Viaţa de student pakistanez venit la Iaşi cu 50 de euro în buzunar. „Tot ce e normal pentru voi, aici, pentru noi e doar vis acolo”

Din Pakistan în România, de la conflicte armate permanente la liniste, si de la saracie aproape generalizata la o viata cum nu s-ar fi gândit ca va avea. Faizan Aslam este, de origine, pakistanez. Vine din districtul Lodhran, din conflictuala provincie Punjab. Are 25 de ani, iar de mai bine de un an studiaza Traducere si interpretare - engleza-germana, la Facultatea de Litere a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”. Vine dintr-o familie cu posibilitati financiare reduse, si mai are acasa patru frati. Dar i-a placut sa învete: stie 10 limbi straine, iar visul sau este sa devina traducator si, poate, sa obtina si cetatenia româna. Îi place aici, la Iasi... - Cum ai ales sa vii în România pentru a urma cursurile unei facultati? Ai încercat sa faci studiile în Pakistan? - În anul 2016 am terminat clasa a XII-a, dar familia mea, fiind foarte saraca, mi-a spus ca nu are bani pentru mine ca sa studiez, mai departe, un program de licenta. Cu toate acestea, eu le-am spus ca visul meu este sa studiez foarte mult, si sa termin chiar si o Scoala Doctorala. Si atunci ei mi-au raspuns ca va trebui sa ma descurc singur. Înainte de a veni în România, am studiat limba chineza, în Pakistan, cu o bursa primita de la Universitatea din Beijing. Am si lucrat la Ambasada Chinei, în calitate de traducator. Dar nu a fost suficient, deoarece aveam nevoie de diploma pentru un loc de munca permanent. Astfel, am aplicat pentru bursa Erasmus în 10 tari, si doar România a acceptat dosarul meu. Asa ca am venit aici... „Prima data am ramas surprins de regulile de circulatie, care sunt foarte clare” - Dupa ce ai ajuns în România, cum ai simtit trecerea de la vechea viata la ceea ce te astepta aici, într-o tara total necunoscuta pentru tine? - Sincer sa fiu, la început am fost putin îngândurat pentru ca, în celelalte tari, parerile despre România nu sunt bune. Familia si prietenii mi-au spus sa nu vin aici pentru ca e foarte greu si nu o sa ma descurc. Dar eu am zis: „Nu! Eu vreau sa merg si sa studiez. Accept provocarea asta”. Mi-am spus întotdeauna, „Pot, pot, pot!”, si am venit. Când am ajuns, prima data am ramas surprins de regulile de circulatie, care sunt foarte clare. În Pakistan esti calcat daca vrei sa treci strada. Apoi mi-a placut totul: oamenii, cultura, tara... Am fost socat. pentru ca nu ma asteptam la ceea ce am vazut. Am zis „Vai, mie îmi place aici!”. - Cum a fost începutul tau ca student la Facultatea de Litere? Cum ti se pare colectivul din care faci parte? Ai simtit, vreodata, vreo urma de discriminare? - Am început viata mea de student, aici, cu doar 50 de euro în buzunar. Atât am reusit sa salvez, pentru ca m-a costat foarte mult biletul pentru avion. În primele 4 zile am baut doar apa. Mi-a fost foarte greu... Nu cunosteam limba, si nu ma angaja nimeni. La început, bursa era de doar 300 de lei pe luna. Mâncam o data pe zi, foarte putin, iar în rest beam apa. Un an mi-a fost atât de greu din cauza banilor încât nu am mai trecut niciodata, în viata mea, prin asa ceva. Si îmi era rusine sa cer bani colegilor, asa ca ma descurcam cum puteam. Pâna am învatat limba româna si am gasit loc de munca, unde am fost platit cu 3.000 de lei. Si am putut strânge bani ca sa-mi ajut si parintii bolnavi. Facultatea de Litere îmi place foarte mult si, pentru ca nu am aici familia si prietenii, facultatea aceasta si profesorii sunt familia mea. Toata lumea simt ca ma iubeste si nu m-a discriminat nimeni, niciodata. Când am nevoie de ajutor, toata lumea ma ajuta, toti sunt buni cu mine. - Ai spus ca vrei sa obtii cetatenia româna. Vrei sa te stabilesti în România sau vrei sa te întorci, dupa studii, în Pakistan? - Nu mai vreau sa ma întorc deloc în Pakistan, pentru ca am gasit liniste si pace în România. Tot ce este normal pentru voi, aici, pentru noi este un vis, acolo. Acolo salariile sunt de doar 100 de euro pe luna, si este imposibil sa te descurci. România mi-a oferit sansa de a-mi trai visul pe care nu îl credeam posibil. Tot ce mi-am dorit am gasit aici, si nu mai vreau sa ma întorc acolo unde le-am vazut pe toate: bombe, razboi, saracie... Mi-au murit prieteni la un kilometru distanta de mine din cauza bombelor. În România avem dreptul sa facem ce ne dorim, avem dreptul sa vorbim, ceea ce în Pakistan nu exista. Aici nu îmi este frica sa ies pe strada, nu stau cu gândul ca nu ma mai întorc acasa. - În încheiere, este ceva ce ai vrea sa ne transmiti în mod special? - As vrea sa spun ca România si Facultatea de Litere sunt a doua mea casa. Aceasta tara mi-a oferit tot ce credeam ca e prea mult atunci când doar gândeam asta. Am câstigat foarte multa experienta si am învatat foarte multe de la profesorii mei si de la colegi. Am câstigat, datorita acestei facultati, bursa pentru o mobilitate de scurta durata în Portugalia, la Universitatea din Coimbra, iar în martie urmeaza sa plec pentru doua semestre la Universitatea din Freiburg, în Germania. Sunt recunoscator pentru toate astea. Si le multumesc tuturor!