Cantemir, făuritorul de cuvinte (VI)*

Autorul continua aventura sondarii în labirintul creativitatii lexicale cantemiriene. Este exemplificata de data aceasta categoria neologismelor introduse de voievodul-carturar direct din greceste si reîmprumutate mai târziu prin intermediar francez. Voi trece acum, la fel de succint ca si în materialele anterioare, la prezentarea unei alte categorii de termeni din sfera intelectual-abstracta, si anume cea a cuvintelor împrumute de Cantemir direct din limba greaca, dar care nu au fost preluate în uz de catre urmasii lui directi, ci au fost reîmprumutate ulterior, peste trei-patru generatii, din limbile de cultura moderne, în special din limba franceza. Este vorba în general de termeni livresti care, în textele lui Cantemir, reflecta, din punct de vedere formal, fonetic si morfologic, pronuntarea neogreceasca (αυ = af/av, ευ = ef/ev, β = v, η = i, ντ = nd etc.) si nu pronuntarea elinei antice, reconstruita de marele umanist Erasmus din Rotterdam, pronuntare care nu ajunsese înca la cunostinta eruditilor, desi numele autorului Elogiului nebuniei si al Adagiilor era universal recunoscut, Cantemir citându‑l el însusi de câteva ori. Voi reveni asupra chestiunilor raporturilor între grafie si pronuntie. Iata, deocamdata, câtiva termeni din aceasta categorie, selectati din cele peste o suta de cuvinte de acest tip, atestate într‑una din cele trei opere scrise de Cantemir direct în româneste (Divanul, Istoria ieroglifica si Hronicul vechimei). aftócrator („Monarh si stapînitoriu avtocrator sa fim având”. – Ist. ierogl.), ulterior, dictionarul academic înregistreaza forma autocrat (dupa fr. autocrat) abia la Titu Maiorescu. antipathíe („împoncisarea, nepriimirea firii, ura si uraciunea din fire” – Ist. ierogl., Scara numelor), termen atestat ulterior la Nicolae Balcescu, cu forma actuala antipatie (dupa fr. antipathie). apofthégma („din el.: cuvânt, voroava aleasa, filosofeasca” – explicatia din Ist. ierogl.), termen readoptat si readaptat de scriitorii pasoptisti în forma actuala apoftegma, dupa fr. apophtegme. astroláv („cinie de arama sau de lemn în carile drumul stealelor sa arata” – explicatia din Scara de la Ist. ierogl.), revenit ulterior în româneste, cu forma astrolab, dupa fratuzescul astrolabe, desemnând un cunoscut instrument astronomic din zestrea marinarilor de odinioara. axíoma („A celor întregi la minte axíoma iaste: Tot lucrul cu graba sa sa cearce.” – Hron.), regasit ulterior, la Maiorescu si la contemporanii sai, în formele axioma (feminin) sau axiom (neutru), cu accentuarea potrivita fr. axiome. catálog („Vidra iata ca din catálogul jiganiilor... s‑au ras.” – Ist. ierogl.), refacut ulterior în a doua jumatate a secolului al XIX‑lea potrivit fr. catalogue. diáthesis („Corbul, ...într‑aceasta rea diathesin aflîndu‑sa” – Ist. ierogl.) cu explicatia în Scara numelor: „diathesis, el., orînduiala firii, marav, abaterea firii, în ce sa pune firea”. În dictionarele de la începutul secolului al XIX‑lea reapare cu forma diateza si cu valoarea semantica (în terminologia medicala) ‘predispozitie (fiziologica)’, apropiata de cea etimologica de la Cantemir. La gramaticienii moderni (Sextil Puscariu este mentionat primul în DLR) apare sensul curent astazi la persoanele care au trecut prin scoala. dimocratíe, ultrabanalul termen aflat pe buzele unsuroase ale politicienilor de astazi, are parte la Cantemir de sugestiva explicatie: „stapânire în carea cap ales nu iaste, ce toata tara poate intra la sfat”, cu una dintre utilizarile din text (Ist. ierogl.): „Puterea monarhiii noastre lînga noi sa oprim si pre dimocratiia voastra epitrop monarhii noastre sa punem”. enthiméma („La ale noastre enthimemate sa ne întoarcem” citim în Ist. ierogl., cu pluralul din limba greaca). Actualul termen entimem, întrebuintat mai ales de logicieni,a fost reîmprumutat în micile dictionare bilingve din prima jumatate a secolului al XIX‑lea, dupa fr. entymème. fantazíe („Pomenirea în fantazie tiparita si zugravita ale sale stralucitoare sloboade raze”, gasim în Ist. ierogl.; si tot acolo:„ A numelui hiris însamnarea în fantazie nu va fi pazit”). La Anton Pann, gasim forma hibrida fandasie, iar la genialul Caragiale iscusita prelucrare a Conului Leonida: „A intrat la o idee? Fandacsia e gata.” Abia la Eminescu si la Maiorescu intram în normalul modernitatii, prin fantezie dupa fr. phantaisie. irmafrodit (În Ist. ierogl. suntem informati despre „himera jiganiilor, irmafroditul firii si traghelaful firii”, o superba aglomerare de grecisme). Mai târziu doar, la Costache Negruzzi vom regasi termenul cu pronuntia mixta ermafrodit (fr. hermaphrodite). O inventie lexicala nemaiutilizata de nimeni în româneste evoca traghelaful („Strutocamila iaste traghelaful firii..., carile dint‑îmbe monarhiile iaste, si iaste si nu iaste” – Ist. ierogl.), dupa gr. τραγέλαφος, compus prin care Aristotel exemplifica unele cuvinte pe care geniul limbii grecesti le poate inventa, dar care, ca semne lingvistice valide, nu au nici un corespondent în realitatea extralingvistica. Sunt, altfel spus, cuvinte care nu denumesc nimic, desi evoca, prin continutul elementelor componente, o faptura fantastica, ceva între tap si cerb. Este exact explicatia oferita de Cantemir în Scara numelor: „Capra‑cerb, adeca dobitorc carile nu sa afla.” Într‑una din conferintele sale la Iasi din 1994, marele Eugeniu Coseriu evoca respectivul pasaj din Aristotel. În încheiere, ofer cititorului rabdator si simpatetic o lista (cu totul incompleta!) a altor asemenea termeni cu originea în greaca (la Cantemir), reintrodusi mult mai târziu în vocabularul intelectual, cu forma moderna, de regula cea din limba franceza, toti culesi à vol d’oiseau din Istoria ieroglifica: ipervolicesc, ithica, laringa, melanholie, necromandie ‘necromantie’, paradigma, paranthes, politic ‘politician’, praxis, profitie ‘profetie’, provlima ‘problema’, ritorica, simfonie, sinonim, sofisma, strataghema, tiranie, tom. Cât priveste acum forma si semantica actuale ale acestor termeni intelectuali, cunoscuti în genere oamenilor instruiti, sper ca toti cititorii acestor glose sa o intuiasca fara ezitari. (Va urma)   * Textul are la baza comunicarea sustinuta de autor în cadrul Simpozionului International „Dimitrie Cantemir” (1674-1723), Iasi, 9-11 noiembrie 2023, organizat de Arhiepiscopia Iasilor, împreuna cu Facultatea de Teologie Ortodoxa „Dumitru Staniloae” a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi.   Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi