Spectacol fără mari vedete

Pentru publicul românesc interesat, congresul PPE va fi o buna ocazie de a recepta informatii si puncte de vedere referitoare la o gama mai larga de subiecte europene, depasindu-se (macar pentru moment) concentrarea aproape exclusiva pe spatiul Schengen si PNRR. Începând de astazi, Bucurestiul este gazda congresului Partidului Popular European, formatiune ce reuneste cele mai importante forte de centru-dreapta de pe continent. Având drept nucleu istoric crestin-democratia, dar deschis si altor curente ale dreptei moderate, PPE se pregateste de o noua clasare pe primul loc în alegerile europarlamentare din iunie si, pe aceasta baza, de asumarea unei pozitii de prim rang în guvernarea Uniunii Europene. Dar, din câte se pare, asteptata victorie va fi una mai degraba amara, în primul rând din cauza scaderii ponderii electorale a PPE. La nivel national – si, pe cale de consecinta, pe plan european – fortele asociate în PPE au pierdut teren împotriva unor rivali situati mai la dreapta (Conservatorii si Reformistii Europeni) sau asociati asa-numitei „drepte dure”/ extremei drepte (o mare parte din partidele membre ale grupului „Identitate si Democratie”). Fara a insista aici asupra aspectelor doctrinare, se poate spune ca PPE este, în acest moment, mai fragil si mai neomogen decât în urma cu cinci ani. Probabil ca lucrurile ar sta mai bine, din acest punct de vedere, daca popularii s-ar putea baza pe lideri nationali cu anvergura europeana – si se stie ca acest statut este mai usor dobândit de politicienii ce provin din tari mari si influente ale Uniunii. În acest moment, însa, este greu sa afirmi ca PPE are asemenea repere, exceptându-l pe premierul polonez Donald Tusk. Foarte semnificativ, dat fiind rolul decisiv al crestin-democratilor în primele etape ale constructiei europene, este faptul ca doar una dintre cele sase tari fondatoare – Luxemburgul – are astazi un lider executiv provenit din PPE. În fine, daca avem în vedere performerii electorali din rândul PPE, probabil ca dintre invitatii congresului de Bucuresti se distinge în primul rând premierul grec Kyriakos Mitsotakis, singurul lider despre care se poate spune, fara a exagera, ca domina peisajul politic al tarii sale. Vremurile în care un congres PPE îi putea aduce în aceeasi sala pe presedintele Frantei, cancelarul german, premierii italian si spaniol, plus alti câtiva lideri cu CV european consistent par, astazi, o amintire îndepartata. În aceste conditii, mai mult decât la precedentele congrese preelectorale ale PPE, vedeta reuniunii va fi doamna Ursula von der Leyen, candidata pentru reînnoirea mandatului în fruntea Comisiei. Daca acum cinci ani numele sau a aparut în urma unor discutii total lipsite de transparenta, acum vom asista la asumarea statutului de „candidat de vârf” (spitzenkandidat), un mecanism de legitimare electorala oarecum problematic, dar la care Parlamentul European tine foarte mult. Si, pentru ca totul sa fie si mai interesant, ea va obtine învestitura de candidat chiar de la Manfred Weber, spitzenkandidat-ul respins acum cinci ani de liderii statelor-membre, conational si „aproape” coleg de partid cu doamna von der Leyen (domnul Weber face parte din Uniunea Crestin-Sociala bavareza, o „ramura” autonoma a Uniunii Crestin-Democrate germane). În mod normal, discutiile de la Bucuresti se vor concretiza printr-un manifest (program) electoral în care va fi exprimata viziunea popularilor asupra guvernarii UE, în urmatorii cinci ani. Asemenea adversarilor – si viitorilor parteneri – din Partidul Socialistilor Europeni, care si-au definitivat manifestul acum câteva zile, la Roma, popularii vor adopta un document de la care ar trebui sa porneasca toate partidele componente, în viitoarea campanie. În realitate, peste tot în Europa temele vor fi discutate prin grile nationale, iar în anumite tari vor trece chiar în plan secund, din cauza suprapunerilor cu alte consultari. Dupa cum se stie, în România va trebui sa existe o confirmare a constitutionalitatii „comasarii” cu localele, dar asemenea suprapuneri mai exista – este cazul Irlandei (alegeri locale) si Belgiei (alegeri federale si, de asemenea, regionale). Iar în cazul tarii noastre, unde se anunta o lista comuna PSD-PNL (socialisti-populari), va fi interesant de vazut daca si cum manifestele electorale ale partidelor europene vor juca vreun rol. Asemenea socialistilor, probabil ca si popularii vor acorda un loc central reafirmarii sprijinului fata de Ucraina, în paralel cu enuntarea obiectivului de a face din UE un actor international mai bine dotat în materie de putere hard. Interesanta va fi si raportarea la tranzitia ecologica, un subiect sensibil pentru multe dintre partidele nationale – inclusiv pentru cel german – care îsi vad baza electorala nemultumita de elanul „verde” al Bruxelles-ului si, din aceasta cauza, susceptibila sa cada prada argumentelor fortelor populiste. În fine, pentru publicul românesc interesat, congresul PPE va fi o buna ocazie de a recepta informatii si puncte de vedere referitoare la o gama mai larga de subiecte europene, depasindu-se (macar pentru moment) concentrarea aproape exclusiva pe spatiul Schengen si PNRR.