![Februarie 2024 este a 9-a lună consecutivă care depăşeşte un record lunar de căldură la nivel global Februarie 2024 este a 9-a lună consecutivă care depăşeşte un record lunar de căldură la nivel global]()
Februarie 2024 a fost cea mai calda luna înregistrata vreodata la nivel mondial, alaturându-se astfel unei serii de noua recorduri lunare consecutive, cu temperaturi mult peste normal în Europa, a anuntat joi Copernicus.
Temperaturile oceanelor, care au fost peste recorduri de aproape un an, au o contributie majora la aceasta serie extraordinara. A fost atins un nou record absolut pentru toate lunile combinate, cu 21,06°C înregistrate în februarie la suprafata marilor (cu exceptia zonelor apropiate de poli), potrivit buletinului lunar al observatorului european.
Ultimele trei luni au fost cele mai calduroase înregistrate la nivel mondial, luna februarie devenind unul dintre cele noua recorduri lunare consecutive, determinate de emisiile continue de gaze cu efect de sera si de fenomenul climatic El Nino, potrivit Copernicus.
În ultimul sau buletin lunar, publicat joi, observatorul european a publicat o noua serie de cifre socante: cu o temperatura medie a aerului de 13,54°C, luna trecuta a fost cu 1,77°C peste temperatura medie a lunii februarie din perioada 1850-1900, scrie AFP.
De asemenea, aceasta este cu 0,12°C mai mare decât precedentul record pentru un februarie, care dateaza din 2016.
Timp de patru zile, între 8 si 11 februarie, temperaturile au depasit chiar si cu 2°C nivelurile preindustriale - ceea ce nu înseamna însa ca a fost atinsa limita superioara a Acordului de la Paris, calculata ca medie pe mai multe decenii.
În ultimele 12 luni, lumea a înregistrat o temperatura cu 1,56°C mai mare decât clima medie a secolului al XIX-lea, un nou record.
Iarna din emisfera nordica (decembrie-februarie) este, prin urmare, cea mai calda din lume, dupa cele mai calde trei luni de toamna si vara.
Vreme remarcabil de calda a fost înregistrata în întreaga lume, din America de Nord pâna în Vietnam, inclusiv în Maroc si în cea mai mare parte a Americii de Sud. Dar Europa s-a remarcat.
Batrânul Continent a fost exceptional de cald în aceasta iarna, cu temperaturi cu 3,30°C peste normalul perioadei 1991-2020, iar situatia a fost si mai anormala în Europa Centrala si de Est.
Temperatura medie a oceanelor, care acopera 70- din suprafata Pamântului, a atins un nou maxim istoric, pentru toate lunile la un loc, cu 21,06°C înregistrate în februarie la suprafata marilor (excluzând zonele din apropierea polilor).
Aceasta încalzire reprezinta o amenintare directa pentru viata marina si poate reduce capacitatea de absorbtie a emisiilor de gaze cu efect de sera în mari, rezervoare de carbon care absorb 90- din excesul de energie provenit din activitatea umana.
Potrivit Grupului interguvernamental de experti privind schimbarile climatice, emisiile de gaze cu efect de sera trebuie sa scada cu 43- pâna în 2030, comparativ cu 2019, "daca vrem sa ne încadram în limita de 1,5°C stabilita prin Acordul de la Paris. De asemenea, emisiile globale trebuie sa atinga un nivel maxim pâna în 2025".
Dar acest lucru nu se întâmpla înca: potrivit celor mai recente date ale Agentiei Internationale pentru Energie (AIE), emisiile globale de CO2 legate de energie au crescut cu 1,1- în 2023, atingând un nivel record.
Tarile lumii mai au la dispozitie un an pentru a-si ridica angajamentele internationale privind clima, care vor fi discutate la COP29 de la Baku, la sfârsitul anului.