Înainte să vorbească despre impozitul progresiv, Guvernul să citească statisticile cu numărul bugetarilor

Aceasta fereastra de oportunitate nu va tine la infinit, va veni un moment în care deficitul de forta de munca se va transforma brusc în excedent si atunci sa vezi tragedie si proteste! Deficitul bugetar este o piatra care atârna greu de gâtul Guvernului si al tarii. Cheltuielile nesabuite din anii trecuti si anul electoral în curs nu lasa prea mult spatiu Executivului pentru ajustari mari, de altfel foarte necesare, si mai ales bruste. Nu trebuie sa uitam ca modificarile fiscale din ultimii doi ani, modificari ce îsi propusesera asanarea hemoragiei financiare au produs, pe buna dreptate, nemultumiri profunde în rândul mediului de afaceri si deocamdata nu se întrevad a fi de succes. „Pachetul fiscal de anul trecut a fost un pas în directia corecta si a creat venituri suplimentare. Cu toate acestea, noi prognozam deficite fiscale de peste 6- din PIB în urmatorii ani, având în vedere costurile noii legi a pensiilor. Noi masuri vor fi necesare pentru a reduce deficitul la niveluri sustenabile”, a transmis sec misiunea Fondului Monetar International aflata la începutul lui februarie în România pentru o evaluare. „Pur si simplu nu stiu daca o ajustare mai importanta este posibila pentru noi. Este un an electoral, iar reducerile de cheltuieli sunt un subiect sensibil în tara noastra”, a spus într-un interviu pentru Bloomberg Marcel Bolos, ministrul Finantelor. Cu alte cuvinte ne aflam într-o situatie aproape fara iesire. Pentru depasirea acestui obstacol, FMI propune introducerea unei cote progresive de impozitare, o cota standard de TVA aproape generala si introducerea unei taxe pe carbon în transporturi si constructii. Bolos, la rândul lui, cere timp. Ministrul Finantelor estimeaza ca am avea nevoie de cel putin sapte ani ca sa reducem deficitul bugetar la o dimensiune rezonabila, care sa nu ne faca vulnerabili la orice adiere de criza economica. Situatia din prezent este una cu adevarat îngrijoratoare. Deocamdata reusim sa finantam acesta gaura/diferenta dintre venituri si cheltuieli. Ideea este ca odata cu trecerea timpului, dobânzile achitate creditorilor, fie fonduri de pensii din România, banci, straini, fie simpli cetateni care cumpara bonuri de tezaur (obligatiuni de stat) de la ghiseele Postei Române sau de la Trezorerie cresc în balanta totala de plati. Odata cu majorarea dobânzilor în totalul cheltuielilor bugetare scade capacitatea de a investi si a te dezvolta. În loc, din bani împrumutati, sa ridicam scoli, spitale, strazi moderne, servicii sociale de calitate, Guvernul va fi nevoit sa plateasca dobânzi. Ce te faci însa când la orizont, peste acest deficit se suprapune si o majorare de dobânzi, nu cum este cea din prezent, ci una importanta cum a fost în anii ’80, atunci când SUA a ridicat dobânzile la cca. 16-/an, iar multe tari printre care si România au ajuns în pragul colapsului si nu si-au mai putut onora platile scadente? Ideal ar fi sa fim pregatiti pentru astfel de momente, dar practica autohtona ne arata ca nici când am stiut dinainte cu saptamâni bune ca vine zapada tot surprinsi am fost. O solutie pentru aceasta problema trebuie totusi gasita. Ea poate fi undeva la mijloc între propunerile FMI si estimarile lui Bolos, dar trebuie sa înceapa neaparat cu reducerea cheltuielilor statului. Mediul privat si populatia în general nu va mai suporta înca o crestere de taxe fara ca Executivul sa nu faca absolut nimic. Pâna acum, Guvernul doar a mimat reducerile, nimic concret nu s-a vazut. Numarul persoanelor angajate la stat a ajuns sa fie de 1.289.405 la nivelul lunii octombrie 2023, conform datelor Ministerului de Finante. Executivul promisese înghetarea angajarilor la stat, dar cifra de mai sus este mai mare cu 30.000 fata de datele aferente lunii septembrie 2023. Total nesustenabil. Pe de alta parte, în mediul privat deficitul de forta de munca este unul considerabil. Angajatii straini din România nu mai sunt de mult o prezenta exotica, au ajuns sa fie fapt banal, iar firmele cer an de an marirea cotelor de muncitori din tarile non UE. Pe acest fond, Guvernul are un spatiu imens de manevra si poate împaca foarte bine cererea cu oferta fara prea mari convulsii sociale. Aceasta fereastra de oportunitate nu va tine la infinit, va veni un moment în care deficitul de forta de munca se va transforma brusc în excedent si atunci sa vezi tragedie si proteste! Concluzia este ca deficitul bugetar este o problema legata mai ales de cheltuieli. Cresterea veniturilor peste noapte, dupa cum viseaza unii sau dupa cum spun propagandistii, este greu de realizat. Daca vreun politician, de la orice partid ar fi el, vine si afirma ca are o solutie magica sa fiti siguri ca vrea sa va însele, va spune povesti si este un mincinos notoriu. Iar noi cresteri de taxe asa cum spune FMI ca ar trebui sa adoptam vor fi posibile si acceptate de mediul de afaceri si populatie doar daca Guvernul, orice culoare va avea el, va începe sa faca curatenie serioasa, mai întâi, în curtea proprie.