De ce se dau găleţi şi batiste la înmormântări? Semnificaţia gesturilor funerare explicată de un cercetător ieşean al Academiei Române

Având o cultura care a crezut în viata eterna a spiritului cu mii de ani înainte de crestinism, la noi pierderea cuiva nu vine niciodata neanuntata, iar mortii nu sunt cu adevarat morti, existând un univers separat, care mentine legaturi cu aceasta lume. Dr. Adina Hulubas, cercetator în cadrul Academiei Române, Filiala Iasi, a prezentat reporterilor “Ziarul de Iasi” semnificatiile celor mai cunoscute convingeri ale românilor legate de moarte. În mentalitatea traditionala, semnele prevestitoare de moarte sunt transmise de fiinte care au acces la informatii din ambele lumi, asadar sunt mesageri (cucuveaua striga/zboara peste casa si tipa, sarpele casei iese în prag, câinele din gospodarie urla, pasari felurite se izbesc de geam, gaina cânta „cucoseste”). Dar semnele pot fi transmise si din lumea onirica, prin visele pe care le au membrii familiei. Relevanta semnelor prevestitoare “E semn ca se va întâmpla o nenorocire când în planul oniric apar fragmente din ceremonialul funebru - priveghi, înmormântare, lumânari etc. -, când se viseaza un perete surpat sau toata casa, munci agricole, animale negre, vite, sau porci, calatorii cu fiinte întunecate sau dialoguri cu persoane deja moarte”, spune cercetatoarea Adina Hulubas. A treia categorie de semne funeste este data de obiectele care îsi schimba în mod nefiresc pozitia în spatiu ori se auto-distrug: cade icoana sau fotografiile de familie, se sparge oglinda, sticla de la ferestre plesneste, trosneste mobila din casa sau grinzile fara nici un motiv rational. “Toate sunt relevante în gândirea magica, pentru ca taranii traiesc într-un sistem de credinte numit «rânduiala». Aceste informatii au fost transmise «din batrâni». Ori, autoritatea senectutii nu se pune la îndoiala niciodata în comunitatile rurale”, a declarat aceasta. Obiceiurile de dupa moarte si ceremonia înmormântarii La români este foarte important ca momentul decesului sa fie însotit de aprinderea unei lumânari. Asa cum a sustinut Adina Hulubas, pâna la perioada pandemiei în toate spitalele de la noi, ba chiar si în ambulante, exista un „set” pentru acest deznodamânt: chibrit si lumânare, pentru ca apartinatorii insistau sa stie daca ruda lor a murit „cu lumina”. Este grav sa te stingi fara o lumânare aprinsa, potrivit gândirii populare, pentru ca „ratacesti drumul pe Lumea Cealalta”, motiv pentru care exista o practica recuperatorie: sapte ani la rând, familia celui mort fara lumina duce la biserica o lumânare mare pentru a fi arsa în noaptea de Înviere si ulterior. În plus, semnele puse la casa unde a pierit cineva sunt limitate la cromatica alb-negru. “Deasupra intrarii în locuinta se aseaza doar pânza neagra sau împreuna cu un stergar alb, înlocuit astazi de o fata de masa, pentru a marca locul atins de aripa mortii. Comunitatea este anuntata si avertizata deopotriva de aceste tesaturi care se dau ulterior de pomana si devin „poduri” pentru sufletul care calatoreste catre lumea umbrelor. Acelasi rol îl joaca si batistele/ prosoapele daruite la înmormântare: sunt „punti” care trec peste apa denumita în antichitatea greaca Styx”, a adaugat aceasta. Rolul priveghiului: protectia Priveghiul se face de obicei în primele doua seri de dinaintea înmormântarii si avea, la origine, un rol de protectie. “Tinut de la apusul soarelui pâna la rasarit, acest moment ritual tinea la distanta duhurile rele si orice amenintare care ar fi putut sa puna în pericol integrarea sufletului în lumea de Dincolo. Pe de alta parte, se spune ca în cele trei zile de dupa deces sufletul este prezent lânga trupul ramas fara viata, aude si vede tot ce e în jur, deci este un ultim moment în care poate fi cinstit de familie si cunoscuti”, a precizat cercetatorul. Odata constituit convoiul funebru, drumul pâna la cimitir capata valente simbolice, se desfasoara si în plan simbolic. “De aceea, la fiecare rascruce din realitate se înfaptuiesc gesturi care ajuta sufletul sa treaca «vamile»: se dau de pomana punti, se arunca monede cu care mortul trebuie sa plateasca trecerea peste apa dintre lumi si se dau galeti pentru a potoli «setea mortului». Potrivit lui Mircea Eliade, aceasta este o caracteristica a schimbarii de statut si are rolul de a «dizolva» fiinta umana, pentru a-i permite spiritului sa evolueze”, a subliniat Adina Hulubas. Alte traditii includ ca prosoapele de baie sa fie legate în jurul bratelor purtatorilor de aparare si atârnate de cruci în biserica. În timpul ceremoniei, prosoapele si batistele sunt înmânate de membrii familiei. Batistele sunt de obicei date doar barbatilor, si sunt denumite „omagii” care se presupune ca trebuie pastrate si duse acasa dupa finalizarea tuturor rânduielilor. “Casa de pe Ceea Lume” În judetele Galati si Vrancea, dupa spusele cercetatorului, exista înca activa o practica de integrare a sufletului celui disparut, cu totul speciala. La împlinirea celor 40 de zile de la deces, familia pregateste, pe lânga parastasul obisnuit, o adevarata locuinta în care se va muta cel drag. “Pe o structura de lemn se pun patru paturi, în vechime rogojini, trei pereti si acoperisul. În interior se aseaza tot ce a folosit mortul în viata - pat, lenjerie, perne si plapuma, covor, masa, scaun, oglinda, obiecte de menaj, prosop, haine, încaltaminte, radio, lighean, matura si farfurii cu mâncare, oale pline, colaci, lumânari, candela”, a declarat aceasta. În plus, se scoate un pom fructifer cu tot cu radacini si se sprijina de casa cu toate podoabele din el: fructe, colacei, prosopele.  El este “pomul pomenilor”,,simbol al reînvierii. Toate se dau de pomana celor de fata, dupa ce preotul face slujba îndatinata. “Numita «Casa de pe Ceea Lume», aceasta constructie are o vechime de milenii, amintind de casutele de pe morminte unde sufletele continuau sa primeasca mâncare mult timp dupa moarte, ca parte a cultului stramosilor. Credinta generala, care însumeaza toate gesturile rituale, este ca în Lumea de Dincolo avem nevoie de aceleasi lucruri ca pe pamânt si orice omisiune poate duce la strigoizare, nelinistea sufletului care se întoarce sa ceara ce nu i s-a dat”, a conchis cercetatorul.