Quantcast
Channel: Ziarul de Iaşi – liderul presei ieşene
Viewing all articles
Browse latest Browse all 5390

Artă demonică sau demonii artei?

$
0
0
Artă demonică sau demonii artei?Specialisti în mediere culturala nu avem, de format nu vrem sa ne batem capul cu asta, ca e investitie pe termen lung si nu e rentabila electoral, fonduri pentru asa ceva cu atât mai putin. Si ce daca la Timisoara s-a putut? Au avut bani prin Capitala culturii, treaba lor. Când vorbim de arta contemporana în spatiul public iesean, e mai simplu sa scuipam în sân, sa ne facem cruce si sa aratam cu degetul nu pe cei fara dinti, ci pe cei fara simt estetic. Cei nedusi prin muzee si galerii, care n-ar pune mâna pe un album de arta si nu calatoresc în tari mai civilizate, unde ar avea o groaza de repere vizuale care i-ar face sa se raporteze diferit la ce nu le place. Ce rost ar mai avea sa ma pronunt acum vizavi de Hidra, o lucrare figurativa, care nu prezinta vreo dificultate de interpretare? Speta e asemanatoare – fara reactiile viscerale si vandalizare, evident – cu cea a monumentului comemorativ dedicat cuplului Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, despre care am scris, la începutul anului, tot în paginile acestui ziar. În acel caz, copacul harpiilor, unde sunt reprezentati figuri de securisti (printre care si Constantin Balaceanu-Stolnici, cunoscutul academician dovedit colaborator), a fost principala sursa de revolta sau persiflare a realizarii artistice. Intuiesc ca reactiile ostile vin din angoasa unor cetateni în momentul în care sunt confruntati cu lucrari care mizeaza si pe alte categorii ale esteticului în afara frumosului (Etienne Souriau a propus nu mai putin de 24, supuse polarizarii dintre principalele doua, adica frumosul si grotescul, printre care: satiric, caricatural, ironic, comic, pitoresc, gratios, dramatic etc.). Estetica contemporana este preocupata de intentiile artistului, operei si receptorului lucrarii de arta. Printre multele teorii ale interpretarii artei, este una care afirma ca întelesul unei lucrari este o functie a intentiilor realizate ale autorului în combinatie cu conventiile relevante la momentul si contextul producerii lucrarii (Paisley Livingston). De aceea, mai ales în privinta artei contemporane, conteaza sa cunoastem contextul în care ea a fost creata. În cazul lucrarii Hidra, expusa prima data în 2012 la Bucuresti, care ilustreaza 7 trandafiri care ies din corpul lui Lenin, aceasta a facut parte din „Proiect 1990” al Ioanei Ciocan (actual director Art Safari), derulat între 2010-2014. Acesta a presupus ca pe soclul din Piata Presei Libere, ramas gol dupa îndepartarea statuii lui Lenin realizata de Boris Caragea în 1960, o serie de artisti sa vina cu propuneri care sa tina cont de încarcatura simbolica a locului. Chiar daca au existat si atunci unele reactii dezaprobatoare, faptul ca a existat acel context clar a ajutat la obtinerea unei altfel de raportari din partea publicului. Primul nivel al întelegerii depinde de starea de confort pe care o poti avea în fata unei lucrari de arta. Nemultumirea tine fie de calitatea interpretului, fie de calitatea lucrarii. Fara a fi vreo capodopera, lucrarea nu este una proasta, iar semnificatia, pentru oricine are acces la textul de prezentare, este facila. În cazul expunerii Hidrei la Iasi, inclusiv faptul ca este prezentata la nivelul solului si nu intangibila, pe un soclu monumental, ca la Bucuresti, într-un parc frecventat mai ales de familiile care-si duc odraslele la cursurile de la Palatul Copiilor sau Casa de Cultura a Studentilor, în proximitatea unui grup statuar cu vechime si o simbolistica care tine de traditie si valori conservatoare, sunt factori de natura sa distorsioneze receptarea. La fel cum nu a înteles ca intervenind asupra suprafetei de protectie a soclului Monumentului Independentei, de pe care au scos travertinul si l-au înlocuit cu ciment vopsit, au intervenit de fapt asupra operei de arta în sine si a modului în care este perceputa, la fel, în acest caz, specialistii platiti din bani publici nu reusesc sa înteleaga rolul contextului în care este amplasata o lucrare de arta în spatiul public. Inclusiv împrejmuirea cu un gard amplasat (chiar si dupa vandalizare) la o distanta atât de mica intervine vizual în modul cum relationezi cu lucrarea. La fel cum, desi au fost atâtea exemple (reamintite mai sus) în care lipsa explicarii lucrarilor a dus la reactii negative a unei bune parti a publicului larg, nici cu aceasta ocazie nu a existat o mediere adecvata. Din ce cauza? Ar fi nevoie de câteva pagini bune pentru a raspunde la aceasta întrebare. Mi-am spus initial ca nu voi scrie nimic despre recentul scandal provocat de distribuirea aleatorie, în buna traditie a Primariei Iasi prin fondurile Ateneului, a diverse lucrari de arta prin oras. În fond, m-am tot exprimat în presa locala si nationala despre arta în spatiul public: despre instalatia lui Clemens Behr din fata Bisericii Trei Ierarhi; asupra degradarii si interventiilor asupra soclului si ariei de protectie a Monumentului Independentei; am aratat ca bustul lui Goga a fost amplasat fara aprobarea Comisiei Monumentelor de For Public (si înca sta bine-merci acolo, chiar daca eticheta explicativa cu privire la trecutul legionar a disparut la scurt timp dupa ce a fost adaugata); am atras atentia ca