Viața este ca o călătorie cu trenul. În amintirea prietenului Johannes Kramer (II)

Adapostesc în spatiul acestei rubrici partea a doua a necrologului rostit de Wolfgang Dahmen la ceremonia funerara a prietenului sau, reputatul romanist Johannes Kramer (25 octombrie 1946 – 19 decembrie 2023). (Eugen Munteanu) Felul în care Johannes Kramer si-a obtinut diplomele este, de asemenea, remarcabil: Era înca o perioada în care doctoratul direct era posibil fara o diploma anterioara care sa ateste un examen de stat sau un masterat. Înca din al saselea semestru al studiului de baza i s-a atribuit o tema de disertatie, pe care a finalizat-o foarte repede, desi ar fi putut primi o bursa de studii pentru înca trei semestre. Dupa ce s-a consultat cu îndrumatorii sai, nu a prezentat lucrarea ca disertatie, ci a publicat-o sub forma de carte, apoi a editat o alta parte a papirusului, pe care a prezentat-o ca teza de doctorat. Faptul ca cineva primeste un doctorat la vârsta de 24 de ani cu o a doua – daca vreti – teza de doctorat este cu siguranta o raritate în lumea academica. Cu toate acestea, dupa doctorat si dupa examenul de stat, Johannes nu a urmat calea spre profesorat pe care o preconizase la începutul studiilor, ci s‑a lasat infectat, ca sa spunem asa, de virusul filologiei, concentrându-se tot mai mult pe unitatea antichitatii si pe receptarea ulterioara a acesteia: A devenit mai întâi lector de franceza veche (da, asa ceva chiar mai exista pe atunci!) la Universitatea din Bonn, apoi asistent de cercetare al lui Hans Dieter Bork, la rândul lui un student al lui Harri Meier, care fusese numit la catedra de lingvistica romanica la Universitatea din Köln si care, ca si Johannes, cultiva lingvistica diacronica pe baza unor cunostinte excelente de latina si greaca si care, de asemenea, a avut îngaduinta necesara de a‑si accepta colegul mai tânar cu propriile sale interese academice. Johannes Kramer si Eugen Munteanu, Luxemburg, mai 1999 Înclinatiile stiintifice ale lui Johannes în domeniul lingvisticii romanice nu se îndreptau spre domeniile francez sau spaniol, considerate centrale, ci mai degraba spre zone mai periferice, mai precis, initial, spre ladina dolomitica, despre care aflase – nu în ultimul rând – prin intermediul cursurilor de limba italiana de la Brixen, unde intrase în contact cu nimeni altul decât Carlo Tagliavini! Tirolul de Sud, cu istoria sa speciala si cu o situatie lingvistica interesanta prin contactul si, adesea, prin conflictul între germana, italiana si ladina, a devenit un domeniu de cercetare caruia i-a ramas fidel timp de decenii, cu numeroase publicatii. Prima sa lucrare, Dictionarul etimologic al dialectului gadertalic (publicata în opt fascicule între 1970 si 1975) dezvaluie deja (sau din nou) multe despre tipul de abordare academica care îi era specific. Astfel, Johannes si‑a descoperit propriile lacune si limite în cercetarile sale la o vârsta frageda, caci a publicat prima fascicula la scurt timp dupa ce împlinise 24 de ani si chiar înainte de a-si lua doctoratul si examenul de stat. Atunci s-a pus pe treaba si nu s‑a dat în laturi nici de la proiecte de cercetare majore. Daca ceva îl interesa din punct de vedere stiintific, atunci se apuca de acel lucru, indiferent cât de dificila parea sarcina. Si mai este înca ceva evident în acest fel al sau de a fi. Johannes a fost, de asemenea, dispus sa faca sacrificii financiare personale daca este convins de valoarea sau utilitatea unui lucru. De exemplu, el a finantat tiparirea primelor fascicule ale dictionarului etimologic al dialectului gadertalic din propriul buzunar de student, care era, desigur, înca foarte subtirel la vremea respectiva. Mai târziu, când devenise, socotea el, un profesor bine platit, nu i-a placut deloc sa completeze tot felul de cereri, destul de umilitoare, de subventionare a costurilor de tiparire a lucrarilor proprii, sau de acoperire a costurilor de deplasare a lectorilor invitati sau a participantilor la felurite colocvii, preferând sa scoata din buzunarul propriu si sa finanteze el însusi astfel de întreprinderi. Fireste, Johannes a depus cu succes mai multe cereri pentru proiecte de cercetare mai mari la Fundatia Germana pentru Cercetare (DFG) sau la alte fundatii, dar nu pentru a profita el însusi de ele, ci pentru a oferi de lucru colaboratorilor sai. Mai multi dintre cei prezenti aici îi sunt profund recunoscatori pentru acest lucru. Drumul de la Dictionarul etimologic al dialectului gadertalic pâna la abilitarea sa cu o Gramatica