Revoluţia vorbelor goale

În acest an, de ziua Tovarasului, Sala Palatului din Bucuresti a gazduit un vesel omagiu adus national comunismului: concertul reluat „Tot degeaba” al „maestrului” Tudor Gheorghe, transmis în direct de TVR. Dar nu despre menestrelii nazismului rosu cu iz folcloric as vrea sa vorbesc aici, ci despre insidioasa putere a vorbelor. Cititul e un efort pe care din ce în ce mai multi contemporani nu mai sunt dispusi sa-l asume. Cititul de carti, vreau sa zic, acea osteneala secventiala de a parcurge si întelege cuvintele pret de zeci sau sute de pagini. Bah!, azi ai rezumate pe net, spoilerei, audiobook-uri, ba chiar si filmulete vorbite pe You Tube unde ti se susura la ureche cunostinte în timp ce tu somnolezi postprandial. Am ajuns aici din cauza unei societati care, pas cu pas, a privilegiat lenea intelectuala în detrimentul efortului sustinut, o societate unde doar în spatiul biciuirii corporatiste pentru profit poti muri de epuizare. În rest, trai neneaca! Ti se ofera peste tot îmbietoare semipreparate intelectuale, gata mestecate, numai bune de preluat (fara vreun exercitiu critic!) si de înghitit. Iar daca esti cu adevarat lipsit de ratiune (nu voi folosi termenul „prost” caci exista o larga categorie de contemporani care se nasc lipsiti de capacitatea de a întelege lumea si de a o verbaliza, vietati care nu au de fapt nicio vina pentru acest blestem natural) atunci faci mai mult decât sa nu pricepi: devii parte a mecanismului de îndobitocire si distribui prostia. Faptul ca cel mai cunoscut loc unde se vântura astfel de surogate otravite, împreuna cu nesfârsite vorbe de claca, are în cuprinsul etichetei sale cuvântul englezesc pentru carte e un exemplu de ironie a destinului, caci Facebook-ul este, prin excelenta, un spatiu al analfabetismului functional si al umorilor despletite. Ma uit si eu, ca tot omul, din când în când, la aceasta menajerie racnitoare de banalitati si prostii, în care, pe lânga rare interventii decente, primeaza un obositor dialog al surzilor (dublat, inevitabil, de narcisisme patologice). Mai nimeni nu citeste postarea astfel încât sa raspunda, fie si polemic, la subiect. O majoritate zdrobitoare îsi ridica poalele în cap încercând, terapeutic, sa-si rezolve complexele, fobiile sau angoasele, De altfel, cred ca termenul „terapeutic” este cel mai potrivit pentru aceasta piata virtuala unde un sobor de interlopi lejer alfabetizati si de mahalagioaice cu pretentii racnesc unii la altii fara sa se asculte. În fond, aici e locul unde poti sa te defulezi în voia cea buna. Singura problema este aceea ca lumea de pe social media începe sa tina loc de lumea reala, ba chiar, încetul cu încetul, sa o submineze si sa o înlocuiasca pe aceasta. Si asta pentru ca vehiculul central al acestui mecanism de îndobitocire în masa îl constituie vorbele. Nu realitatea! Stim de la Lenin si Stalin ca vorbele pot ucide. Ceea ce la Marx era doar o simpla speculatie la o bere în Grand Place din Bruxelles, lupta de clasa s-a transformat la satrapii cei mai sângerosi ai secolului XX într-un instrument de asasinat în masa, rezultând în urma utilizarii criminale a unei vorbe, un genocid de 100 de milioane de morti, de cinci ori mai mult decât victimele nazismului brun, acolo unde termenul de Untermensch nu a fost doar vorba goala, ci instrument real si crud de exterminare. Marxismul a fost genial în deghizarea crimei sub aparenta cuvintelor abstracte si, evident, de aceea nu vorbeste nimeni de crimele lui, ci doar de utopia lui vie, cu un potential criminogen intact, ascuns însa de vorbe. Mai exista si azi prostovani isterici care redescopera termenii prafuiti de „baza” si „suprastructura”, de „vânzarea fortei de munca” sau de „dictatura a proletariatului”, dar vocabularul vorbelor goale s-a schimbat. Asemenea mârtoagei din poveste care a mâncat jar, neomarxismul de azi e altceva, mult mai în pas cu moda. Vorbele s-au lustruit. Spre exemplu, suntem asaltati de un foc concentrat tras din diverse transee pentru a înghiti termenul de „gen” cu toate articulatiile lui post-moderne. Desi realitatea arata ca oamenii au „sex” (conform certificatelor de nastere înca necenzurate unde scrie negru pe alb ca e vorba de sex barbatesc sau femeiesc!) si doar substantivele au gen (masculin, feminin sau neutru), suntem fortati, cu tipete isterice si amenintari de excludere dintre oameni, sa acceptam ca fiecare dintre noi este o modulatie a unui substantiv numit gen si ca doar ignoranta si prezenta asupritoare a masculului alb, heterosexual (eventual crestin!) în discursul public, ne împiedica sa vedem evidenta, adica diversitatea de genuriii. Ca sa fie clar: teoria genurilor si lupta de