liric de aici, apoi la Conservatorul  bucurestean de soprana, apriga profesoara de canto Arta Florescu. În vocea dintotdeauna a Mioarei Cortez sunt evidente asemanari timbrale orientând gândul pasager spre maestra sa, pentru ca imediat timbrul special al vocii studentei de altadata sa domine definitiv atentia. Lung este hrisovul pe care se ordoneaza rolurile interpretate pe scene din România si de peste hotare: regretul selectiei drastice însoteste aici enumerarea operelor „Norma”, „Elixirul dragostei”, „Ernani”, „Trubadurul”, „Cei patru badarani”, „Povestirile lui Hoffman”. Nu întâmplator rolurile din spectacolele „Cei patru badarani” de Wolf-Ferrari si „O noapte furtunoasa” de Paul Constantinescu (amintesc numai doua) i-au deschis Mioarei Cortez drumul spre scenele Operei comice din Paris, însa publicul a mai urmarit-o în sala Pleyel, tot din capitala Frantei, la Marsilia, Milano, Bolognia, în Germania, Belgia, în locuri renumite pentru traditia spectacolului liric si a concertelor vocal-simfonice. Pentru ca repertoriul de acest tip, însusit de Mioara Cortez, a fost bogat, incluzând (iarasi selectez) „Stabat Mater” de Pergolesi, Recviem-ul de Mozart, Missa solemnis si Simfonia a IX-a de Beethoven, „Carmina Burana” de Carl Orff, „Martiriul Sfântului Sebastian” de Claude Debussy. Un frumos gest de pretuire am avut la 5 iulie 2022 din partea Operei Nationale Române din Iasi prin organizarea Galei aniversare. O gala necesara pentru omagierea artistului total de teatru liric Mioara Cortez, care a încântat de nenumarate ori publicul venit sa o urmareasca aici. Cred ca am mai spus: cu ceva timp în urma, când urcai treptele spre balconul salii, privirea îti era atrasa de galeria imaginilor mari înfatisându-i pe câtiva dintre cei mai importanti solisti ai Operei iesene în roluri emblematice. Poate ca initiativa ar trebui actualizata, sub o forma sau alta, pentru ca reprezentantii de seama ai teatrului liric de aici merita din plin. Mioara Cortez ar avea locul sau în aceasta galerie. La final, îmi voi exprima o parere pur personala: revazând-o, ascultând-o pe doamna Mioara Cortez la repetitii, în seara concertului, am avut credinta puternica a timpului ca în poveste oprit din curgerea sa. Aceeasi înfatisare tinereasca, aceeasi vitalitate, aceeasi expresivitate puternica a vocii, în functie de caracterul muzicii. Cred ca nu sunt singurul dator a-i multumi doamnei Cortez pentru cadoul unei asemenea impresii stabile. Am reluat aici, cu prescurtari, textul-prefata al Galei aniversare „Mioara Cortez” organizata de Opera Nationala Româna din Iasi, gala ce a avut loc la 5 iulie 2022.    Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor