Quantcast
Channel: Ziarul de Iaşi – liderul presei ieşene
Viewing all articles
Browse latest Browse all 6525

Prin administrație liberală, de ieri, Iașul are al doilea cel mai mare Aeroport din țară. Au fost finalizate lucrările la Terminalul T4, cea mai mare investiție locală din ultimii 30 de ani (P)

$
0
0
Prin administrație liberală, de ieri, Iașul are al doilea cel mai mare Aeroport din țară. Au fost finalizate lucrările la Terminalul T4, cea mai mare investiție locală din ultimii 30 de ani (P)Ieri, în prezenta presedintelui Senatului României, Nicolae Ionel Ciuca, a ministrilor Lucian Bode, Adrian Vestea, Raluca Turcan, Ligia Deca, Mircea Fechet, a europarlamentarilor Rares Bogdan si Dan Motreanu, a parlamentarilor Alexandru Muraru, Sorin Nacuta si Liviu Bratescu, împreuna cu presedintele Consiliului Judetean Iasi, Costel Alexe, primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica, reprezentanti ai mediului academic, ai mediului privat si ai societatii civile, a avut loc avanpremiera deschiderii noului Terminal T4 de la Aeroportul Iasi, parte a proiectului de dezvoltare a aerogarii în valoare de 100 milioane euro. Dupa efectuarea ultimelor proceduri de securitate, noul terminal va fi deschis oficial. Rezultat al parteneriatului dintre Consiliul Judetean Iasi si conducerea Aeroportului Iasi, prin directorul Romeo Vatra, Terminalul T4 devine astazi cea mai importanta investitie judeteana din ultimii 30 de ani. „Noul terminal este dovada vie a faptului ca administratia liberala reuseste sa treaca de la ’vom face’ la ’am facut’. La Iasi, s-a gasit solutia finantarii lucrarilor din fonduri europene, iar 85- din costul T4 este acoperit cu bani europeni. Planurile de interconectare ale Iasiului vor fi completate cu autostrazile A7 si A8, care vor contribui la cresterea economiei locale. Îi felicit pe presedintele Consiliului Judetean Iasi, Costel Alexe, pe primarul Mihai Chirica si echipele lor si le multumesc tuturor pentru munca depusa. Acest proiect de succes este un model de angajament si de responsabilitate, asa cum vedem si în multe alte judete conduse de liberali, precum Suceava, Cluj, Bihor, Alba sau Sibiu”, a declarat presedintele Senatului, presedintele PNL, Nicolae Ionel Ciuca. În 2021, Consiliul Judetean Iasi a demarat proiectul de extindere si modernizare a infrastructurii aeroportuare a judetului Iasi la standarde europene prin care Aeroportul International Iasi devine astazi al doilea cel mai mare aeroport din România cu o suprafata peste 31.000 de mp. Noul terminal T4 a fost construit de la zero în doar un an de zile cu 85- fonduri europene, 13- contributia de la bugetul de stat si 2- contributia din bugetul propriu. “Asa cum ne-am asumat în fata comunitatii, am reusit sa construim un nou terminal la Aeroport. Putem spune, practic, ca am construit un nou aeroport la Iasi, pentru ca noul terminal T4 a schimbat complet fata aeroportului si conditiile de calatorie pe care le vom putea oferi pasagerilor. Un aeroport dezvoltat înseamna o comunitate dezvoltata, iar pâna când vom avea autostrazile care sa lege Iasul de vestul si de sudul tarii, Aeroportul Iasi este autostrada aeriana care ne conecteaza cu întreaga Europa. Modernizarea si extinderea Aeroportului Iasi va avea, negresit, un impact asupra tuturor iesenilor si locuitorilor acestei regiuni, fie ca vor fi sau nu pasageri. Un aeroport determina cresterea locurilor de munca, a PIB-ului pe cap de locuitor, a salariilor, dar si crestere demografica. Vom vedea aceste schimbari în Iasi în urmatorii ani si vom beneficia cu totii de pe urma dezvoltarii pe care o va aduce faptul ca de acum avem aici al doilea cel mai mare aeroport din România.”, a declarat Costel Alexe, presedintele Consiliului Judetean Iasi. “Proiectul de 100 milioane euro al Terminalul 4 al Aeroportului ne arata ca trebuie sa reîncepem sa avem încredere în noi însine, în forta comunitatii noastre. Felicitari echipei liberale de la Consiliul Judetean Iasi, directorului Aeroportului Iasi, Romeo Vatra si echipei de profesionisti care a lucrat la acest proiect. În 2021, proiectul parea o provocare imensa, dar astazi, cu o echipa dedicata si o vointa neclintita, am transformat îndoielile într-un succes remarcabil. Aeroportul Iasi încheie anul 2023 cu un trafic impresionant de 2,34 milioane de pasageri, o crestere de peste 50- si un record national si regional. Suntem singurul aeroport din Europa de nord-est cu o asemenea crestere, depasind chiar si marile orase din România în materie de infrastructura aeroportuara. Astazi am demonstrat ca putem finaliza si transforma visele în realitate. Fiecare zbor care va decola de aici va purta cu el ambitiile si visele noastre. Împreuna, am deschis un nou capitol stralucit pentru orasul nostru!”, a declarant Alexandru Muraru, presedintele PNL Iasi. Noul terminal T4 are trei niveluri, sapte porti de îmbarcare duble, 20 de birouri check-in si 8 sisteme de self check-in. Cu o suprafata de peste 31.000 metri patrati, Terminalul T4 este de 13 ori mai mare decât Terminalul T3, iar îmbarcarea pasagerilor se va face prin trei aviobridge-uri. „Am reusit sa finalizam cu succes un proiect definitoriu pentru dezvoltarea regiunii de N-E, alaturi de alte trei proiecte importante de investitii în sisteme de siguranta si securitate, Aeroportul Iasi fiind un model de buna practica în accesarea fondurilor europene si implementarea proiectelor. Provocarea noastra, în perioada imediat urmatoare, dupa finalizarea procedurii de receptie, va fi operationalizarea cât mai rapida a noului terminal, astfel încât sa îl putem deschide pe 31 martie, odata cu intrarea României în Schengen pe calea aeriana, adica mai devreme decât era stabilit initial. Operationalizarea terminalului T4 va asigura perspective de crestere a conectivitatii Iasului cu restul lumii si parteneriate cu noi operatori aerieni, în paralel cu marirea traficului de pasageri în urmatorii ani. Aeroportul Iasi de astazi este rezultatul eforturilor unor oameni care au demonstrat determinare, asumare, vointa si munca multa, punând pe picioare o constructie de peste 31 de mii de metri patrati. De la idee la concretizare, am reusit sa parcurgem în timp record toate etapele de implementare, având o echipa competenta si suportul neconditionat al Consiliului Judetean si al Primariei, al Ministerului si al institutiilor responsabile care au înteles urgenta investitiei. Multumim si partenerilor nostri STRABAG si MEDOS, si tuturor celor implicati în acest efort comun, îi felicit pentru profesionalismul de care au dat dovada.”, a declarat Romeo Vatra, directorul Aeroportului Iasi. Finalizarea noului terminal, T4, investitie în valoare de 100 de milioane de euro, reprezinta o noua etapa importanta în istoria Aeroportului Iasi. În doar 14 luni de la debutul lucrarilor, astazi avem la Iasi un aeroport complet nou, cu un terminal de 10 ori mai mare, dotat cu echipamente de ultima generatie si facilitati în premiera, menite sa îmbunatateasca experienta de calatorie a pasagerilor si sa creasca atractivitatea aeroportului pentru companiile aeriene. „Aeroportul Iasi este un aeroport în dezvoltare continua, este un aeroport care a crescut de la an la an ca numar de pasageri, iar Iasul, capitala istorica a Moldovei merita aceasta investitie pe deplin. Este o dovada ca liberalii stiu sa-si faca treaba si vreau sa-i felicit pe toti cei care trudesc în comunitatile lor si aduc prosperitate cetatenilor pe care îi reprezinta. Finalizarea acestui terminal arata cât de mult înseamna o administratie cu viziune liberala si de ce în topul celor mai performante UAT-uri din România sunt acelea conduse de administratii liberale.”, a spus Adrian Vestea, ministrul Dezvoltarii. “Aceasta investitie este o poarta deschisa catre noi oportunitati de dezvoltare în regiune, deoarece va facilita accesul catre pietele externe si va angrena alte investitii pentru cresterea conectivitatii nationale si internationale. Adresez felicitari echipei de proiect, constructorului si tuturor celor care printr-o buna colaborare cu administratia locala, judeteana si centrala au dus la bun sfârsit investitia în Terminalul 4 al Aeroportului International Iasi. Cu aceasta noua investitie, Iasiul si-a consolidat statutul de lider regional si cea mai importanta poarta de intrare aeriana din Regiunea de Nord-Est a României. Indiferent de domeniu, administratiile liberale ramân consecvente si sustin investitiile pentru a avea comunitati puternice si prospere.”, a declarat Lucian Bode, vicepresedintele Camerei Deputatilor. “Este un moment de mândrie locala, regionala si nationala ca Iasul poate sa arate si într-un alt mod în ceea ce priveste transportul aeroportuar. Suntem astazi o mare poarta deschisa catre est si catre vest. Mesajul meu pentru reprezentantii liberali din Guvernul României este sa aiba încredere sa ne ofere ceea ce ne trebuie si vom arata ca putem face foarte mult. Astazi, Iasul devine mai puternic prin realizarea acestui nou terminal, o investitie cruciala care va stimula si mai mult economia locala si regionala. Acest aeroport reprezinta mai mult decât o simpla constructie; este un simbol al progresului si al inovatiei noastre. Aceasta este un angajament fata de viitor, de a continua sa inovam si sa construim. Urmatorul pas este ca, împreuna cu Consiliul Judetean Iasi, sa identificam si sa asiguram mai multe cai de acces catre Aeroport.”, a declarat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iasi.

Viewing all articles
Browse latest Browse all 6525

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48