clasa/rasa/gen pe care o promoveaza nu e despre datul biologic „asa cum a fost el desemnat de ginecolog la nastere”, ci despre cu totul altceva, e despre „cum te simti tu fata de acest construct social”, care e o conventie, potrivit caruia esti „etichetat” drept „barbat” sau „femeie”. Mai mult, cazurile patologice, nu, pardon!, „diverse” biologic (hermafroditismul, spre exemplu) sau psihiatric (maladii care în trecut erau puse sub eticheta de „psiho-patologii sexuale”) sunt azi înghesuite în conceptul normalitatii lasând astfel, din motive ideologice, termenii de deviatie sau anomalie fara continut, fiind doar markeri care dezvaluie instant natura opresoare a celui care îi mai foloseste înca. Altfel spus, clasa retrograda a „vechiului regim” rational este pusa, revolutionar, la punct de noul proletariat progresist, clasa muncitoare cu limba, clasa cea mai înaintata a societatii. Am aflat zilele acestea, documentându-ma pentru acest articol, ca numai simplu fapt de a ridica aceste probleme arata fara dubiu ca sunt un nenorocit de gender bias, adica acea categorie de om retrograd care mai crede în judecata rationala a realitatii si a vorbelor, ce ar trebui trimisa în Gulag la reeducare caci ia din start partea normalitatii, în locul unei neutralitati oportuniste. Asta pentru ca eu, nascut de sex barbatesc, cu tot ce presupune asta biologic si hormonal, care accept ca sunt asa si îmi si afirm dezinvolt masculinitatea (dupa cum s-a si vazut în toate însiruirile de mai sus am început cu identitatea mea dominatoare!) am aflat, cu stupoare, ca nu sunt om, ci ca potrivit inventarului comisarilor de gen sunt un amarât de „cisgender” demn de toata mila. Vorba lui tov. Lenin: „Sto delatî?” Toata aceasta incursiune teoretica mi-a fost abrupt provocata de o postare de pe Facebook în care se semnala ca la Bucuresti, la Teatrul Mic, o activista de gen (fosta barbat înainte de operatie!) a urcat furioasa pe scena si a întrerupt spectacolul în care un actor juca rolul unui transgender, racnind ca „un cisgender nu întelege ce este un transgender si nu are voie sa interpreteze pe scena unul!”. As putea sa spun ca, dupa cum îmi aduc aminte, asa faceau în anii '30 si studentii legionari cu actorii evrei care îndrazneau sa joace pe scena Teatrului National din Iasi, dar ma abtin. Din decenta, nu numai pentru ca mintile lor erau împâslite de „alte vorbe”. Iar ca sa fie clar, fara dubii: nu am nici cea mai mica problema cu obiceiurile sexuale consensuale ale adultilor si nici cu modul în care diversi cetateni se vad pe sine atâta timp cât nu-i agreseaza pe altii si, declar public, sustin fara ezitare drepturile civile ale acestora câta vreme sunt platitori corecti de impozite ca si mine. Accept oricând un dialog civilizat, fara incriminari si aere stupide de superioritate, pe o astfel de tema. Resping însa indignat orice pretentie a cuiva de a ma cenzura în numele unei ideologii care i-a otravit mintea. Nu permit nimanui sa-mi dicteze ce am voie si ce nu am voie sa spun în contextul în care sunt întreg la cap si stiu singur ce e inacceptabil de spus în public. Caci vorbele nu ucid din prima, trebuie doar asteptat momentul propice si atunci vezi cum cad mastile si oameni aparent insipizi de lânga tine îsi pun brusc centironul si pistolul mitraliera, îsi leaga brasarda de lupta si ucid. Ademeniti si atâtati de vorbe!   P.S. Cum, dupa scrierea acestui text, m-am zvârcolit apoi în pat toata noaptea macinat de remuscari ca am ramas un mos conservator si neprogresist, am zis sa ma uit si eu mai „asumat” la lista asta publicata în note, care va fi obligatorie în curând, si sa-mi aleg o identitate. Ca iubitor si degustator ocazional de single malt scotian si de coniac frantuzesc as spune ca ar trebui sa ma simt Two-Spirit, chiar daca aceasta nisa e rezervata doar pentru indienii nord-americani. Totusi, o reusita dubla distilare face un bun Spirit care te duce mai aproape de Manitou, mai ceva ca samanul „gender fluid”!   iDa, m-ati prins! E un neologism inevitabil, caci „sinopsis deliberat” nu va prinde în veci. Vorba Wikipediei: „a nu se confunda cu eleronul autoturismului”! (aici ar merge o smiley face) iiLa o simpla chestionare, Google îmi arata un prim strat de vorbe reflectând identitati sexuale diferite. Iata-le în engleza cum vor fi ele împinse cu ranga în vocabularul românesc: cisgender, non-binary, transgender, agender, bigender, intersex, androgyne, bisexual, gender-dysphoria, two-spirit, asexuality, pansexual, questioning, butch, aromanticism, gender binary, s/e/x, genderfluid, genderexpression, omnigender, demisexual, polygender si da, în sfârsit, gender outlaw.   Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor