Quantcast
Channel: Ziarul de Iaşi – liderul presei ieşene
Viewing all articles
Browse latest Browse all 6422

După ce i-a ajuns cuțitul la os, Primăria face demersuri să schimbe tehnologia la CET II Holboca

$
0
0
După ce i-a ajuns cuțitul la os, Primăria face demersuri să schimbe tehnologia la CET II Holboca O firma ieseana va realiza proiectul de conversie a centralei de termoficare de la Holboca. CET II trebuie retehnologizata cel târziu pâna la finalul anului 2025, în caz contrar unitatea urmând a fi închisa întrucât functioneaza pe carbune. Acesta este si scopul proiectului: conversia de pe huila pe gaze naturale. NRG Concept are la dispozitie 2 luni sa predea catre Primarie studiul de fezabilitate, iar valoarea contractului este de aproape 300.000 lei. Transformarea CET II Holboca ar urma sa fie facuta prin instalarea unor grupuri de cogenerare noi. Odata ce va avea un proiect, municipalitatea poate accesa fondurile necesare în cadrul unui program lansat de Ministerul Energiei. Centrala se afla la 13 km de Iasi, pe raza localitatii Holboca. În perioada 1986 – 2000, CET II a functionat cu lignit, iar, în urma cu peste 20 de ani, a fost modernizata pentru a putea fi folosit un alt combustibil (huila energetica). „În perioada 2008 – 2011, fiabilitatea cazanelor a scazut semnificativ, ceea ce a condus la avarii repetate si indisponibilizarea în plin sezon de încalzire”, se arata într-o analiza a Primariei. Astfel, în perioada 2013 – 2018, au fost efectuate lucrari de reparatii majore, în încercarea de a reduce din pierderi. „În strategia locala pentru serviciul de alimentare cu energie termica a populatiei din municipiul Iasi, actualizata în anul 2022, este cuprinsa ca actiune pentru dezvoltarea durabila a SACET Iasi, o sursa de cogenerare noua, ce urmeaza sa fie realizata pentru alimentarea SACET Iasi începând cu anul 2026, dupa retragerea din exploatere a CET II Holboca”, se mai precizeaza în analiza municipalitatii. CET Holboca nu a functionat în sezonul rece În iarna recent încheiata, CET II Holboca nu a functionat: Primaria a preferat sa furnizeze agent termic catre cele peste 20.000 de apartamente utilizând doar CET I Tudor Vladimirescu, care functioneaza pe gaze naturale. Decizia a venit în contextul costurilor mari pe care municipalitatea le-a avut anul trecut din cauza poluarii: certificatele verzi impuse de Uniunea Europeana au însemnat o „gaura” la bugetul local de peste 25 milioane euro. Activitatea de termoficare este o piatra de moara pentru administratia locala, de la momentul preluarii sistemului, în vara anului 2021. Fiecare sezon de iarna a determinat cheltuieli de sute de milioane lei, aspect ce a provocat sistarea sau amânarea unor investitii. Pentru sezonul rece 2023-2024, Primaria a deschis o linie de credit de pâna la 200 milioane lei (cu un cost suplimentar de aproape 40 milioane lei) astfel încât sa poata asigura caldura fara a afecta bugetul actual al Iasului. Primaria vrea sa scape de termoficare În acest an, Primaria vrea sa scoata sistemul de termoficare la licitatie de concesionare, existând interes din partea unor companii din strainatate pentru preluarea acestei activitati. Demersurile în acest sens au început deja: proiectul de hotarâre pentru aprobarea licitatiei a fost publicat spre consultare publica si urmeaza sa fie dezbatut în Consiliul Local. Municipalitatea intentioneaza sa concesioneze serviciul de termoficare pe o perioada de 10 ani cu posibilitatea de a prelungi cu înca 8 ani, dar cu anumite costuri financiare pe care sa si le asume operatorul privat. Astfel, contractul va putea fi prelungit daca concesionarul va prelua anumite cheltuieli ale Primariei pentru derularea unor investitii. Pe perioada celor 10 ani, ar urma sa fie realizate investitii de aproape 85 milioane euro, respectiv: fonduri europene (70,5 mil. euro), Primaria Iasi (6,7 mil. euro) si operatorul privat (6,45 mil. euro).

Viewing all articles
Browse latest Browse all 6422

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48