Cazul Adomniţei, un posibil scenariu de film

Toata aceasta tevatura care s-a întins pe mai bine de un deceniu poate fi usor un scenariu de film în care pot aparea multe alte personaje din justitie, politica sau afaceri. Istoria ultimilor 15 ani este plina de cazuri care, întoarse pe toate fetele, pun în discutie atât eficienta Justitiei pe ansamblu, cât si calitatea mediului politic sau de afaceri. Mesajul ar putea fi ca în tumultul unei societati care cauta dreptatea, aceasta se obtine cu sacrificii. Iar unele pot fi dureroase. Saptamâna trecuta, judecatorii au pus punct celebrului dosar „Albumul” care a stat peste opt ani la Tribunal si Curtea de Apel. Prima sentinta a venit dupa mai bine de 5 ani, dar a dat fiori inculpatilor. Fostul presedinte al Consiliului Judetean, Cristian Adomnitei, fusese condamnat la 3 ani si doua luni de închisoare cu executare, iar doua functionare si administratorul unei firme au avut pedepse de peste 4 ani fiecare. Au fost aproape o suta de termene pâna la sentinta din anul 2020, iar în cazul apelului, pronuntarea a fost amânata de vreo 12 ori. Trebuie remarcat faptul ca procurorii s-au miscat repede, dosarul ajungând la instanta în iulie 2015. Trecerea timpului va face ca, pâna la urma, „caramizi” de la baza dosarului sa fie scoase în urma unor decizii ale Curtii Constitutionale, dar si din cauza modului în care magistratii au construit acuzarea. Pe scurt, rechizitoriul a pornit în urma unui contract prin care Consiliul Judetean achizitiona de la o firma din Iasi mai multe materiale de prezentare a judetului printre care si aproape o mie de albume. Licitatia a fost în anul 2013, termenul de realizare a materialelor era de 3 luni, depasirea acestuia atragând penalitati de 0,1- pe zi. Modul în care s-a desfasurat acest asa-zis contract, prezentat pe larg în dosar, ar trebui predat functionarilor din administratia locala. De la atribuirea acestuia pe baza unor acte aranjate depuse la dosarul de licitatie, la actiunile (si inactiunile) angajatilor CJ în perioada de urmarire a contractului pâna la acte antedatate, falsificate, pentru a scapa executantul de plata penalitatilor. Acest mod de operare este prezent în realitate în multe alte institutii de stat. Cu toate regulile care sunt incluse în normele în vigoare pentru ordonatorii de credite, functionarii trateaza de multe ori cu lejeritate sau se afla sub presiune în aplicarea lor (ultimul caz prezentat de ZdI a fost în urma cu câteva zile, când un liceu a platit bani înainte de Craciun, pentru a nu pierde fondurile alocate în anul respectiv, chiar a doua zi dupa semnarea contractului). Pentru întârzierea albumelor au fost invocate diverse motive, unele legate de anotimpuri (nu erau imagini de arhiva cu obiectivele care urmau sa apara, perioada de derulare a contractului fiind în ultimele 3 luni ale anului 2013), apoi de dorinta sefului CJ sa apara si pista abia inaugurata a aeroportului (21 august 2014, la 8 luni de la terminarea contractului!). Cum auditul intern al CJ cauta albumele la începutul anului 2015 (si restul materialelor de promovare, printre care o mie de DVD-uri cu un film de prezentare a judetului) s-au produs acte care sa ateste intrarea în CJ a albumelor si apoi trimiterea înapoi a acestora pentru completari. Unul dintre acte, procesul verbal de restituire a albumelor, a fost semnat si de Adomnitei. Doua decizii ale Curtii Constitutionale au dus la „dinamitarea” sentintei de la Tribunal de catre Curtea de Apel: una care viza abuzul în serviciu la adresa functionarelor si alta referitoare termenul de prescriptie. Trebuie remarcat ca acuzatiile de fals au ramas în cazul functionarelor si al administratorului de firma, dar procesul a ramas fara obiect, în cazul lor, pentru ca intervenise prescriptia. Marea rasturnare s-a produs în cazul lui Adomnitei, judecatorii galateni constatând ca în cazul acuzatiei de favorizare a faptuitorului se afla în fata unei situatii în care se aplica principiul „in dubio pro reo” (în caz de dubiu, profita acuzatul), lipsind probe „directe, complete si sigure”. Judecatorii de la Galati arata ca procurorii s-au concentrat pe faptele celor doua functionare, dar nu au insistat sa demonstreze cu probe concludente cum le-a ajutat seful lor în activitatea infractionala. Cum s-ar spune, la Iasi a fost suficient tabloul general prezentat de DNA, cu înregistrari ambientale, discutii ale sefului cu martori (auditori, functionari), exprimari ale acestuia în cadrul unor întâlniri, pe când la Galati s-au cerut probe directe. În cazul abuzului în serviciu de care erau acuzate cele doua sefe din CJ, aici trebuia precizat, conform unei decizii CCR din 2016, ce legi sau ordonante ale guvernului au încalcat. Daca pâna în 2016 era suficienta interpretarea organului judiciar a ceea ce înseamna „îndeplineste în mod defectuos”, dupa decizia CCR, judecatorii galateni apreciaza ca „trebuie identificata obligatia de serviciu care a fost încalcata, implicit, dispozitia legala care prevede conduita corespunzatoare ce trebuia urmata de catre inculpata”. Ei bine, în timpul procesului de fond, Parchetul identificase niste articole de lege încalcate. Judecatorii ieseni s-au declarat multumiti, dar la Galati nu au mai trecut. Magistratii au constatat ca nu pot fi luate în calcul aceste încalcari, deoarece reprezinta simple contraventii. Astfel, acuzatiile de abuz în serviciu au picat. Pentru Adomnitei mai ramasese o acuzatie care parea foarte serioasa: fals intelectual. Seful CJ semnase actul de returnare a albumelor, care era antedatat cu mentiunea 11.02.2015. Procurorii arata ca a fost zamislit în data de 8 martie 2015 (era într-o duminica), dar instanta de apel retine ca nu este o problema grava, deoarece Adomnitei doar avizase si nu participase la întocmirea acestuia. „Probatoriul administrat în cauza nu a demonstrat ca inculpatul ar fi cunoscut faptul ca respectivul proces verbal era un document fals.” Astfel, a semna – de presupus în necunostinta de cauza – pe un document fals nu este „o fapta prevazuta de legea penala”. Din nou, procurorii ieseni au mers pe tabloul general si nu au fost atenti la detalii. Pentru ei a contat imaginea în mare, de aranjament. Adomnitei si-a declarat tot timpul nevinovatia, aducând la un moment dat în apararea sa si un test cu detectorul de minciuni care ar fi aratat ca nu stia de falsurile subalternilor. Avocatii sai nu au cerut încetarea procesului în baza prescriptiei, tocmai pentru ca au vrut sa arate ca apara un client împotriva caruia nu sunt probe. Au reusit sa convinga judecatorii, iar acest lucru este definitiv. Ramâne cert ca din cauza unui contract de 60.000 de euro, ascensiunea sa politica s-a încheiat brusc. Nu se stie daca, dupa achitare, va dori si va reusi sa revina în viata publica. Cert este ca cele doua angajate sunt asteptate sa-si reia posturile de la Consiliul Judetean. Toata aceasta tevatura care s-a întins pe mai bine de un deceniu poate fi usor un scenariu de film în care pot aparea multe alte personaje din justitie, politica sau afaceri. Istoria ultimilor 15 ani este plina de cazuri care, întoarse pe toate fetele, pun în discutie atât eficienta Justitiei pe ansamblu, cât si calitatea mediului politic sau de afaceri. Mesajul ar putea fi ca în tumultul unei societati care cauta dreptatea, aceasta se obtine cu sacrificii. Iar unele pot fi dureroase.