Un afrodisiac la care puţini au acces: puterea politică

Cu cei care au frâiele puterii nu-i de glumit. Politicienii îmbatati de putere sunt mai periculosi decât tâlharii care misuna printre noi. Consecintele puterii politice pot fi extrem de periculoase si nocive, afecteaza un numar mare de oameni. Puterea abuziva sau puterea absoluta anuleaza drepturile si libertatile, instituie arbitrarul si violenta fizica nelegitima. Într-un articol aparut în Dilema Veche, Sever Voinescu aminteste de o secventa din discutia diplomatului american Henry Kissinger (1923-2023), consilier pentru securitate nationala al presedintelui Richard Nixon (1913-1994), cu presedintele Chinei, Mao Zedong (1893-1976). Mao a ramas în cartile de istorie ca lideral Marsului cel Lung (1927-1949) prin care a preluat puterea în China si a instaurat comunismul, iar Nixon ca primul si deocamdata unicul presedinte american care a demisionat din functie în urma scandalului Watergate. Revenind la presedintele Chinei, acesta îl întreaba pe Kissinger urmatoarele: „Cum se face ca sunteti atât de urât, gras, complet neatractiv si, totusi, aveti în patul dumneavoastra atât de multe femei?”. Se povesteste ca replica lui Kissinger a fost pe masura indiscretiei liderului chinez: „Puterea, domnule presedinte, este cel mai irezistibil afrodisiac”. Despre acest afrodisiac la care putini au acces vom vorbi în articolul din aceasta saptamâna. Între oameni exista o multitudine de relatii bazate pe atractie fizica si/sau compatibilitate psihica, conflict sau cooperare, solidaritate, pe interese de tot felul (economice, financiare, politice). Din experienta fiecaruia dintre noi, dar si din studiile de psihologie sociala („masina de fabricat zei”, cf. Serge Moscovici), stim ca relatiile interumane nu se deruleaza întotdeauna de pe aceleasi pozitii. Oamenii sunt diferiti de la natura prin însusirile fizice si psihice pe care le au, precum si prin resursele de care dispun, mostenite sau dobândite. Unii sunt puternici, carismatici, dispun de bani, relatii, manifesta autoritate asupra celorlalti. De regula, cei care au putere, influenta, bogatie constituie o minoritate în raport cu majoritatea oamenilor. Puterea este prezenta în orice forma de organizare sociala (familie, grup, comunitate, companie, institutie publica). Unii comanda, iar altii se supun; unii ordona, iar altii pun în executare ordinele sau dispozitiile primite. În relatiile de familie sau, în general, în cele sentimentale, puterea se manifesta atunci când un partener actioneaza în mod constant în detrimentul celuilalt partener sau asupra celorlalti membri ai familiei. La modul concret, puterea în cadrul familiei/cuplului se manifesta prin manipulare, subordonare, dependenta, abuz sau violenta de orice fel. Îmi aduc aminte ca, în armata, comandantul unitatii ne-a spus cât se poate de ferm ca unde-s doi, unul comanda. Si ne-a mai spus ca ordinul se executa, nu se discuta, si mai apoi se raporteaza daca exista dovezi cum ca a fost ilegal sau gresit. Cea mai simpla definitie data „puterii” este capacitatea unui actor social A (individ sau grup) de a actiona asupra unui actor social B (individ sau grup), în sensul modificarii/ schimbarii comportamentului celui din urma. Puterea este o caracteristica a ecosistemului din care facem parte cu totii si care ne modeleaza atitudinile, comportamentul, cunostintele si competentele, statutul socioprofesional, calitatea vietii. Puterea este un rau necesar în sensul ca organizeaza, structureaza si ierarhizeaza oamenii. În lipsa organizarii se instaureaza haosul, omul devine lup pentru oameni (homo hommi lupus). Pe scurt, fara putere nu exista ordine! Daca ne-am lamurit cum sta treaba cu relatiile de putere si cu faptul ca nu putem trai în afara acestora, sa discutam nitel despre puterea politica. Cele mai cunoscute forme de manifestare a puterii sunt urmatoarele: politica, economica si militara. Dintre toate acestea, puterea politica este de departe cea mai importanta si mai spectaculoasa în virtutea urmatoarelor caracteristici: puterea politica este globala în sensul ca generalizeaza decizia si controlul în toate domeniile sociale; puterea politica are o forta integratoare în raport cu celelalte forme (economica, financiara, militara, simbolica, religioasa) si le subordoneaza pe acestea; puterea politica are functia de a asigura echilibrul si ordinea în cadrul societatii; puterea