sculpturile de la editia de anul trecut a Lunii Sculptorilor Români nu aveau numele autorului si al lucrarii; în fine, am argumentat de ce Labirintul lui Cristian Rusu este o lucrare de arta. Ce m-a frapat însa de aceasta data e ceva mult mai periculos, mai perfid. Am citit pe un site online ca un avocat din Iasi a cerut în instanta mutarea sculpturii, pe care o numeste „arta demonica”. Iar argumentul decisiv e pur si simplu stupefiant, de aceea îl voi cita: „Prin expunerea acestei sculpturi, în Municipiul Iasi, în conditiile în care 90- din populatia acestuia este crestina /ortodoxa, iar zona Moldova este protejata si binecuvântata de Sf. Parascheva, consider o mare blasfemie adusa crestinismului din Municipiul Iasi”. Aceste pretexte care amintesc de fundamentalismul musulman m-au dus imediat cu gândul la actul de cenzura comis de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, care a amendat organizatorii si curatoarea straina a unei expozitii din cadrul Art Safari, iar artistului i-a dat un avertisment. Daca în acel caz plângerea a fost facuta de Diana Sosoaca, în speta de la Iasi ea apartine (surpriza!) unui avocat afiliat ei si în alte actiuni. Aici actiunea este cu atât mai suprinzatoare cu cât promotorii Lunii Sculptorilor Români sunt, la rândul lor, nationalisti ultraortodocsi, în frunte cu mâna dreapta a primarului Chirica, Andrei Apreotesei, fost manager Ateneu, actual manager interimar al Complexului Muzeul National Moldova, cel care promitea alegatorilor un judet sacru si cultural (nu stiu cultural cât va reusi, dar cu sacrul se vede ca n-a glumit). Pe curatorul sectiunii LSR din care face parte Hidra, Ioan Raducea, niste amici mi-au spus ca l-au vazut în poze la conferintele de presa ale filialei AUR Iasi, un partid care împartaseste aceleasi valori. Iar liderii PNL Iasi si-au adaptat discursul si mimeaza credinta în toate postarile publice, dublate de diverse facilitati si favoruri acordate BOR. Dupa ce l-au adus pe Mircea Cantor (e drept, cazut într-o etapa care a ridicat multe sprâncene în lumea artei) cu lucrari care valideaza exact discursul de mai sus, trebuie sa dea socoteala ca n-ar fi suficient de angajati. Partidele se lupta între ele pentru a-si masura nivelul de practicare ale unor ritualuri care stiu ca prind la anumite categorii. Batalia se duce asadar pentru electoratul habotnic si cel care se identifica cu profilul familiei ortodoxe, pentru care a si fost montata, în fata Palatului Braunstein, o sculptura de un kitsch si o simbolistica rare: trei lupi dacici care-si musca cozile în cerc, vopsiti în tricolor, o combinatie de dacopatie si nationalism desuet. Dar nimeni n-a fost scandalizat de ea sau de forma falica a celei dintre Mitropolie si Primarie. Cea mai periculoasa este însa presiunea rezultata din actionarea în justitie pe motiv ca ar indigna credinciosii ortodocsi care impune, atât artistilor, dar mai ales organizatorilor, o (auto)cenzura specifica regimurilor autoritare si iliberale. În fata reactiilor viscerale ale unei batrâne, care a vandalizat Hidra, aproape toti reprezentantii institutiilor iesene au început sa dea vina pe lipsa de educatie a publicului. Adica nu ei sunt vinovati, ca au obisnuit comunitatea doar cu busturi de secol XIX, renovari de morminte si paseism mediocru, ci vulgul lipsit de simt estetic, care nu stie sau nu poate sa aprecieze lucrarile de arta pe care domniile lor le împrastie, plini de marinimie, prin oras. Primaria n-a facut nimic timp de 30 de ani pentru arta contemporana, Ateneul a facut colectie si parada de kitsch-uri, Muzeul de Arta e încremenit într-o viziune de mijloc de secol XX, Universitatea de Arta nu are curaj sa iasa cu vreo pozitie transanta, ci, de mâna cu filiala locala UAP, gireaza toate initiativele si se multumesc cu ce cade de la masa Ateneului, doar sa nu se puna rau cu stapânirea. Specialisti în mediere culturala nu avem, de format nu vrem sa ne batem capul cu asta, ca e investitie pe termen lung si nu e rentabila electoral, fonduri pentru asa ceva cu atât mai putin. Si ce daca la Timisoara s-a putut? Au avut bani prin Capitala culturii, treaba lor. Când vorbim de arta contemporana în spatiul public iesean, e mai simplu sa scuipam în sân, sa ne facem cruce si sa aratam cu degetul nu pe cei fara dinti, ci pe cei fara simt estetic. Cei nedusi prin muzee si galerii, care n-ar pune mâna pe un album de arta si nu calatoresc în tari mai civilizate, unde ar avea o groaza de repere vizuale care i-ar face sa se raporteze diferit la ce nu le place. P.S. Stiu sigur ca, acum câtiva ani, unul dintre proiectele care nu a primit finantare de la Primaria Iasi la sesiunea anuala organizata pentru sectorul independent îsi propunea sa organizeze cursuri de arta contemporana pentru peste 100 de persoane. Printre lectori ar fi fost directori de muzee nationale, artisti relevanti nu doar national si profesori cu activitate validata international de la universitatile din Bucuresti si Iasi. Iar dintre toate institutiile publice rugate sa gazduiasca cursurile gratuit, pentru a asigura accesibilitatea si democratizarea accesului la ele, singura care a refuzat acest lucru a fost Ateneul Tatarasi. Oh, well…   George Plesu este manager cultural, presedintele Asociatiei AltIasi

Viewing all articles
Browse latest Browse all 5390

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48