Cu ocazia împlinirii a doi ani de la debutul inviaziei rusesti în Ucraina, Reteaua UNESCO de Orase Creative, din care face parte si Iasul, organizeaza o manifestare globala simultana, în colaborare cu Muzeul Literaturii din Odesa, Ucraina. La Iasi, evenimentul „Reading for Odesa” are loc sâmbata, 24 februarie, de la ora 12:00, la Muzeul „Vasile Pogor”. Initiativa se doreste a fi un simbol al conexiunii si sprijinului cultural în contextul razboiului.
„Iasi se alatura proiectului Reading for Odesa, initiativa propusa de Fundatia «Arnoldo si Alberto Mondadori» si Milano, Oras al Literaturii. Evenimente similare vor avea loc simultan si în urmatoarele orase ale Retelei UNESCO de Orase Creative: Edinburgh, Exeter, Cracovia, Kuhmo, Lillehammer, Ljubljana, Manchester, Melbourne, Nottingham, Quebec, Reykjavik, Tukums si Wrocław”, au transmis organizatorii.
Manifestarea va debuta cu „Medom”, un spectacol de dans contemporan pregatit de coregrafa Andrada Costin. „Medom este prescurtarea de la un desert traditional ucrainean si ilustreaza amintirea copilariei din Ucraina. Coregrafia spectacolului arata situatia dificila prin care trec cetatenii de origine ucraineana din cauza razboiului si felul în care aceste circumstante îi obliga sa-si paraseasca tara”, a precizat aceasta. Din distributie fac parte dansatorii Ilya Peshin si Ariana Alergus, originari din Ucraina, studenti la Universitatea Nationala de Arte „George Enescu” (UNAGE) din Iasi.
Georgiana Condurache si Bianca Ciubotariu, actrite si studente la UNAGE Iasi, vor citi fragmente din operele unor scriitori ucraineni celebri, traduse în limba româna, inclusiv lucrarile lui Iuri Andruhovici, Oksana Zabusko, Ilya Kaminsky si Serhii Jadan. Lectura publica se va încheia cu un poem al lui Maxim Krivtov, poetul ucis pe front la începutul lunii ianuarie 2024.
Intrarea va fi libera, în limita locurilor disponibile. Evenimentul va putea fi urmarit si live, pe canalul de YouTube si pe pagina de Facebook ale Muzeului National al Literaturii Române Iasi.
↧