politica este suverana, nu suporta contestare, fiind deasupra celorlalte forme ale puterii manifeste în lumea în care traim. Sa ne reamintim de învatatura lui Iisus: „Dati, deci cezarului cele ce sunt ale cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeuˮ (Matei 22, 21). Sociologul francez Jean-William Lapierre spunea ca puterea politica este puterea suverana, iar sociologul american Talcott Parsons considera ca puterea politica implica un control imperativ. Puterea politica este cea mai râvnita forma a puterii, greu de câstigat, usor de pierdut. În jurul puterii politice si a detinatorilor ei se învârte totul. De ceea ce fac (bine sau rau) sau nu fac cei care detin puterea politica depinde calitatea vietii noastre. De exemplu, fermierul care produce tomate are nevoie de infrastructura pentru transportul si comercializarea produselor sale, iar construirea drumurilor, reabilitatea sau modernizarea acestora depinde într-o mare masura de cei care au putere politica. Politicienii sunt deopotriva cei mai invidiati si cei mai huliti oameni în raport cu cantitatea de putere politica pe care o detin, cu controlul pe care îl exercita asupra unui domeniu sau asupra celor multi. Asa cum ne entuziasmam la alegerea unui nou presedinte de tara, punându-ne sperantele în deciziile sale, în aceeasi masura acesta poate deveni subiect al hulei noastre când devine incompetent, neputincios, indiferent sau tiranic. Când ne uitam la oamenii politici, la cei care detin frâiele puterii, cum spunem îndeobste, trebuie sa avem în vedere doua fenomene sau ipostaze ale puterii politice: autoritatea si legitimitatea. Spunem despre cineva ca este autoritar atunci când are capacitatea de a obtine supunere din partea celorlalti fara a recurge la violenta. Autoritatea bazata pe violenta este specifica regimurilor autoritare sau totalitare, cum a fost si în România pâna la prabusirea comunismului si a dictaturii cuplului Ceausescu. În regimurile democratice, autoritatea implica ascultarea în absenta constrângerii. Sociologul german Max Weber spunea ca o persoana care determina modificari în comportamentul celorlalti în conformitate cu scopurile sale dispune de autoritate (putere). Cu aplicare în sfera publica, autoritatea înseamna exercitarea controlului social prin intermediul legilor si reglementarrilor asupra oricarei persoane care traieste într-un stat. Când folosim sintagma „autoritati publiceˮ, ne referim la acele persoane care sunt învestite cu exercitarea puterii de stat, care au misiunea de aplica prevederile legale si de a sanctiona nerespectarea acestora. De multe ori, când discutam despre politica si actorii sai, spunem despre cutare conducator ca are sau nu are autoritate. Aici avem de-a face cu cealalta ipostaza a puterii – legitimitatea. Cel mai simplu înteles al legitimitatii este acceptarea autoritatii. Legitimitatea puterii omului politic este diferita de cea a unui medic pe care îl acceptam sa ne trateze în virtutea competentelor certificate prin diplomele obtinute, a renumelui câstigat prin practica de specialitate. Acceptam sa fim condusi de politicieni deoarece au dobândit puterea în urma unor alegeri. Însa, în unele state, conducatorii politici obtin puterea prin forta (violenta fizica), iar autoritatea lor se bazeaza pe frica represiunii exercitata asupra poporului. Legitimitatea puterii politice implica încrederea si respectul cetatenilor în politicieni. Crizele politice apar în contextul pierderii încrederii în conducatorii politici si în institutiile puterii (Presedintie, Parlament, Guvern). Protestele, grevele, participarea scazuta la vot sunt semne ale diluarii legitimitatii puterii. Închei acest eseu asupra puterii politice cu avertismentul Lordului Acton care spunea ca „puterea corupe, iar puterea absoluta corupe în mod absolut”. Cu cei care au frâiele puterii nu-i de glumit. Politicienii îmbatati de putere sunt mai periculosi decât tâlharii care misuna printre noi. Consecintele puterii politice pot fi extrem de periculoase si nocive, afecteaza un numar mare de oameni. Puterea abuziva sau puterea absoluta anuleaza drepturile si libertatile, instituie arbitrarul si violenta fizica nelegitima.   Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Directia Judeteana de Statistica Iasi si lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie si Stiinte Social-Politice a Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi