Cauzele și tratamentul herniei inghinale

Hernia inghinala este afectiunea în care un organ din cavitatea abdominala protruzioneaza (iese) prin canalul inghinal. Din punct de vedere anatomic, canalul inghinal reprezinta un punct slab al peretelui abdominal. La baieti, în cursul vietii intrauterine, testiculele se gasesc în cavitatea abdominala, pentru ca în apropierea nasterii acestea sa coboare prin canalul inghinal si sa ajunga în bursa scrotala. În mod normal, aceasta comunicare se închide. În lipsa închiderii apare hernia inghinala la copii, iar prin slabirea acestei închideri apare hernia la adulti. La femei canalul inghinal contine ligamentul rotund al uterului, structura cu rol în statica pelvina. Hernia inghinala poate aparea la orice vârsta, de la nastere sau în copilaria mica pâna la batrânete, la ambele sexe. La adult, frecventa bolii este de cca 8-9 ori mai mare la barbati decât la femei. Factorii de risc ce pot duce la aparitia acesteia sunt reprezentati de: sexul masculin vârsta (musculatura slabeste odata cu vârsta) istoricul familial de hernie inghinala tusea cronica (boala e mai frecventa la fumatori) constipatia cronica sarcina, prin cresterea presiunii abdominale si prin impregnarea hormonala a tesuturilor afectiuni asociate (adenomul de prostata) efortul fizic intens.   Clinic, hernia apare ca o umflatura în regiunea inghinala, uneori însotita de durere sub forma de întepatura, greutate sau arsura, mai ales în etapele incipiente ale acestei afectiuni. Daca nu se trateaza, hernia poate creste în volum si coboara catre scrot, uneori putând ajunge la dimensiuni impresionante. Într-o prima etapa, hernia este reductibila, adica acea proeminenta dispare atunci când pacientul sta culcat si reapare odata cu ridicarea în picioare sau la cel mai mic efort. Ulterior, prin cresterea volumului herniei sau prin dezvoltarea aderentelor în sacul herniar, acesta nu se mai reduce (încarcerare) si, daca nici în acest moment nu este tratata, se poate produce strangularea herniei, cu afectarea circulatiei si viabilitatii organelor herniate, putându-se ajunge pâna la necroza si peritonita. Semnele si simptomele de alarma ce însotesc aceasta complicatie sunt: hernia nu se mai reduce durere brusca ce se intensifica rapid greata si varsaturi febra, frisoane tulburari ale tranzitului intestinal: constipatie brusc instalata cu imposibilitatea eliminarii gazelor sau, mai rar, diaree hernia devine rosie pâna la violet si foarte dureroasa la atingere.    Diagnosticul de hernie inghinala este relativ usor de pus prin vizualizarea asimetriei stg./dr. si a proeminentei din regiunea inghinala. În cursul examinarii, specialistul cere pacientului sa tuseasca pentru a creste presiunea din abdomen ceea ce va duce la exteriorizarea herniei. Rareori este necesara efectuarea unei ecografii în regiunea inghinala, iar în situatiile complicate poate fi nevoie de examen CT sau RMN. Tratamentul standard al herniei inghinale este chirurgical. Exista doua tipuri de operatii pentru aceasta afectiune: pe cale deschisa ( operatia clasica) - presupune efectuarea unei incizii de 6-8 cm la nivel inghinal si repararea peretelui abdominal cu/sau  fara material protetic        (plasa); pe cale laparoscopica - în care rezolvarea herniei se realizeaza prin miniincizii de 1-2 cm, cu material sintetic, adesea indicata în herniile bilaterale.      Postoperator pacientul este monitorizat pâna la externare, se suprima firele la 7-10 zile postoperator si, totodata, este sfatuit sa evite efortul fizic intens timp de 2 luni, tulburarile de tranzit intestinal si tusea prelungita. Hernia inghinala este o afectiune serioasa, care trebuie tratata la timp pentru a preveni posibilele complicatii. Interventia chirurgicala reprezinta o metoda sigura de tratament care asigura vindecarea. Dr. Gabriela CANSCHI Medic primar chirurgie generala Spitalul Clinic CF Iasi