Având cutitul aproape de os dupa rezultatele slabe din acest an, Poli, care, daca luam în calcul înjumatatirea punctelor de la finalul sezonului regulat, mai are doar trei puncte avans fata de un loc retrogradant, are nevoie ca de aer de puncte, indiferent de adversar. Astfel, Politehnica e obligata sa nu intre azi pe teren ca mielul la taiere în duelul cu ocupanta locului II în Liga I, Rapid, si sa se bata pentru punct(e).
În ciuda parcursului foarte modest din acest an, cu doar patru puncte obtinute în cinci meciuri, gazdele au argumente în a se agata de ideea ca pot produce o surpriza într-un campionat modest, în care valorile sunt nivelate, în jos, astfel ca orice echipa poate bate pe oricine.
Care sunt atuurile si care sunt problemele Politehnicii?
În primul rând, daca ne uitam în curtea Iasului, atuurile sunt avantajul terenului propriu, miile de ieseni care vor fi în Copou, dorinta de a nu aluneca si mai tare în clasament, posibila reintrare a lui Saghiri, care a absentat etapa trecuta, la Ploiesti, din motive medicale, si o prima suplimentara.
În schimb, Iasul are serioase probleme de efectiv. Lung si Roman nu vor forta revenirea dupa accidentarile de durata din acest an (în cazul ultimului, se discuta despre varianta de a fi rezerva), iar Ispas a iesit pentru mai mult timp din circuit ca urmare a accidentarii de la Ploiesti, de vinerea trecuta. În plus, capitanul din acest an, Bouhenna, are ceva probleme la spate si ar putea sa rateze duelul de azi. În acest caz, Poli va renunta la modulul cu trei stoperi utilizat la Ploiesti, de care stafful tehnic a fost multumit, si va reveni la sistemul cu doi fundasi centrali.
Reîntâlnire cu Bergodi
Si daca luam în calcul nivelul giulestenilor, Poli are motive sa nu fie foarte tematoare. Chiar daca a câstigat toate cele cinci meciuri disputate în acest an (de patru ori la limita, o singura data la doua goluri), Rapid a tremurat serios de multe ori. Cele mai bune exemple sunt disputele cu FC U 1948 Craiova, care a condus cu 3-1 în Giulesti, si cu Dinamo, când trupa lui Cristiano Bergodi a marcat golul decisiv pe final, dupa ce „câinii” au dominat si au ratat multe ocazii.
Amintind de Bergodi, trebuie spus ca italianul este foarte apreciat în Copou, unde a lucrat, cu succes, în 2009.
În plus, mai trebuie precizat faptul ca bucurestenii nu se simt foarte confortabil în deplasare, fara suflul Giulestiului în spate „visiniii” obtinând doar cinci victorii în 13 partide.
Bergodi, care a avut cuvinte de apreciere la adresa Politehnicii, are si el probleme de lot, Onea, Kait si Emmers fiind anuntati indisponibili.
Tragând linie, elementele amintite fac ca Poli sa spere ca nu va pierde azi, declaratiile date de antrenorul Leo Grozavu si jucatorul Luca Mihai, pe care le-am prezentat ieri (VEZI DETALII AICI), fiind optimiste.
Formatiile probabile
Poli: Ailenei – Martac, Samayoa, Katanec, Stefanovici – L. Mihai, Marchioni, Bordeianu, Saghiri – Harrison, Bettaieb.
Rapid: Aioani – Braun, Sapunaru, Iacob, Borza – Krasniqi, Albu, Djokovic, Papeau – Burmaz, Rrahmani.
↧