Universitatea din Iași își spală obrazul

Rezultatele primului tur de scrutin pentru alegerea noului rector dau un semnal încurajator ca prima universitate din tara îsi va recâstiga prestigiul si reputatia afectate de dublul mandat al actualului rector. Motivele de bucurie si satisfactie fata de, pare‑se, iminenta încheiere a domniei clanului Tudorel Toader în Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi sunt numeroase si cunoscute de toata lumea. Nu vreau sa fac un inventar al „realizarilor” celui mai nefast rector din istoria Universitatii noastre. Am facut‑o cu alte prilejuri. Ajunge sa mentionez un fapt larg recunoscut. În concertul universitatilor de oarecare traditie si vechime din România, Universitatea din Iasi a decazut la un nivel foarte scazut al prestigiului, nivel pe care nu l‑a atins, poate, niciodata. Ceea ce ma bucura sa constat mai întâi este eleganta si maturitatea prin care corpul electoral s‑a manifestat: responsabilitate, transparenta, decenta, prezenta masiva la vot, calitatea contracandidatilor, realism al programelor lor manageriale. Pentru un sceptic greu de multumit cum sunt considerat, e o reala bucurie sa vad cum colegii mei mai tineri, cu unii am avut cândva dialog în consiliile si senatele din trecutul apropiat, multi dintre ei mi‑au fost studenti sau doctoranzi, si‑au dat seama seama ca, dincolo de calculele carieriste, de aranjamente si promisiuni dezonorante, moravuri care parusera sa prinda radacini în mentalul lor, reperele firesti vor redeveni stima de sine, confruntarea onesta si cavalereasca, respectul fata de performantele celorlalti. Poate unii vor redescoperi chiar si admiratia pentru aceia dintre noi a caror stralucire personala îsi mai revarsa caldura si asupra noastra. Sper ca o majoritate zdrobitoare sa înteleaga ca universitarul veritabil nu este nici plescar, nici pomanagiu, nici pion într‑o masa de manevra. Individualist, orgolios si autocritic, intelectualul universitar poate sa se asocieze în vederea îndeplinirii unor idealuri comune, dar numai cu indivizi asemenea lui. Sper ca spiritul de gasca si mercantilismul încurajate în ultimul deceniu sa nu mai învenineze relatiile între membrii comunitatii noastre. Nu îmi fac iluzii ca, începând de saptamâna viitoare, o noua conducere va face sa curga dintr‑o data un sânge nou si viguros prin venele batrânei noastre alma mater! Vremurile tulburi pe care le traversam ne pot rezerva chiar surprize. Nu ar fi cu totul exclusa nici surpriza sa contatam peste câtiva ani ca am cazut din lac în put! Deocamdata avem motive sa fim optimisti. Nu cunosc personal decât pe putini dintre membrii noului senat si ai noilor consilii si nici pe potentialul câstigator al scrutinului care se va desfasura peste câteva zile. Vom afla în câteva saptamâni sau luni o noua garnitura de conducere, prorectori, directori de departamente, decani si prodecani. Îmi exprim speranta ca vor fi alcatuiti dintr‑un aluat mai bun decât predecesorii lor. Sper din tot sufletul ca universitatea pe care am simtit‑o întotdeauna a mea, sa îsi recapete vechiul prestigiu. Urgenta numarul unu ar fi, dupa parerea mea, punerea imediata în practica a masurilor concrete promise pentru cresterea rapida a calitatii cercetarii stiintifice în domeniile umaniste. Pasi importanti si utili vor fi facuti, desigur, pentru obtinerea unor ranguri superioare de evaluare-acreditare a publicatiilor proprii si a Editurii Universitatii. Ceea ce a lipsit însa Universitatii noastre în ultima perioada au fost proiectele stiintifice de importanta culturala majora si de maxima vizibilitate, cum a fost prestigiosul proiect Monumenta linguae Dacoromanorum‑Biblia 1688 (MLD). Initiat în anul 1988 de profesorii Paul Miron (Freiburg) si Vasile Arvinte (Iasi), acest proiect trans-generational a angrenat, în etape diferite si la paliere diferite, peste 60 de specialisti (filologi, istorici, teologi, biblisti, informaticieni) si a vizat publicarea integrala, în tomuri succesive, a primelor trei versiuni românesti integrale, din secolul al XVII‑lea, ale Bibliei. Am avut onoarea de a coordona, între anii 2009-2014, realizarea ultimelor 14 tomuri ale seriei, din totalul de 25. Fara sprijinul direct si constant al rectorilor Viorel Barbu, Gheorghe Popa si Vasile Isan, finalizarea cu succes a acestei lucrari reprezentative nu ar fi fost cu putinta. Îi doresc viitorului rector sansa de a sprijini proiecte de asemenea anvergura! O sugestie, aparent himerica! În conditiile în care cultivarea limbilor clasice se afla în cadere libera în România, crearea unui Departament sau a unui Institut de Studii Clasice ar fi realmente un act fondator de rasunet si cu bataie lunga! Nu intru în detalii tehnice, am facut‑o cu alta ocazie. Functionând autonom si oferind studii aprofundate de greaca veche si latina tuturor specialitatilor (filologie, drept, istorie, teologie), o asemenea entitate s‑ar putea hrani deopotriva si din fonduri europene. Un concurs international de proiecte ar putea oferi surprize nebanuite. Si tie, Tudorele, ce ti‑ar mai ramâne de facut? Eliberat de o povara prea grea pentru umerii tai, m‑as bucura sa îti regasesti linistea interioara si sa îti domolesti printr‑o cainta sincera framântarile sufletesti sau remuscarile provocate de daunele simbolice pe care le-ai adus comunitatii noastre. Solutii de pocainta ar fi destule. Una ar fi sa institui, cum a facut‑o un alt rector dinaintea ta, o bursa de studii pentru un student merituos. Sau poate chiar un fond mai consistent, pentru mai multe burse. Alta solutie ar putea fi sa îti rupi de la gura o parte din averea pe care ai acumulat‑o prin mijloace în cea mai mare parte inavuabile si moralmente ilegitime, facând o donatie consistenta Universitatii ca atare. Ai mai putea sa oferi Universitatii, gratis si cu generozitate, consiliere gratuita privind investitiile imobiliare, reparatiile, chiriile spatiilor, folosindu‑ti astfel abilitatile cu care te falesti atâta. Te‑ai putea oferi, de exemplu, sa te ocupi în continuare pro bono de finalizarea marelui complex sportiv de pe Sararie. As fi bucuros sa apuc sa înot în bazinul de dimensiuni olimpice pe care ni l‑ai promis! Vei adauga astfel, poate, un strop de legitimitate prezentei numelui tau în analele Universitatii noastre. Pentru linistirea sufletului tau ai mai putea investi cu folos angajându‑ti meditatori care sa te ajute sa îti îmbunatatesti costelivele performante în utilizarea limbii române si, eventual, în învatarea macar a unei singure limbi straine de circulatie. Vei avea de acum încolo timp suficient ca sa mai acoperi câte ceva din lacunele jenante în cultura ta generala, dedicându‑te lecturii câtorva mari opere literare, a câtorva texte fundamentale de filosofie, de istorie... Daca însa zeii îsi vor bate joc în continuare de sufletele noastre si vor aseza sortii în asa fel încât sa fii reales rector, nu-mi va ramâne decât consolarea mohorâta din cuvintele lui Hamlet: „The rest is silence.”   Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi