Viața este ca o călătorie cu trenul. În amintirea prietenului Johannes Kramer (I)

Dupa cum anticipam saptamâna trecuta, voi gazdui în cuprinsul rubricii de fata, evocarea figurii unui reputat romanist, recent plecat dintre noi, Johannes Kramer (25 octombrie 1946 – 19 decembrie 2023), asa cum a fost ea vazuta si înteleasa de prietenul si discipolul sau cel mai apropiat, Wolfgang Dahmen. Începând cu 1994, de‑a lungul deceniilor, am avut destule ocazii de a admira îndeaproape aceasta prietenie exemplara în toate privintele. Iubire sincera, fidelitate neconditionata, sprijin reciproc, colaborare eficace si fecunda, daruire si discretie sunt doar câteva dintre calificativele care îmi vin în minte. Îi multumesc prietenului Wolfgang pentru generozitatea cu care a acceptat sa publicam în acest cadru versiunea româneasca a elogiului sau, care a fost rostita în cadrul ceremoniei funebre. (Eugen Munteanu) „De la Râm ne tragem” – aceasta celebra fraza a cronicarului moldovean din secolul al XVII-lea Grigore Ureche a fost aleasa de Johannes Kramer ca titlu pentru descrierea parcursului sau în romanistica, publicata în volumul Romanistik als Passion, o colectie de vitae  ale unor romanisti. Desigur, fiecare cercetator în domeniul romanisticii ar putea (sau ar trebui) sa adauge o astfel de fraza la descrierea vietii sale, dar cu siguranta putini sunt aceia pentru care aceasta caracterizare se justifica la fel de mult ca la Johannes Kramer, prietenul de la care trebuie sa ne luam astazi ramas bun. A lasat în urma o opera stiintifica atât de impresionanta din punct de vedere cantitativ, calitativ si tematic, deopotriva în filologia clasica, cât si în romanistica, încât nu am putea sa o onoram cât de cât în mod corespunzator în acest moment trist. Drumul sau spre filologia clasica, care a culminat cu un doctorat pe o tema din domeniul studiilor grecesti, nu a fost atât de simplu pe cât s-ar putea crede. Prima limba straina cu care Johannes a intrat în contact a fost engleza, iar aceasta s‑a petrecut nu la liceu, ci mai-înainte, deoarece tatal sau a lucrat o vreme ca redactor al unor texte si apoi ca interpret în Armata Britanica de pe Rin (la „Tommy”, cum se spunea la vremea respectiva). Nascut la putin mai mult de un an dupa încheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial în Bückeburg, în statul liber Schaumburg-Lippe, înca existent pe atunci (lucru pe care îi placea sa îl sublinieze) si crescut în micul sat vecin Meinsen „ca strain vorbitor de limba germana printre straini vorbitori de limba engleza”, dupa cum se exprima chiar Johannes, a ajuns mai târziu la Mönchengladbach, datorita transferului tatalui sau la cartierul general britanic de acolo. Desi a frecventat aici gimnaziul clasic „Stiftisch-Humanistische Gymnasium”, cu limba latina ca prima limba în clasa a IX‑a, care la acea vreme se mai numea înca „obertertia”, a ales, ca limba secundara, franceza în locul elinei. Chiar si cei din afara cercului sau de cunoscuti si‑au dat seama ca aceasta scoala si prieteniile sale cu colegii de clasa, dintre care unii sunt prezenti aici, au lasat o puternica amprenta asupra lui. Privind retrospectiv, alegerea limbii franceze în locul celei grecesti pare ciudata, mai ales daca ne gândim ca franceza nu s‑a situat neaparat în centrul activitatilor stiintifice de mai târziu ale lui Johannes Kramer. Pe de alta parte, în optiunile sale de adolescent aparea deja evident ceva ce se va observa si mai frecvent în perioada urmatoare, si anume înclinarea lui spre a învata limbi straine în mod autodidact, ceea ce presupune nu numai un interes pentru limba respectiva, ci si dorinta de a lucra în mod regulat si continuu cu manuale fara o eficacitate dovedita. Acest lucru poate duce cu usurinta la unele chinuri, si asta la un adolescent de 14, 15 sau 16 ani, adica la o vârsta la care alti tineri cauta experiente mult mai banale decât studierea limbii lui Homer, Platon sau Aristotel. Totusi, greaca nu a fost nici pe departe singura limba în care Johannes a fost autodidact ca elev de gimnaziu; primele sale contacte cu limba româna au avut loc tot în aceasta perioada. A fost un lucru bun ca cel putin nu a trebuit sa învete italiana, cu care avea o relatie deosebit de apropiata din cercul limbilor romanice, fiind cea mai apropiata