Image may be NSFW.
Clik here to view.
Un barbat a fost retinut de procurorii DNA Iasi dupa ce initial ar fi amenintat si lovit politisti pentru a-i determina sa nu îl sanctioneze pentru distrugerea unui autoturism, iar ulterior le-ar fi promis agentilor sume între 3.000 lei si 30.000 de euro, în acelasi scop.
Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul teritorial Iasi au dispus punerea în miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, începând din 6 martie, a inculpatului R.G.C., pentru dare de mita, ultraj (doua fapte), refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, distrugere si amenintare.
”În data de 19 februarie 2024, inculpatul ar fi promis unor agenti de politie remiterea unor foloase necuvenite, constând în sume de bani cuprinse între 3.000 lei si 30.000 de euro, pentru ca politistii sa nu dispuna fata de acesta masurile legale, în legatura cu mai multe infractiuni savârsite în urma cu putin timp (distrugeri provocate unui autoturism cu care s-ar fi sicanat în trafic, acrosarea unui alt autovehicul în parcarea unui mall si refuzul de a i se recolta probe biologice)”, arata DNA, într-un comunicat de presa transmis joi.
Concret, în 19 februarie, în timp ce se afla în sediul unei sectii de Politie din municipiul Iasi unde urma sa fie cercetat pentru aspectele mentionate, inculpatul ar fi amenintat doi politisti cu exercitarea unor violente fizice, l-ar fi lovit pe unul dintre ei, dupa care, observând ca aceasta abordare nu va duce la niciun rezultat favorabil, acesta din urma le-ar fi oferit agentilor sumele de bani pentru a nu fi tras la raspundere penala.
Inculpatului i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.
Joi, el urmeaza sa fie prezentat Tribunalului Iasi, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile. (news.ro)
Clik here to view.