istorica a ladinei dolomitice nu este unul lung din punct de vedere al continutului. Ceea ce este remarcabil aici este însa rapiditatea – nu avea nici macar treizeci de ani când a primit „venia legendi” în vara anului 1976 – si faptul ca, desigur, publicase deja numeroase alte lucrari în domeniul filologiei clasice si al lingvisticii romanice înainte de abilitare. Abilitarea sa a fost urmata în scurt timp de suplinirea unei catedre de lingvistica romanica la Universitatea din Siegen, urmata apoi de titularizarea sa în aceasta functie. Pentru un filolog romanist ca Johannes Kramer, care lucreaza în perspectiva diacronica si care întruchipeaza ca putini altii unitatea antichitatii clasice si a vietii ulterioare a limbilor romanice si care, în cadrul limbilor romanice, cerceteaza în primul rând periferia, cu limbile sale mai mici, o universitate cuprinzatoare, ca cea din Siegen, axata pe inginerie si ale carei materii filologice sunt destinate în primul rând formarii viitorilor profesori, a reprezentat, desigur, o provocare deosebita. Dar una dintre calitatile remarcabile ale lui Johannes a fost întotdeauna aceea de a accepta si de a îndeplini sarcini care erau inevitabile. Astfel, el si-a asumat si unele sarcini administrative (de exemplu, în calitate de decan), cu care nu se simtea deloc confortabil, precum si adaptarea ocazionala a cercetarilor sale la noul mediu care îi fusese oferit. Numirea lui Johannes la Trier, în 1997, a fost o adevarata lovitura de noroc din mai multe motive. În primul rând, asa cum am mentionat deja, pentru ca i-a permis sa locuiasca si sa lucreze în acelasi loc cu Bärbel, sotia si principala sa colaboratoare, pentru prima data dupa multi ani. În al doilea rând, datorita istoriei speciale a orasului Trier. „De la Râm ne tragem.” – motto-ul de viata al lui Johannes, unde ar fi putut el mai bine întruchipat decât în Augusta Treverorum? Iar Johannes Kramer nu ar fi fost filologul pe care am ajuns sa îl cunoastem si sa îl apreciem daca nu ar fi folosit aceasta ocazie pentru a sublinia acest caracter special al regiunii, cu multiplele sale fatete, inclusiv acel Viez, cidrul tipic, despre care numeroasele eseuri publicate de Johannes în „Kurtrierisches Jahrbuch” depun o marturie elocventa. Acest ultim exemplu este cu siguranta tipic pentru diversitatea preocuparilor cu care Johannes Kramer a reusit sa-i surprinda pe cei din jurul sau: El a fost un eminent romanist, cu o cunoastere extrem de vasta a limbilor, inclusiv a idiomurilor care tind sa ramâna neexploatate de altii (cine a mai tradus carti din maghiara sau suedeza?) si al carui nume se va regasi cu siguranta în manualele relevante pentru multi ani de acum înainte. A fost întotdeauna uimitor cât de repede era capabil Johannes sa reactioneze la prelegerile altora. Recunostea imediat punctele forte si punctele slabe si ajungea întotdeauna în punctul final atunci când altii înca analizau cu minutiozitate ceea ce spusese vorbitorul. Nu voi uita niciodata o experienta la colocviul anual de studii romanice, pe care l-am organizat în mod regulat amândoi, împreuna cu colegii nostri, timp de peste 30 de ani. Era în semestrul de iarna 1989/90, tema principala fiind limbile germanice si romanice în Belgia si Luxemburg. O prelegere despre Luxemburg urma sa fie tinuta la Universitatea din Bonn. Publicul (printre care si Johannes) statea în asteptare în sala de conferinte, când secretara colegului din Bonn a venit si a anuntat ca vorbitorul tocmai sunase sa comunice si ca si-a anulat conferinta, dintr-un motiv pe care nu mi-l mai amintesc. Johannes s-a oferit atunci sa tina o prelegere improvizata despre germanistica si romanistica din Luxemburg, oferta care a fost acceptata cu placere – prelegerea anulata nu ar fi fost cu siguranta mai buna. Din onorariul pentru conferinta, pe care l-a primit în locul vorbitorului anulat, a invitat apoi mai multi membri ai publicului la o dezbatere vesela într-un pub. Pentru ca si asta facea parte din firea lui Johannes! Îi placea sa socializeze si multi dintre noi îsi vor aminti cu siguranta atâtea momente fericite petrecute alaturi de el. A fost un om de stiinta important, dar mai presus de toate a fost prietenul nostru, motiv pentru care vom asculta la final formatia rock preferata a lui Johannes, Bläck Fööss: Maach et jot, leeve Johannes, mer sin uns widder. [într‑unul din dialectele renane: „Ai grija, draga Johannes, ne vom revedea în curând.”]   Wolfgang Dahmen este profesor emerit al Universitatii „Friedrich Schiller” din Jena