Joi, 22 februarie 2024, în cadrul sedintei Senatului Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC) au avut loc alegerile pentru functia de presedinte al Senatului UAIC pentru mandatul din perioada 2024 – 2029.
În urma votului membrilor Senatului UAIC, proaspat alesi la rândul lor, a fost pus din nou în functia de presedinte al Senatului Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi prof.dr. Ovidiu Gabriel Iancu. A obtinut 61 de voturi pentru (65 de persoane prezente, 4 voturi nule).
Acesta este la al doilea mandat si a fost prorector al rectorului Vasile Isan în trecut.
Sursele ZDI spun ca, desi Iancu nu a fost niciodata un om comod pentru rectorul în exercitiu, nici nu si-a aratat deschis opozitia în anii de mandat la conducerea Senatului. Însa alegerea sa în functie e vazuta de unii ca un pas în spate pentru actualul rector, decât ca o victorie. Aceleasi surse spun ca nu a mai fost niciun alt candidat, pentru ca nu s-a reusit sa se strânga o opozitie pentru a-l sustine pe acesta din urma. Daca actualul rector ar fi fost sigur de o majoritate favorabila, ar fi putut arata acest lucru propunand un candidat asumat fatis. Pe de alta parte, sunt universitari care spun ca votul din Senat nu are relevanta si nu semnifica nimic din punct de vedere al atitudinii "bazei" fata de alegerile pentru functia de rector. Ei spun ca presedintele Senatului este o persoana neconflictuala si nici un candidat nu a avut interes sa forteze un test prematur prin propunerea unui alt candidat.
↧