Cum a devenit Fb „o uriaşă groapă de rahat”

„Este greu sa faci ca o multime de oameni sa faca acelasi lucru în acelasi timp. Deci utilizatorii finali ai Facebook-ului s-au angajat într-o luare de ostatici mutuala care i-a tinut lipiti de platforma. Apoi, Facebook a exploatat acea situatie de luare de ostatici, retragând surplusul de la utilizatorii finali si alocându-l la doua grupuri de clienti de afaceri: cei care platesc pentru reclama si marii editori de presa.” Pe 11 decembrie anul trecut, dau sa deschid facebook si un robot ma anunta sec: „Contul dvs a fost dezactivat definitiv. Nu mai sunteti eligibil pentru acces la facebook. Din motive de securitate nu va putem oferi explicatii în legatura cu motivele…” Asa, pur si simplu, fara sa fi fost avertizat sau, mai rau, sanctionat în prealabil pentru vreo „încalcare a standardelor comunitatii”, cum e obiceiul casei când algoritmii lor considera ca fie si un simplu cuvânt, scos din context, ar putea sa reprezinte cine stie ce „crima”. Aveam contul ala de 16 ani, mai exact din 2007 (cred ca am fost printre primii 1- din România), adunasem, fara sa fac eforturi în acest sens, aproape 4000 de friends si peste 3000 de urmaritori. Dar cineva fara nume, chip si viata, a decis la un moment dat, fara drept de apel, ca nu mai „exist”. Evident, pe lânga tot timpul investit în cresterea acelui cont, eu fiind un utilizator destul de activ, am pierdut tot ce postasem în cei peste 16 ani, mii si mii de texte, mii de poze, mii de contacte. Stupoarea mea a durat putin, la fel si furia de dupa, pentru ca, mi-am zis, nu trebuie sa ma las cucerit de emotii. Era o buna ocazie sa-mi dovedesc ca nu am devenit dependent de o retea sociala. Apoi am încercat sa înteleg ce s-a întâmplat de fapt. Aveam de mult semne, deci si suspiciuni, legate de modul în care a evoluat facebook, ca lucrurile pareau sa se împuta tot mai mult, ca un utilizator banal ca mine chiar nu conteaza absolut deloc pentru un business cu venituri mai mari decât PIB majoritatii tarilor din lume si cu o „clientela” care numara la ora actuala circa jumatate din populatia planetei. Nu eram pentru ei nici macar cât o picatura într-un ocean. Asa ca n-am facut mare tam-tam, mi-am deschis alt cont si am luat-o de la zero, ramânând însa aproape convins ca e ceva putred de tot în tot ecosistemul asta numit retele sociale si ca ele spun ceva, deloc bun, inclusiv despre noua economie globala si, implicit, despre noua societate în care traim de vreo 10-15 ani cel putin. Zilele trecute, am început sa întrezaresc si niste raspunsuri. La sugestia unui prieten (ironia sortii, tot de pe facebook), citesc o analiza în Financial Times despre ceea ce autorul numeste „enshittification”, un cuvânt pe care American Dialect Society l-a declarat Cuvântului Anului în 2023. În traducere mot à mot, enshittification ar fi un fel „înrahatatire”, dar pentru ca suna cam aiurea, o sa-i spun, cu expresie pe care de altfel o foloseste si autorul la un moment dat, „transformare într-o groapa uriasa de rahat”. Ce spune în esenta autorul (Cory Doctorow, profesor de computer science la Open University si consilier special al Electronic Frontier Foundation) este ca serviciile pe care le ofera platformele care au colonizat internetul (facebook fiind cea mai importanta) si de care am devenit tot mai dependenti, s-au degradat pâna într-acolo încât au devenit niste „uriase gropi de rahat”, ajungând sa-si exploateze la maxim, fara drept de apel, deci abuziv, atât utilizatorii simpli (ca mine si ca tine), cât si clientii de afaceri, adica cei care platesc pentru promovare, totul fiind orientat exclusiv catre îmbogatirea actionarilor. Evident, autorul dezvolta ideea si explica detaliat tot procesul prin care s-a ajuns la aceasta enshittificare, nu e loc acum sa o fac eu, dar las la sfârsitul textului un link catre sursa. Ce-i important totusi de spus aici e ca procesul asta s-a produs în trei etape si ca, prin ceea ce se numeste „efectul de retea”, atât utilizatorii simpli, cât si clientii de afaceri (firme, media) au devenit „prizonieri” neputinciosi, prada sigura pentru abuzul de care vorbeam mai sus. Aici simt nevoia sa dau un citat din text, pentru a va face o idee mai clara la ce se refera: „Un produs sau serviciu beneficiaza de efecte de retea atunci când se îmbunatateste pe masura ce mai multi oameni se înscriu pentru a-l folosi. Ai aderat la Facebook pentru ca prietenii tai erau acolo, iar apoi altii s-au înscris pentru ca tu erai acolo. Dar Facebook nu avea doar efecte de retea mari, avea si costuri mari de schimbare. Costurile de schimbare sunt tot ceea ce pierzi atunci când parasesti un produs sau un serviciu. În cazul Facebook-ului, erau toti prietenii acolo pe care îi urmareai si care te urmareau. În teorie, ati fi putut pleca cu totii în alta parte; în practica, erati împiedicati de problema actiunii colective. Este greu sa faci ca o multime de oameni sa faca acelasi lucru în acelasi timp. Deci utilizatorii finali ai Facebook-ului s-au angajat într-o luare de ostatici mutuala care i-a tinut lipiti de platforma. Apoi, Facebook a exploatat acea situatie de luare de ostatici, retragând surplusul de la utilizatorii finali si alocându-l la doua grupuri de clienti de afaceri: cei care platesc pentru reclama si marii editori de presa.” Apoi, pe acelasi principiu, au fost luati „ostatici” si acestia din urma, pentru a ajunge la ceea ce sunt azi aproape toate aceste platforme: niste uriase gropi de rahat pentru utilizatori si clientii de afaceri si paradisuri financiare pentru actionarii lor. Autorul vorbeste si despre procesele si mecanismele legale, economice si politice prin care s-a ajuns la „enshittificare”, precum si despre posibile solutii, dar va las sa descoperiti singuri urmând link-ul la sursa.