Un discurs despre Starea Uniunii la Washington, un Congres PPE la Bucureşti

În America, Joe Biden a transformat discursul despre Starea Uniunii într-unul strict electoral. Pentru multi dintre liderii prezenti la Bucuresti, eticheta de conservatorism s-a dovedit a fi una fara acoperire în realitate. “Presedintele Joe Biden este unul dintre putinii presedinti ai caror vîrsta este de doua ori mai mare decît sprijinul de care se bucura în rîndul publicului”, noteaza ironic publicatia conservatoare National Review la finalul unui editorial în care trece în revista discrepantele majore între succesele clamate de administratia acestuia în discursul despre Starea Uniunii, cu privire la economie, inflatie, migratia ilegala, “salvarea democratiei”, si realitatea de pe teren. A fost un discurs electoral partizan mai degraba decît unul despre starea Uniunii, asa cum se asteapta de obicei în astfel de situatii. Un alt fapt remarcabil este lipsa de interes a americanilor. Audienta a fost de mai putin de 27 milioane. Spre comparatie, în 2018, cînd era Trump presedinte, a fost de 45,5 milioane. “În mii de orase si localitati, poporul american scrie cea mai mare poveste de revenire care nu a fost niciodata spusa”, a declarat Biden pe un ton ridicat în discursul de joi privind starea Uniunii. Revenire în raport cu fostul mandat al lui Donald Trump, bineîntels. Numai ca poporul american este departe de a-i împartasi entuziasmul, perceptia pozitiva a presedintelui este în acest moment una dintre cele mai scazute din istorie. În ultimele saptamîni vîrsta si problemele cognitive evidente ale lui Joe Biden devenisera un subiect proeminent de discutie stîrnind îngrijorari serioase chiar printre simpatizantii Democrati. Alaturi de presiunile agresive ale segmentului neo-marxist si pro-Hamas (ideologii care coexista de minune în interiorul Partidului Democrat), nemultumit de sprijinul american pentru Israel, care risca sa-l coste voturi pretioase în Michigan, unul din statele cheie. De aceea proritatile lui Joe Biden în discursul despre Starea Uniunii nu au fost nicidecum acelea de a vorbi despre enormele provocari interne si externe cu care se confrunta Statele Unite, cu siguranta cele mai grave de dupa terminarea Razboiului Rece, daca nu chiar din întreaga perioada post-belica, ci acelea de a-si convinge nucleul sau politic de baza ca e suficient de viguros pentru a se bate pentru al doilea mandat si de a tempera cît de cît atacurile din zona radicala a partidului. În mod cvasi-miraculos (care sigur ridica si destule întrebari) presedintele american a parut, într-adevar, mult mai în putere si mai coerent ca în alte ipostaze în care se deplasa cu dificultate si îsi pierdea coerenta verbala. Pentru a-si energiza baza electotorala a lansat atacuri agresive repetate la adresa lui Donald Trump si a Partidului Republican în ansamblu, a vorbit despre sprijinul administratie sale pentru “transgenderism” si avorturi, si, se pare, o premiera, a atacat si Curtea Suprema, în principal pe aceasta ultima tema. “Un Biden energic îl ataca pe Trump si pe cei care se îndoiesc de el”, titreaza New York Times. “Subtextul discursului de 68 de minute a fost acela de a-i calma pe democratii si independentii îngrijorati ca este prea batrîn pentru a mai candida pentru un nou mandat”. În timp ce Wall Street Journal îl descrie drept „un discurs partizan despre Starea de Dezbinare nationala, lipsit de orice urma de abordare bipartizana”. Observatie care nu a facut decît sa dovedeasca, înca o data, cît de adînca este falia politica si ideologica din societatea americana. Realitate pe care o recunoaste si New York Times, un sprijinitor pe fata, fervent, al Partidului Democrat, atunci cînd mentioneaza ca Joe Biden a vorbit “doar în treacat despre “agenda sa de unitate”, într-un discurs care nu s-a vorbit aproape deloc unitate”. Din discurs nu puteau sa lipseasca nici avertismentele, de acum standard, privind “amenintarea la adresa democratiei” reprezentata de Donald Trump si MAGA. Biden a mers chiar pîna acolo în a comparat-o cu cea a Rusiei lui Vladimir Putin. Ceea ce e ironic avînd în vedere ca tocmai reprezentantii Partidului Democrat au încercat sa-l scoata pe Donald Trump de pe buletinele de vot, decizie între timp anulata de Curtea Suprema. În aceste conditii nu este de mirare ca practic toate chestiunile considerate grave de catre opinia publica, de care Administratia Biden este covîrsitor considerata responsabila, precum imigratia ilegala si economia, fie au fost puse, sfidînd realitatea, pe seama adversarilor politici Republicani, în primul caz, fie au fost cosmetizate, în cel de-al doilea. Chiar daca, la nivel macro, economia americana nu sta neaparat rau în raport cu altele în acest moment, ceea ce publicul percepe e faptul ca în cei trei ani ai actualului mandat preturile au crescut exploziv, adesea cu peste 30 de procente. Ceea ce nici nu este surprinzator. Dupa cum spune John Cochrane, profesor de Economie la Universitatea Stanford, la ce poti astepta atunci cînd tiparesti si arunci pe piata $5 trilioane? De partea cealalta a Atlanticului, la Bucuresti, discursurile auto-laudative de la Congresul PPE despre marile realizarile ale Uniunii Europene sub înteleapta sa conducere sufera în buna masura de acelasi gen de distopie si accente demagogice. De pilda, Klaus Iohannis, care în cei aproape zece ani de mandat a acordat doar trei interviuri, între care unul unei jurnaliste care a ajuns ulterior consilier la Cotroceni si un altul unui jurnalist care a ajuns purtator de cuvînt la guvern, si nu a gasit cu cale sa se adreseze natiunii în chestiuni grave, precum razboiul din Ucraina, a lansat de pe scena Congresului de la RomExpo un apel ca UE sa comunice mai bine cu cetatenii. La fel de ironic este si faptul ca, în timp ce pe scena s-au auzit multe discursuri despre cît de importanta este prezenta la urne la alegerile europarlamentare din 9 iunie, în lupta împotriva extremismului, din cei 801 delegati prezenti la Congres doar 499 au gasit cu cale sa participe la votul pentru desemnarea candidatului pentru pozitia de presedinte a Comisiei Europene. Pîna la urma Ursula von der Leyen, de altfel singurul candidat, a fost aleasa cu 400 de voturi pentru, 89 împotriva (venite în principal de la francezi carora nu le pica deloc bine legaturile ei cordiale cu Macron) si 10 abtineri. O opozitie nu tocmai neglijabila, care a fost subliniata si în comentarii, dar care în final nu a putut da peste cap aranjamente facute de multa vreme în culise. E bine de remarcat si faptul ca desemnarea la Congres a unui candidat PPE nu garanteaza nimic, în ceea ce priveste rezultatul final. Cu cinci ani în urma candidatul desemnat fusese Manfred Weber, actualul sef al grupului politic, dar a trebuit sa fie înlocuit atunci în ultimul moment chiar de Ursula von der Leyen mai ales din cauza opozitiei lui Emmanuel Macron. Este probabil si acesta motivul pentru care 300 de delegati au considerat ca nu merita sa se deranjeze sa voteze. Si la nivel european, ca si în România, lupta împotriva birocratiei excesive din structurile UE, mentionata si acum la Bucuresti, se face doar în discursuri si declaratii politice. Cu cîteva luni în urma MEDEF, cea mai mare confederatie de mediului de afaceri din Franta, se plîngea ca suvoiul masiv de reglementari venite de la Bruxelles creeaza dificultati juridice si le afecteaza negativ competitivitatea. Însa e greu de crezut ca astfel de critici vor avea vreun efect în practica. De pilda tocmai am aflat ca birocratii din Comisia Europeana au decis sa interzica hotelurilor sa mai utilizeze în bai flacoane cu sampon si gel de dus. Problema nu e atît decizia în sine, solutia alternativa cu recipiente care se umplu periodic nu e