![Serviciile secrete ucrainene susțin că au dezafectat întregul sistem de vot electronic al Rusiei într-un „masiv” atac cyber Serviciile secrete ucrainene susțin că au dezafectat întregul sistem de vot electronic al Rusiei într-un „masiv” atac cyber]()
Specialistii în securitate informatica din cadrul serviciilor militare de informatii ale Ucrainei (HUR) au dezafectat sistemul prin care se poate vota electronic la alegerile prezidentiale din Rusia, au declarat surse din HUR pentru agentia de presa ucraineana Ukrinform.
„Website-ul nu functioneaza. Sistemul de vot nu functioneaza. Specialistii cyber ai HUR au trecut de toate sistemele de securitate. Atacul va continua pâna la finalizarea votarii”, au precizat sursele ucrainene. Concomitent, Partidul de guvernamânt al Rusiei, Rusia Unita, al presedintelui Vladimir Putin, a anuntat sâmbata ca se confrunta cu un atac pe scara larga de „negare a serviciului”, o forma de atac cibernetic care blocheaza utilizarea internetului, împotriva prezentei sale online si a suspendat „serviciile neesentiale” pentru a-l respinge, informeaza CNBC. Presedintele rus Vladimir Putin, care candideaza la alegerile prezidentiale din Rusia în calitate de candidat independent sustinut de partidul Rusia Unita, a acuzat Ucraina ca încearca sa saboteze alegerile.
În Rusia se desfasoara în aceste zile primele alegeri prezidentiale organizate dupa invazia pe scara larga a armatei ruse în Ucraina, în februarie 2022. Desi Putin nu se confrunta cu o opozitie semnificativa si este aproape sigur ca va câstiga aceste alegeri, s-au înregistrate deja incidente în cinci regiuni din Rusia: incendieri la sectiile de votare ori alegatori care au sabotat urnele de vot. Comisia electorala a Rusiei a raportat vineri ca s-a confruntat cu peste 10.500 de atacuri cibernetice în prima zi de vot, iar un site web cheie al guvernului, folosit pentru votul online, a fost indisponibil în unele regiuni rusesti pentru o mare parte a zilei, potrivit publicatiei britanice The Telegraph, preluate de news.ro.