Spaţiul sacru (2)

Pentru a raspunde la întrebarea „în ce masura utilizarea unui nou material de constructie în arhitectura bisericilor poate duce la viziuni înnoitoare fara ca procesul sa produca discontinutati în traditia spatiului sacru”, îmi pare relevanta povestea bisericii de lemn din Albac, satul martirului Horia, el însusi mester în construirea bisericilor de lemn.  În pisania bisericii, se poate citi: „Aceasta sfânta biserica, cu hramul sfintilor Arhangheli, au fost durata prin smerenia si cu argintii credinciosilor tarani români, în satul Albac, din Muntii Apuseni, la anul de la Hristos 1746. Ci în curgerea anilor, înmultindu-se norodul, s'au zidit biserica mai mândra în locul acestei sfioase bisericute de lemn, care, asa, ajunse în prag de pieire. Si, aflând-o spre pieire Ion I. C. Bratianu în anul 1907, când strabatând drumurile Ardealului ajunse în Albacul lui Horia, nu s'au îndurat de dânsa, ci au adus-o lemn cu lemn de au înaltat-o aici, pe dealul Floricai. Si au vrut Ion I. C. Bratianu sa fie târnosita aceasta biserica în care s'au rugat odata Horia pentru norodul sau si sa fie închinata celor care fara de numar si fara de nume s'au jertfit pre ei întru slava si marirea norodului român. Si, de preste moarte, împlinindu-se gândul lui Ion I. C. Bratianu, s'au târnosit aceasta sfânta biserica acum, în anul dela Hristos 1941, luna Mai, ziua cea de-a patra”. Textul acesta este plin de idei folositoare, adevarate, pentru zilele noastre. Merita sa fie aprofundat, comentat, valorificat. Dar nu despre el vreau sa vorbesc, ci de continutul simbolic al arhitecturii sacre de lemn. La fel ca majoritatea bisericilor de lemn din tara, si aceasta din Albac restaurata la vila Florica, este atinsa de frumusetea unica a vesniciei nascute la sat. Utilizarea în exclusivitate a lemnului si a potentialului sau expresiv specific, ne transmite ideea de uniune, de unitate, de comuniune. Prin urmare pune accentul pe legatura de iubire între entitatile Sfintei Treimi, în forma cea mai potrivita a Inimii, atât de miraculos consonanta cu peisajul natural si cultural al satului românesc. Aceasta capodopera salvata de la disparitie de Ion I. C. Bratianu, a fost înlocuita pe la 1885 de o biserica noua din zid. Comparatia între cele doua realizari ne permite sa facem înca un pas spre întelegerea legaturii profunde dintre materialul de constructie si arhitectura în toate planurile: functional, estetic, simbolic. Observam ca noua biserica din Albac, din zidarie de caramida, mai mare în toate cele trei directii decât cea din lemn, este de fapt o pastisa stângaci realizata, încearca sa reproduca destul de rudimentar imaginea, volumetria arhitecturii de lemn. S-a întâmplat astfel ceva demn de comentat. Privindu-le pe amândoua în acelasi timp, observam ca prima este o biserica româneasca, cealalta nu. De unde aceasta neconcordanta? Putem presupune ca la aparitia primelor ctitorii realizate din caramida si piatra, o data cu structurarea politica a comunitatilor românesti în unitati statale puternice, spatiul sacru era dominat de bisericile de lemn. De altfel în istoricul multor biserici se vorbeste despre existenta unor biserici de lemn mult mai vechi. Modelele primelor biserici de zid erau, evident, cele bizantine. Una dintre cele mai vechi, mai bine pastrate, mai reprezentative biserici din România este Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Arges. Planul în crucea greaca înscrisa, cu trei abside spre rasarit si cu o structura volumetrica pe înaltime clara, echilibrata si bine proportionata, este de inspiratie bizantina constatinopolitana. Exista însa un aspect evident diferit, care da specificitate româneasca arhitecturii sacre de zid, chiar daca modelele nu puteau fi altele decât cele bizantine, anume, elansarea pe verticala. De regula bisericile românesti au lungimea de la intrare pâna la absida altarului egala cu înaltimea pâna la vârful cupolei. La Sf. Nicolae Domnesc cele doua dimensiuni sunt de 23 de metri. Daca bisericile de lemn au fost, în general, anterioare celor de zid, asa cum ne demonstreaza cele doua biserici din Albac, atunci modelele de arhitectura bizantina reconstruite în spatiul românesc pentru a raspunde nevoii de reprezentativitate –- Sf. Nicolae Domenesc este o biserica mare, impunatoare, raportata la standardele epocii în care a fost construita – au suferit acest transfer de imagine de la structurile de lemn, natural înalte, la cele de zidarie, trecându-se peste principiile de stabilitate ale structurilor de zid. În concluzie, arhitectura de mare valoare a patrimoniului nostru cultural alcatuit din biserici de lemn si biserici de zid s-a nascut într-un spatiu specific, unde specificitatea structurilor folosite, lemn, respectiv caramida si piatra, au condus la expresii volumetrice diferite, dar, în acelasi timp, au ramas biserici românesti într-o unitate a semnificatiilor generale uimitor de diversa, personalizate, pentru fiecare monument de arhitectura sacra în parte.   Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de solutii arhitecturale; a fost arhitect-sef al Iasului