A fost identificată o potențială modalitate de a trata epilepsia genetică

Oameni de stiinta de la Institutul Francis Crick, din Londra, au descoperit o noua tinta de tratament pentru tulburarea de deficienta CDKL5 (CDD), unul dintre cele mai frecvente tipuri de epilepsie genetica. CDD provoaca convulsii si tulburari de dezvoltare la copii, iar medicamentele se limiteaza la gestionarea simptomelor, si nu abordeaza cauza principala a bolii. Tulburarea implica pierderea functiei unei gene care produce enzima CDKL5, cu rol în fosforilarea proteinelor, ceea ce înseamna ca adauga o molecula suplimentara de fosfat pentru a le modifica functia. În urma unor cercetari recente efectuate în acelasi laborator, care au aratat ca un canal de calciu ar putea fi o tinta pentru terapia CDD, echipa a identificat acum o noua modalitate de a trata aceasta forma de epilepsie prin stimularea activitatii unei alte enzime pentru a compensa pierderea CDKL5. În cercetarea publicata în revista Molecular Psychiatry, oamenii de stiinta au studiat soareci care nu produc enzima CDKL5. Acestia prezinta simptome similare cu cele ale persoanelor cu CDD, cum ar fi afectarea învatarii sau a interactiunii sociale. Cercetatorii au identificat mai întâi faptul ca CDKL5 este activa în celulele nervoase la soareci, dar nu si într-un alt tip de celula cerebrala numita astrocit. În celulele nervoase, ei au masurat nivelul de fosforilare a EB2, o molecula despre care se stie ca este tinta CDKL5, pentru a întelege ce se întâmpla atunci când CDKL5 nu este produsa. Interesant este ca, si în cazul soarecilor care nu produc CDKL5, a existat totusi o anumita fosforilare a EB2, ceea ce sugereaza ca o alta enzima similara trebuie sa fie, de asemenea, capabila sa o fosforileze. Analizând enzimele similare cu CDKL5, cercetatorii au identificat una numita CDKL2 care vizeaza, de asemenea, EB2 si este prezenta în neuronii umani. La soarecii fara CDKL5 si CDKL2, fosforilarea EB2 ramasa a disparut aproape complet. Cercetatorii au concluzionat ca, desi cea mai mare parte a activitatii provine de la CDKL5, aproximativ 15- provine de la CDKL2, iar restul de < 5- de la o alta enzima care nu a fost înca identificata. Cercetarile lor sugereaza ca o crestere a nivelului de CDKL2 la persoanele care au un deficit de CDKL5 ar putea, eventual, sa trateze unele dintre efectele asupra creierului la începutul dezvoltarii. „CDD este o afectiune devastatoare care afecteaza copiii mici înca de la nastere si nu stim foarte multe despre motivul pentru care pierderea acestei enzime este atât de dezastruoasa pentru creierul în curs de dezvoltare. Prin intermediul acestei cercetari, am identificat o posibila modalitate de a compensa pierderea CDKL5. Daca putem creste nivelurile de CDKL2, am putea într-o zi sa oprim dezvoltarea sau agravarea simptomelor”, spune Sila Ultanir, lider de grup al Laboratorului de kinaze si dezvoltare a creierului de la Crick. Cercetatorii investigheaza acum daca soarecii fara CDKL5 pot fi tratati prin stimularea celulelor lor cerebrale pentru a produce mai mult CDKL2. Laboratorul colaboreaza, de asemenea, cu companii de biotehnologie pentru a identifica molecule care cresc CDKL2 pentru potentiale noi medicamente pentru CDD. Descoperirile ofera o perspectiva noua asupra expresiei si reglarii CDKL5 în creier, potrivit cercetatorilor de la Crick. Mai mult, identificarea CDKL2 ca potentiala enzima compensatorie ofera speranta descoperirii unor tratamente mai bune care ar putea face cu adevarat o diferenta în viata copiilor cu aceasta afectiune devastatoare.