Pas cu pas, către o mascaradă electorală

E drept ca cele doua partide, dar mai ales PSD-ul, au datorii mari fata de Iohannis: le-a înlesnit (ce zic: le-a nasit) alianta si a facilitat instalarea PSD-ului în pozitie de forta. Dupa ce ca au un bilant jalnic, cele doua mandate ale lui Iohannis ne arunca înapoi, în vremurile partidului unic. Dar cine putea banui, în 2014, ce voia sa însemne, pentru Iohannis, o guvernare „pas cu pas”? „Justificarea dictaturilor se face vesnic în numele ordinii, în numele pacii”, spune undeva Mario Vargas Llosa. Nu sunt singurele „argumente” pe care le gasesc regimurile autoritare. Înainte de 1989, în cercurile literare (dar nu numai acolo), când unul sau altul îndraznea sa conteste, fie si cu prudenta, sistemul, se raspândea automat un zvon menit sa dea fiori celor slabi de înger: „Ia uite ce face X, se va afla la Moscova si vin rusii peste noi” sau „Y e inconstient, nu-si da seama ca da apa la moara ungurilor care atât asteapta ca sa ne ia Ardealul”. Cu siguranta ca Securitatea era aceea care lansa astfel de zvonuri, operatiune – rudimentara, dar eficienta – de intoxicare. Procedeul este folosit si astazi, în chip la fel de grosolan, pentru a justifica o serie de masuri ce tind sa transforme România într-un stat autoritar. Pentru ca nu altfel vor sta lucrurile când vom avea – de fapt, îl avem de pe acum – un partid mamut, declarând fara ocolisuri ca vrea sa controleze tara cel putin înca un deceniu. Alibiuri? Cusute cu ata alba. „E razboi la granita”, ni se spune, de aceea trebuie stabilitate, ca si cum agresiunea Rusiei asupra Ucrainei ar trebui sa suspende democratia în România. Dimpotriva, important e sa avem o viata politica normala, sa facem alegeri la termenele legale si sa nu le transformam într-o parodie grotesca. Stabilitate, continuitate – cuvinte golite de sens deoarece nu fac decât sa acopere dorinta celor doua partide de a ramâne la putere. Este înlaturata, în chip brutal si abuziv, ideea unei alternante la guvernare. Cu sprijinul pervers al posturilor de televiziune aservite, coalitia pune tunurile pe USR, nu doar fiindca e formatiunea care chiar face opozitie, ci pentru ca se doreste cucerirea celor câtorva orase mari – Bucuresti, Timisoara, Brasov, Alba Iulia, Bacau, Câmpulung-Muscel – care nu se afla pe mosia partidului mamut. Campania de denigrare a primarilor USR e penibila, cu neadevaruri aruncate fara nici un scrupul. Tactica folosita si de Marcel Ciolacu atunci când e vorba sa-i „înfiereze” pe liderii partidelor de opozitie. E de asteptat ca în orasele cu primari USR partidele din coalitie sa prezinte un candidat unic, pentru a-si mari sansele. Altfel, PSD-ul fagociteaza permanent PNL-ul, pâna îl va lasa fara vlaga, marioneta facând figuratie pe scena politica. Alt „argument” reia o placa mai veche, folosita intensiv si pe alte meleaguri: trebuie pusa stavila extremismului. Ideea ca partidele lui Simion si Sosoaca reprezinta un mare pericol ar determina, asadar, coalitia PSD-PNL sa faca toate aceste manevre electorale, în dispretul legilor si al cutumelor democratice. Sa fim seriosi: Sosoaca e pe post de clovn (îmi pare rau, n-am femininul de la acest cuvânt), iar AUR-ul lui Simion este o adunatura de gargaragii, al caror impact în rândul electoratului este limitat. Ca sunt oameni care îi admira pe Sosoaca si pe Simion este cu totul regretabil (as adauga ca este si scandalos), dar asta nu înseamna ca ei au sanse reale în competitia electorala. Prin astfel de pretexte coalitia a comasat alegerile, a schimbat datele scrutinelor, în asa fel încât nimic sa nu perturbe planurile pregatite cu multa grija de strategii partidelor. Planuri în care soarta presedintelui Iohannis joaca un rol important. A devansa alegerile prezidentiale numai pentru ca Iohannis sa fie „liber”, în perspectiva numirii într-un post de vârf în plan european, mi se pare halucinant. E drept ca cele doua partide, dar mai ales PSD-ul, au datorii mari fata de Iohannis: le-a înlesnit (ce zic: le-a nasit) alianta si a facilitat instalarea PSD-ului în pozitie de forta. Dupa ce ca au un bilant jalnic, cele doua mandate ale lui Iohannis ne arunca înapoi, în vremurile partidului unic. Dar cine putea banui, în 2014, ce voia sa însemne, pentru Iohannis, o guvernare „pas cu pas”?   Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor