China

O carte recent aparuta a lui Yasheng Huang, intitulata Ascensiunea si decaderea EAST. Cum anume Examenele, Autocratia, Stabilitatea si Tehnologia au adus succesul Chinei si de ce ar putea duce la decaderea sa (2023) a suscitat un interes deosebit în lumea academica. Acelasi autor a publicat în 2008 un alt volum de mare succes, Capitalismul cu trasaturi chinezesti. Antreprenoriat si stat. În prezent, Yasheng Huang este profesor de economie si management la MIT Sloan School of Management (SUA). Anul trecut, peste 13 milioane de liceeni din China au participat la Gaokao, considerat cel mai complicat examen de admitere la facultate din întreaga lume. Circa 2,6 milioane de chinezi s-au înscris pe doar 37.100 de locuri pentru ocuparea unei functii publice, ceea ce înseamna o concurenta de 70 de candidati pe 1 loc. Ambele examene îsi au radacina într-o practica foarte veche de a obtine o demnitate publica pentru birocratia autocratica imperiala. Numele acelui examen este Keju, iar functionarea lui dateaza înca din vremea Dinastiei Sui (581-618). Dinastia Qing (1644-1911) l-a eliminat abia în 1905, ca parte a reformei sistemului chinez, stârnind o mare dezaprobare publica, ceea ce a grabit sfârsitul acestei dinastii. În vremea Dinastiei Song (960-1279), cea mai mare parte a posturilor ministeriale erau ocupate în baza Keju, acesta se desfasura la fiecare 3 ani, iar ponderea candidatilor cu ascendent nobil a scazut la circa 12,8- fata de ceea ce se întâmpla pâna atunci. Odata cu Dinastia Yuan (1270-1368), Keju a suferit o serie de reforme, printre care o serie de comentarii suplimentare la gânditorii confucianisti clasici, adnotari de sorginte neo-confucianista. Acestea promovau subordonarea sinelui si a dorintelor umane pâna la reprimare, eludarea moralitatii, ceea ce a construit un teren fertil pentru promovarea agresiva a unei autocratii totalitare, în speta o supunere absoluta, oarba fata de conducator.1 Mai mult, „curriculumul neo-confucianist avea un avantaj operational masiv: standardiza totul. Standardizarea detesta nuantele, iar evaluarile au devenit mai simple pe masura ce comparatia de baza era mai clar delimitata. A existat obiectivitate, chiar daca obiectivitatea era un artefact fabricat. Chinezii au inventat statul modern si meritocratia, dar, mai presus de toate, chinezii au inventat testele standardizate specializate - memorarea, înclinatia cognitiva si cadrul de referinta al unei ideologii extrem de înguste.” Asa cum am afirmat deja, testele standardizate specializate au stimulat autoritarismul, în sensul ca acesta din urma vedea în educatie vehiculul perfect pentru a transmite tuturor elevilor, de o maniera nivelatoare, informatiile, cunostintele si convingerile considerate vitale de catre autoritate. Sistemul meritocratic Keju a atins apogeul în timpul Dinastiei Ming (1368-1644). Spre exemplu, un astfel de examen dintr-o anumita provincie chineza, primul dintr-un set de trei, se desfasura într-o sala de examen imensa, cu o suprafata de peste 300.000 de metri patrati, împartita în 20.000 de sali mai mici (ceea ce înseamna o celula-patrat cu latura de 1.5 metri) care trebuia sa deserveasca un singur candidat de sex masculin.2 De asemenea, în aceasta perioada, o alta reforma a fost introdusa, cea a sistemului de cote regionale. Scopul era unul precis, împaratii doreau ca nordul politic sa echilibreze puterea economica si intelectuala a sudului.3 Spre deosebire de Occident, China a evitat sa utilizeze succesiunile ereditare pentru ocuparea functiilor publice importante, ceea ce a reprezentat o lovitura puternica data nobilimii si aristocratiei, principalele bazine de recrutare în alte regimuri si regiuni ale lumii. Între Dinastiile Sui si Ming, numarul de candidati a crescut, iar programul de învatamânt a devenit tot mai standardizat. Mai mult, erau utilizate evaluari ale performantei pe baza de masuratori cantitative. Înca de pe timpul Dinastiei Han (202 î.H.-9 d.H., 25 d.H.-220 d.H.), candidatii pentru un post în birocratia imperiala erau examinati si selectati asemenea unui concurs dintr-o institutie din prezent: împaratul facea publice anunturile de angajare, functionarii publici faceau recomandari, candidatii erau expusi unor interviuri, apoi urmau testele de alfabetizare decisive. Spre pilda, criteriul de selectie presupunea ca un candidat sa cunoasca 9.000 de caractere, un standard mult prea ridicat fata de reglementarile Consiliului de Stat din 1988 care stabilea ca un cetatean era alfabetizat daca avea capacitatea de a cunoaste 1.500 de caractere (pentru mediul rural) si 2.000 de caractere (pentru mediul urban). Superioritatea acordata capacitatilor intelectuale în detrimentul aptitudinilor fizice a fost pentru foarte mult timp un element de prim plan în managementul împaratilor chinezi. Asa se face ca în anul 124 î.H. a fost înfiintata o universitate imperiala, asemanatoare cu o Scoala Centrala de Partid din prezent. În anul 10 î.H., aceasta numara aproximativ 3.000 de studenti!4 Desi multi conducatori imperiali chinezi au fost budisti, legalisti, taoisti si chiar islamisti (se pare ca în cazul lui Zhu Yuanzhang, fondatorul Dinastiei Ming), ei au aderat formal la credinta institutionala si populara: confucianismul. Astfel, forta motrice a sistemului meritocratic Keju a fost confucianismul. Examenul în sine testa exclusiv abilitatile de cunoastere a textelor confucianiste fundamentale, cele Patru Carti (Marea Învatatura, Doctrina Caii de Mijloc, Analectele si Lucrarile lui Mencius) si cei Cinci Clasici (Cartea Poeziei, Cartea Istoriei, Cartea Schimbarii, Cartea Ritualurilor si Analele Primavarii si ale Toamnei). Nimic legat de vechile traditii si filosofii precum Daoismul si Legalismul... Însa autocratia imperiala chineza a reusit sa construiasca un sistem de functionare eclectic, o combinatie a confucianismului cu elemente împrumutate din Legalism. Keju a reusit un lucru incredibil. A democratizat accesul si a stimulat selectarea pe baza de competenta la birocratia imperiala într-un moment în care societatea se gasea într-un stadiu embrionar, în asa fel încât s-a reusit proiectarea si planificarea rationala a statului imperial chinez.5 Mai departe, este necesar sa luam în calcul o perspectiva mult mai integratoare. În acest sens, merita sa citez un paragraf dintr-o carte de la sfârsitul secolului al XIX-lea: „De la introducerea sistemului de examene... savantii au renuntat la studii, taranii la pluguri, mestesugarii la meserii si negustorii la schimburi; toti si-au îndreptat atentia catre un singur lucru – functia guvernamentala. Acest lucru se datoreaza faptului ca functionarul are toate avantajele combinate ale celor patru, fara a avea nevoie de truda lor necesara...” Cu alte cuvinte, Keju, în aparenta un sistem incredibil de eficient si meritocratic, a condus la consecinte greu de prevazut. A impulsionat canalizarea celor mai performante resurse umane exclusiv catre birocratia de stat, monopolizând talentele veritabile. A legitimat etatismul si a inculcat valori compatibile cu autocratia si autoritarismul. Asa se explica forta autocratiei chineze de ieri, de azi si de mâine. Însa, penuria de capital uman de calitate a privat alte sectoare vitale ale societatii si a generat efecte care au încetinit si fragilizat societatea în ansamblu (spre pilda, inovatia si tehnologia au stagnat). În cartea sa, The WEIRDest People in the World (2020), Joseph Henrich afirma ca dezvoltarea economica a Occidentului s-a bazat pe nivelul ridicat de alfabetizare timpurie de sorginte protestanta. Desi sistemul Keju a stimulat productia de carte si a redus extrem de mult rata de analfabetism în rândul populatiei (în perioada Ming, nivelul analfabetismului se gasea la cel mai scazut nivel din lume), intelectualitatea chineza nu s-a grupat si nu a avut efervescenta pe care au avut-o, de exemplu, Societatea Regala din Marea Britanie sau numeroasele societati stiintifice franceze în ceea ce înseamna puterea ideilor asupra societatii si economiei. Aceasta probabil pentru ca alfabetizarea Keju în chineza clasica nu a avut impactul asupra maselor asa cum a fost în cazul Protestantismului. Alfabetizarea a produs un efect opus prin prisma legaturii extrem de strânse dintre Keju si confucianism. Iar aceasta afinitate era explicabila din mai multe considerente de ordin practic. Astfel, testarea standardizata a aparut ca o obligatie atunci când s-a recurs la scalarea sistemului. Ceea ce a functionat atunci când numarul de candidati era redus (recomandari, interviuri), provenind integral din rândul nobilimii si al elitelor bogate, între timp a devenit caduc odata cu cresterea exponentiala a candidatilor. Era imperios nevoie de standardizare si de adaptarea curriculumului. Iar structura lexicala si complexitatea confucianismului, spre deosebire de taoism, legalism, mohism si alte traditii vechi, au fost criteriile cele mai potrivite pentru a legitima un procesul tot mai dificil de recrutare. Inima sus!   Bibliografie 1Yasheng Huang (2023). The Rise and Fall of the EAST. How Exams, Autocracy, Stability, and Technology Brought China Success, and Why They Might Lead to Its Decline. Yale University Press, pp. 33-34. 2Ibidem, pp. 29. 3Ibidem, pp. 34-35. 4Ibidem, pp. 31-32. 5Ibidem, pp. 50-53.   Aurelian-Petrus Plopeanu este cercetator CS II dr. habil. si director al Departamentului de Stiinte Socio-Umane din cadrul Institutului de Cercetari Interdisciplinare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si cadru didactic asociat al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor