Războiul culorilor

„Vai, discutam o chestiune atât de importanta – modul de prezentare a lucrarilor de licenta –, iar voi deturnati dialogul! Nu realizati ca, într-o asemenea decizie, sta soarta învatamântului românesc? Sunteti iresponsabili, ati abandonat apostolia universitara! Întoarceti-va la fondul problemei! Da, de o mie de ori da: cum sa legam dizertatiile pentru a da distinctie examenului? Precizez ca eu nu-mi voi trada menirea!” Amicul meu, Nero Plantagenel, profesor universitar la Istoria marilor descoperiri stiintifice ale umanitatii, mi-a trimis recent un schimb de e-mail-uri colective din interiorul grupului închis de specialisti din cadrul facultatii sale. A precizat în preambul mesajului lui: „Pentru textele tale suprarealiste, iata, putina realitate academica, sincera, necontrafacuta.” Am citit, atent, cearsaful de textulete apartinând unor universitari foarte seriosi, din care voi reproduce, mai jos, câteva ad litteram. Am schimbat numele celor implicati cu niste alias-uri ce marcheaza dominantele lor identitare, asa cum le-am dedus eu din opiniile exprimate acolo. În plus, am introdus diacriticele, absente, se stie, în general, din spatiul electronic. Nu de alta, dar n-as vrea sa ma transform în exponetul „minunatei” lumi noi, în care limba româna, pe lânga multele-i „exproprieri”, sa-si piarda si ultimele însemne de autonomie. (À propos, un coleg dintr-o zona universitara diferita tocmai mi-a relatat un caz uluitor, de acest tip, trait de el la un examen recent: o tânara studenta i-a scris lucrarea-test – de mâna, se întelege, si în limba româna – complet fara diacritice! Pâna si numele ei era redactat astfel, devenind, din Tita Scîrtanu, nimic altceva decât Tita Scirtanu. En fin, îmi spun, folosind faimoasa sintagma a lui Lewis Carroll: „You are old, Father William!”/ „Esti batrân, Taica Will!” Lasa asadar comentariile defazate si vezi-ti de anacronismele tale caraghioase si de neînteles!) Sa revenim însa la e-mail-uri! Totul pornise, aparent, de la mesajul unui vizionar al grupului, pe care îl voi identifica drept Înteleptul, mesaj profund reformator în privinta derularii examenului de licenta. Profesorul propunea, destul de vehement, o unificare „estetica” a dizertatiilor prezentate de studentii absolventi: „Nu mai merge în felul asta! Parca am fi la circ atunci când examinam cu lucrarile pe masa. Sunt legate în fel si chip. Unele cu arcuri, altele în piele. Nu doar eterogenitatea modului de legare deranjeaza, ci si culorile în care ea este facuta. Arcurile acopera o arie cromatica terifianta – de la verde, roz, mov, auriu si negru, la portocaliu, rosu, galben, albastru, alb, maro, gri etc. Ei bine, aceeasi grotesca varietate se regaseste, la scara mare acum, pe tezele legate în piele. Ca profesor-examinator, preiei, pe retina, vrând-nevrând, paleta scelerat-divergenta de nuante dintr-o pictura infernala, semnata, eventual, de Bosch. Daca ai sensibilitati, poti cadea în epilepsie de la jocul, aproape stroboscopic, de culori. Trebuie sa impunem deci eliminarea lucrarilor cu arcuri si legarea lor obligatorie în piele, necesarmente rosie, întrucât nu vad o nuanta mai nobila, mai eleganta, mai cuceritoare decât aceasta.” Primul raspuns de pe lista a fost unul rautacios, insidios, al unui profesor pe care îl voi numi Cinicul: „Am impresia ca stimabilul si derutatul nostru coleg îsi doreste revenirea la vremuri de trista amintire, nu numai prin excesul uniformizator, ci si prin fermecatoarea culoare aleasa. Rosu, dragi prieteni, rosu...” „Care-i treaba cu rosu?” a întrebat imediat Înteleptul, vizibil iritat. „Pai, uite care-i!”, a revenit Cinicul agresiv, lipsit de tentatia esopica anterioara. „E culoarea comunistilor din care te tragi. Culoarea marasmului, a dezastrului national, a colapsului. Ma mir ca nu doresti sa-i trimiti pe studenti în Gulas (scris Gulas,n.m.)!” „Gulas?!”, a sarit o a treia voce (feminina) – a Luptatoarei neconcesive, mi s-a parut. „Gulas, ai? Pentru informarea dumitale, vorbim despre Gulag. Acesta-i nivelul, doamnelor si domnilor, în Universitatea autohtona contemporana! Sfertodoctism. Ne plângem ca studentii sunt slabi, dar uite cine-i îndruma! Impostorii!” Cinicul a replicat înfuriat: „Îti dai seama, madam, ca a fost o scapare de tastare! Ignoranta nefericita esti tu!” S-a întors brusc si Înteleptul: „Sunteti o adunatura de khmeri rosii, de bolsevici împutiti! Nu eu care am certificat de revolutionar, golanilor!” Cinicul: „Prin urmare, tu, singur, reprezinti o adunatura, daca te compari, contrastiv, cu noi toti laolalta! Învata sa scrii, repetentule!” Înteleptul: „Porcule, te prind eu la scoala! La o confruntare barbateasca!” A mai intervenit o voce feminina, Lozincarda: „Vai, discutam o chestiune atât de importanta – modul de prezentare a lucrarilor de licenta –, iar voi deturnati dialogul! Nu realizati ca, într-o asemenea decizie, sta soarta învatamântului românesc? Sunteti iresponsabili, ati abandonat apostolia universitara! Întoarceti-va la fondul problemei! Da, de o mie de ori da: cum sa legam dizertatiile pentru a da distinctie examenului? Precizez ca eu nu-mi voi trada menirea!” M-am oprit, întrucât am zarit niste mesaje scurte, mai jos, cu „fa”, „bag” sau „oli” si mi-am pierdut interesul. Fierb însa la foc mocnit, de câteva zile, sa lansez discutia reformatoare si în facultatea mea...   Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi