Image may be NSFW.
Clik here to view.
Scriitorul si traducatorul iesean Radu Parpauta a murit ieri noapte. El a fost colaborator permanent la pagina de opinii a “Ziarului de Iasi”.
“De necrezut. A murit scriitorul iesean si traducatorul Radu Parpauta. Avea 69 de ani. Aflu cu stupoare ca ieri, în ultima sa postare pe Facebook, îsi amintea ce am scris despre o carte de-a lui, cu un titlu care da fiori azi. N-am vazut postarea sa si regret ca nu l-am contrazis la timp. I-as fi spus ca se alinta: da, mi-a multumit acum cinci ani, când am citit cartea si am rostit public ce cred, sincer, despre ea.
N-am alte cuvinte despre întâmplarea asta ravasitoare decât poate atât: sa rostim clar si cu voce tare, cât mai des posibil, si pe toate gardurile, câte bucurii ne aduc scriitorii pe care îi citim. Pretuirea lor nu e niciodata îndeajuns.
Drum lin, Radu Parpauta. Sotiei sale o îmbratisare prea neputincioasa”, a scris pe pagina de Facebook, Cristina Hermeziu.
“A murit neasemuitul povestitor Radu Parpauta. Subit, în somn – asta-noapte sau azi dimineata. Vestea mi-a zdrobit inima.
Îl stiam din 1991, când am devenit colegi la revista „Timpul”, în Iasi. Am fost prieteni apropiati în perioada ieseana, apoi admiratia reciproca si rare întâlniri ne-a tinut legati peste tara: el la Iasi, eu la Bucuresti. Era un tip dificil, singuratic, morocanos, cârcotas. Dar daca reuseai sa treci de carapacea în care se închidea cu o voluptate ciudata, nimereai într-o inima nesfârsita. Prietenii adevarati îi stiau aceasta imensitate interioara.
Era un povestitor fara pereche. Cartile lui de proza refuza experimentele sterile, se reîntorc la izvor, la povestire, si o înnobileaza. Ultima carte, „Dincolo de perete”, i-am scos-o chiar eu, la mica GRI, cu eforturi financiare care m-au sleit. Dar merita sa apara o asemenea carte. Radu Parpauta, cel de toate zilele, care scria cu usurinta fluturelui de a zbura, a pus în cartea asta toata inima lui. Nu inima care l-a tradat în somn, ci inima lui nevazuta, cea care îi pompa sânge clocotitor în texte si care nu se va opri niciodata, va bate mereu în cartile lui.
Nu pot sa scriu altceva acum, sub socul vestii, las un text mai vechi. Dumnezeu sa-l ierte pe Radu al nostru, fie-i memoria nesfârsita!”, a scris despre acest eveniment tragic sciitorul Viorel Ilisoi.
Clik here to view.
