GDPR – blestem şi binecuvântare

La prima vedere intentia pare bine venita, chiar geniala. Cum sa nu te bucure când afli ca statul însusi face tot ce poate ca sa te protejeze de aceia care vor sa profite de pe urma ta? Doar ca totul vine la pachet cu un efort si o greutate atât de mare din partea tuturor, inclusiv a ta, cel „protejat”, încât uneori îti vine sa o dai dracului de protectie si sa îti vezi mai departe de viata ta linistita si expusa tuturor ticalosilor. Sa faca bors cu datele tale! Pentru cei care înca nu stiu sau au auzit, dar nu au bagat în seama, GDPR (General Data Protection Regulation) este un sistem de norme impuse de UE tarilor membre care încearca (dar nu prea reuseste) sa controleze datele personale ale cetatenilor ei. Acestea sunt tot ce identifica un om, de la nume, cod numeric, adresa, vârsta, avere, interese, imagine etc. De ce sunt importante? Pai, pentru ca acum informatia e la putere si cine are date personale cât mai multe si mai diverse poate controla informatia adaptând-o în functie de datele respective. La prima vedere intentia pare bine venita, chiar geniala. Cum sa nu te bucure când afli ca statul însusi face tot ce poate ca sa te protejeze de aceia care vor sa profite de pe urma ta? Doar ca totul vine la pachet cu un efort si o greutate atât de mare din partea tuturor, inclusiv a ta, cel „protejat”, încât uneori îti vine sa o dai dracului de protectie si sa îti vezi mai departe de viata ta linistita si expusa tuturor ticalosilor. Sa faca bors cu datele tale! De ce se întâmpla asta? Pentru ca asa cum merg lucrurile de cele mai multe ori într-o societate democratica, în care fiecare om se crede buricul pamântului si nu suporta niciun fel de încorsetare din partea nimanui, apar asa-numitele disonante cognitive, adica niste contradictii flagrante în termeni, niste rupturi de logica aproape incredibile care transforma totul într-un amalgam fara cap si fara coada. Cu alte cuvinte, esti nevoit sa semnezi zeci de hârtii prin care îti dai acordul pentru folosirea datelor tale personale de catre o institutie de stat, sa zicem, chiar daca acesteia nici prin gând nu-i trece sa le foloseasca pentru ca pur si simplu nu are resursele necesare pentru a o face, angajatii fiind înecati în propriile activitati, dar, pe de alta parte, semnezi si pentru diverse firme private care exact asta fac, profita de pe urma ta fara nicio jena, iar daca nu semnezi, nu te poti „bucura” de anumite avantaje. De exemplu, la înscrierea unui copil la scoala, ai obligatia în calitate de parinte/tutore sa semnezi o asemenea hârtie, prin care dai voie conducerii institutiei sa scrie numele copilului tau pe o lista de olimpiada, sa-i faca poze si sa le puna pe un avizier si alte asemenea chestiuni inofensive. La o serbare, o scoala are voie sa posteze în locuri publice poze ori filme cu evenimentul numai daca are semnate hârtiile mentionate mai sus. Daca nu, o face doar pe propriul risc. Întrebarea care se naste aici si care duce la nebunie este: într-o poza generala a curtii scolii plina cu câteva sute de persoane, elevi si parinti, cum stii câti au semnat si câti nu? Iar daca sunt unii care nu au semnat, ce faci, îi scoti din poza, îi dai afara din curte, le mâzgâlesti fetele cu carioca, le blurezi fata din computer? Le pui un X sau un smiley? Sau nu mai postezi nimic? Nu poate nimeni raspunde la asta, nici macar UE. Au fost situatii absurde în care unii au vrut cu tot dinadinsul sa fie corecti. De pilda, la o manifestare academica cei care nu au fost de acord cu publicarea imaginii lor au trebuit sa poarte un ecuson de o anumita culoare pe piept tot timpul, iar cei care au fost de acord, un ecuson de alta culoare. La sfârsit, echipa însarcinata cu editarea foto/video a depus un efort considerabil pentru a procesa toate pozele si filmele scotând din acestea pe cei cu ecuson de nepublicare. Va dati seama cum a fost? Cica au reusit, si nimeni n-a facut vreo plângere, dar totusi e normal asa ceva? Pe de alta parte, pe retelele de socializare oricine e liber sa faca orice. Aici apare fractura de logica. Ai bifat la înscrierea pe site ceva si gata, poti pune poze cu copiii tuturor de la serbarea scolara într-o veselie, iar de acolo oricine poate sa le vada, ucigasi, pedofili, rusi, Hamas, Houthi etc. Pentru ca GDPR nu are voie sa interzica activitatile personale sau domestice, e democratie, ce naiba... Si, sa nu uitam, site-ul amarât al unei scoli nu se compara cu un cont de Facebook al unui tip oarecare, cel din urma e mult mai vizibil si mai cautat decât primul. Mi se pare mie sau e curata absurditate? De ce ne mai strofocam atâta sa ne ascundem dupa deget si sa ne încurcam în hârtoage, când de fapt informatia si datele oricum sunt facute publice mai devreme sau mai târziu, iar daca vrea cineva sa afle ceva personal despre altcineva, o va face foarte repede si foarte usor în mediul online, un formular din acela semnat nu-l va împiedica niciodata. E drept ca aceasta norma poate fi invocata imediat de catre cineva care vrea sa îsi faca chipurile dreptate în instanta. Dar unii sunt de-a dreptul stupizi. Bunaoara, un utilizator înfocat de retea de socializare a apostrofat si a amenintat cu chemarea în judecata pe un altul care a postat, vezi Doamne, o poza cu minorul celui dintâi fara acordul acestuia, dar, ca sa vedeti prostia, imaginea plodului respectiv se gasea tocmai în poza de profil a parintelui grijuliu, si practic, nu puteai conversa cu acesta fara sa vezi si imaginea copilului sau. Despre asta e vorba cu GDPR-ul asta, despre o moarte a creierului. Eu nu cred ca exagerez, dar în ritmul asta se va ajunge foarte curând sa se ceara consimtamânt din partea animalelor din padure ca sa le faci poza. Daca nu ai labuta jderului pe contract, sau amprenta cu buzele pestelui din râu, atunci nu poti sa le „furi” imaginea si sa o postezi pe Insta. La stadiul actual nu înteleg de ce nu se merge pâna la capat cu asta. Adica de ce nu se cere consimtamântul întregii omeniri pentru difuzarea pozelor capturate din spatiu de catre sateliti care au, se stie, rezolutie foarte mare. Adica, dom’le, cu ce drept îmi face poza si o distribuie public pe toate canalele posibile un satelit meteo când trece prin dreptul României? Când e cerul senin oricine poate sa îmi vada fata când stau în gradina si fac plaja, si o poate folosi ca sa râda de cosurile mele de pe piept... Nu e corect! De asemenea, ar trebui interzise absolut toate fotografiile istorice pentru ca niciuna nu a fost publicata cu aprobarea persoanelor din ele. Nu conteaza ca acelea au murit, rudele si mostenitorii lor pot cere dreptate, pentru ca li s-a încalcat spatiul sfânt privat. Din câte stiu eu, Eminescu nu a semnat niciun acord GDPR, deci ce cauta fata lui peste tot? Nici Creanga, nici Caragiale si nici Stefan cel Mare... E un abuz! Ce face justitia, doarme?!...   Briscan Zara este scriitor si publicist