limba fiica a iubitei sale latine, deoarece existau cursuri de limba corespunzatoare la centrul de educatie pentru adulti din Mönchengladbach. Si apoi a mai fost olandeza, pe care a învatat-o tot autodidact, cu ajutorul unui manual, sprijinindu‑se pe ceva care l-a caracterizat întotdeauna în viata de mai târziu – afinitatea sa speciala pentru radio. Ascultarea radioului – nu muzica, bineînteles, ci emisiuni vorbite, în special în limbi straine – a fost o pasiune speciala a lui Johannes. În numeroasele calatorii pe care cel care va vorbeste – ca si multi altii dintre cei prezenti – a avut ocazia sa le fac împreuna cu el, în Italia, în Iugoslavia (care înca exista la acea vreme), România, Grecia, Elvetia, Belgia si Spania, avea adesea cu el un mic radio cu tranzistor si era încântat când gasea un post albanez, maghiar sau altul într-o limba straina. Daca privim la perioada în care Johannes a fost student, la sfârsitul anilor 1960 si începutul anilor 1970, în cunostinta de cauza cu conditiile în care se afla generatia de studenti de astazi, esti impresionat atât de oportunitatile pe care le aveau tinerii universitari de atunci, cât si de ceea ce a facut Johannes din aceste oportunitati. El a profitat la maximum de oportunitatile oferite tânarului student la Universitatea din Köln, unde se înscrisese si care, de asemenea, avea în programa de învatamânt numeroase discipline de mare interes pentru el, cum ar fi studiile bizantine, arheologia sau filologia olandeza. Chiar daca se iveau uneori unele greutati – la început, calatorea zilnic cu trenul de la Mönchengladbach la Köln, unde cursul principal de filologie greaca începea la ora 8 dimineata –, Johannes a acceptat întotdeauna de bunavoie astfel de greutati. Ca tânar student si mai târziu ca profesor experimentat, atunci când, o vreme, facea naveta de la Heidelberg la Siegen, de exemplu, îsi asuma acest neajuns ca pe ceva necesar. A fost întotdeauna rabdator si nu s-a plâns niciodata, chiar si în ultimii ani, când, din nefericire, sanatatea sa a continuat sa se deterioreze. Dar sa ne întoarcem la studii. Fiind un student studios si curios, soarta i-a fost mereu favorabila în aceasta perioada. Cu siguranta l-a ajutat si faptul ca a întâlnit-o si s-a îndragostit de Bärbel, cu care nu numai ca împartasea entuziasmul pentru antichitate, dar care, de asemenea, îi împartasea multe dintre interesele sale si îi accepta hobby-urile uneori oarecum neconventionale. Voi mentiona doar dragostea lui Johannes pentru calea ferata, care s-a manifestat nu doar prin utilizarea preferata a trenurilor ca mijloc de transport, ci si prin calatoriile în vagoane vechi trase de o locomotiva cu aburi. Printre acestea se numara celebrele sale excursii cu un înalt functionar al cailor ferate, cunoscut sub numele de „Unchiul Ferdinand”, care preda ca profesor onorific la Universitatea din Köln. Si nu putini dintre colegii cercetatori din Köln au fost oarecum uimiti când, în seara de dupa abilitarea lui Johannes, invitati la o petrecere în apartamentul pe care Bärbel si Johannes îl ocupau în cartierul Severinsviertel din Köln, i‑a întâmpinat o camera în care fusese amenajata o macheta de cale ferata. De altfel, o buna parte dintre invitati au petrecut o mare parte din acea seara în aceasta camera special amenajata. Wolfgang Dahmen împreuna cu prietenul sau Johannes Kramer Ospitalitatea cu care familia Kramer si-a deschis întotdeauna usile si si‑a primit vizitatorii în casele lor din Köln, din Heidelberg si apoi de aici, din Trier, va ramâne cu siguranta în amintirea tuturor celor care au putut beneficia de ea. Iar faptul ca Bärbel si Johannes, care au scris împreuna mai multe carti si au lucrat initial la universitati diferite pentru o lunga perioada de timp, au putut în cele din urma sa predea amândoi la Universitatea din Trier ca profesor de papirologie si, respectiv, de lingvistica romanica, a fost, în cele din urma, o coincidenta fericita, chiar daca aceasta a însemnat pentru Johannes ca nu a mai putut sa calatoreasca la Siegen cu trenul de trei ori pe saptamâna. Este minunat faptul ca cei doi au putut sarbatori aniversarea nuntii lor de aur cu doar câteva luni înainte de moartea lui Johannes.   Wolfgang Dahmen este profesor emerit al Universitatii „Friedrich Schiller” din Jena