neaparat o idee rea, ci faptul ca acest gen de preocupari se consuma la nivelul birocratiei din Comisie. La Bruxelles în jur de 50 de mii de oameni (la apogeul sau, si fara reteaua de comunicatii de acum Imperiul Britanic era gestionat doar de circa 3 mii de functionari!), în marea lor majoritate rupti în buna masura de viata reala de pe continent, unde exista mari variatii culturale si economice în diferitele tari din UE, inventeaza la foc continuu reguli peste reguli al caror impact nu îl înteleg, în baza convingerii arogante ca detin legitimitatea morala sa reglementeze în cele mai mici detalii viata noastra cotidiana si functionarea mediului de afaceri.Rezultatul, este acela ca daca cu trei, patru, decenii în urma PIB-ul UE era cam o treime din cel global, si asta înaintea înaintea expansiunii în Est, în acest moment este cam de 15 procente. Sigur ca lumea a evoluat între timp, mai ales în Asia s-a înregistrat o crestere economica spectaculoasa, însa, spre comparatie, în aceeasi perioada, PIB-ul Statelor Unite a scazut doar de la 25 de procente la 24. Dar despre asta nu s-a discutat deloc la Bucuresti. Principala preocupare a fost condamnarea extremismului, fara însa sa se spuna si ce anume acopera aceasta definitie. Pentru ca partidele populiste vizate, între care, e drept, sunt si unele cu simpatii explicit pro-Moscova, au crescut în sondaje exploatînd probleme reale, percepute ca atare de majoritatea populatiei: imigratia ilegala scapata de sub control, „extravagantele”, nerealistele, politici climatice, promovarea agresiva a ideologiei identitatii de gen. S-a ajuns din acest ultim punct de vedere sa se puna în discutie daca mai sunt relevante genurile biologice, familia traditionala, ca institutie, distinctia fundamentala dintre barbati si femei. Toate aceste provocari au fost complet ignorate, abandonate, de partidele traditionale din PPE care se descriu drept conservatoare. E adevarat, sub presiunea protestelor masive ale fermierilor, PPE si-a nuantat atitudinea în materie de politici climatice si au aparut schimbari de atitudine si în ceea ce priveste gestiunea migratiei. Dar ramîne de vazut daca sunt doar ajustari temporare, sub presiune alegerilor, sau modificari de atitudine reale. În realitate mai toate partidele prezente la Bucuresti la Congresul PPE nu mai au principii, valori, o ideologie care sa le distinga în mod real de competitorii lor politici. Conservatorismul clamat e adesea doar o eticheta fara acoperire. În Grecia, premierul Kyriakos Mitsotakis, foarte laudat de dna von der Leyen la Bucuresti (desi exista la Bruxelles o investigatie privind comportamentul guvernului de la Atena în materie de libertate a presei), pentru a-si mari sansele de a cîstiga pozitia de presedinte al Consiliului European, a fortat votarea în Parlament, în ciuda împotrivirii propriului partid, Noua Democratie, si a 70 de procente dintre greci, o lege prin care sunt legalizate casatoriile gay. Legea a trecut cu sprijinul opozitiei progresiste dar situatia în sine ilustreaza nivelul lamentabil la care au coborît numerosi politicieni europeni de vîrf, pentru care agendele personale au prioritate absoluta în fata principiilor, valorilor, de la care se revendica si pe care le vehiculeaza constant în spatiul public. Ceea ce vedem si în Europa si în America este un fenomen tot mai discutat în ultima perioada: ruptura tot mai abrupta dintre elitele politice, culturale, din sfera academica si din mass media, din marile corporatii, si restul populatiei. E un conflict care foarte probabil se va acutiza în viitor pe fondul decredibilizarii cvasi-generale a institutiilor, de la structurile statului, justitie, mass media la zona academica si stiinta, elemente esentiale care au asigurat performanta si stabilitatea democratiilor occidentale. Iar asta se întîmpla într-un moment geopolitic cît se poate de delicat.