Împăratul e (din nou) gol!

I se spune Dumnezeu. Sau Împaratul. Nu accepta sa fie contrazis. I se pare ca e de neînlocuit. Desi e în prag de pensie, vrea al treilea mandat la conducerea Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi. Se lauda continuu cu marile lui realizari. Tocmai i s-a tiparit o carte de 300 de pagini în cadrul careia ne explica cele 80 de cazuri în care ne-a facut un mare bine. Nu a existat nicio situatie, evident, în care sa fi gresit. Nu a calcat strâmb niciodata vreme de opt ani. Nici nu prea îl meritam, la cât de bun e. Cine îl critica nu e doar un ingrat, ci chiar un potential infractor. Pentru ca el e Legea, e singurul care o întelege si o explica neofitilor, adica noua, tuturor celorlalti. E Tudorel Toader.   Si totusi, în orice biserica, chiar si în cea a lui Tudorel Toader, mai trebuie si fluierat din când în când. Precum în povestea lui Hans Christian Andersen, Hainele cele noi ale împaratului, trebuie sa spuna cineva, într-un final, ca împaratul e dezbracat, ca marele diriguitor si slugile sale obediente nu fac decât sa vânda iluzii poporului. Mi-am asumat acest rol, din nou, desi nu am de gând sa candidez la functia de rector al UAIC, pentru ca sunt altii mai vrednici ca mine. Si-a început cariera ilustra la procuratura din Panciu, în judetul Vrancea, înainte de 1989. Acolo, probabil, a învatat un principiu fundamental de management care avea sa-l însoteasca toata viata: seful are întotdeauna dreptate! Aplicarea acestui principiu a atins apogeul în cei opt ani de mandat la UAIC: s-a înconjurat de personaje servile, pe care le-a intimidat în permanenta, astfel încât nimeni sa nu îndrazneasca sa-l contrazica. Cine a cutezat sa ridice glasul a disparut din peisaj cât de curând. Nu vrea în preajma decât sclavi lipsiti de crâcnire si lingai care sa-i dedice osanale. Însa a fi cu capul plecat si apologetic nu este suficient pentru a supravietui în preajma marelui conducator. Împaratul are niste vulnerabilitati delicate: nu vorbeste limbi straine, iar cu limba româna are o relatie tensionata, marcata de virgule între subiect si predicat, acorduri suspecte si exprimari bolovanoase. Drept consecinta, camarila a trebuit sa evite tot timpul referintele din alte limbi, sa demonstreze ca nu dispune de abilitatea minimala a oricarui profesor universitar de a emite câteva enunturi coerente în limba româna, iar daca unii aveau asemenea capacitati, era obligatoriu sa si le ascunda de Marele Sef. Asa au aparut, spre exemplu, prorectori pe care nu i-am auzit vorbind, iar altii care glasuiesc scurt si scrâsnit, ca o schimbare de macaz vechi. Prin comparatie cu ei, Împaratul pare cult, întelept, rafinat si condescendent. Daca îl scoti însa dintre ei si iese din jargonul juridic, îl descoperi asa cum este: un tip subtire intelectualmente, cu o cultura submediocra, care se sperie de cuvinte sau de expresii, iar ideile mai complexe îl angoaseaza. Fara sa fie total lipsit de inteligenta, având chiar o siretenie de om trecut prin viata, Tudorel Toader e doar inadecvat locului pe care l-a ocupat, acela de efigie a Universitatii Cuza, de simbol al acestei institutii educationale, de interfata între ea si restul lumii. A mimat cu mari sfortari acest rol în ultimii opt ani. Trebuie însa salvat de la acest efort sisific. Multi dintre colegii de la universitatile din întreaga Românie ne-au întrebat în permanenta în ultimii opt ani cum de acceptam un asemenea conducator, cum de consfintim suficienta, de ce l-am lasat sa duca UAIC în mocirla politica. Sigur ca multora nu le pasa, altii ne compatimesc, dar exista destui care ne dispretuiesc. Tacerea noastra e asurzitoare. Suntem complici la un sacrilegiu: lasam cea mai veche universitate româneasca la discretia unui mediocru egocentric. Eu n-am fost capabil sa raspund la aceste acuzatii. Poate reusim sa ne salvam totusi din marasm... Împaratul e Legea, o întruchipeaza, ne-o explica noua, pigmeilor, o apara de asalturile noastre josnice. Ce n-a reusit sa înteleaga, în ilustra sa cariera de judecator, procuror si mare profesor de Drept, este ca legalitatea este o conditie necesara, nu si suficienta, pentru actiunile unui lider de institutie educationala. I-am explicat cândva public, în van, ca legalitatea e una, dar moralitatea e altceva. I-am spus, spre exemplu, ca legalmente te poti suspenda din functia de rector, dar daca o faci pentru o pensie nesimtita sau pentru a te alatura unui regim politic patronat de un infractor, atunci imoralitatea este indubitabila. De asemenea, marele jurist nu pare a întelege diferenta dintre litera si spiritul legii, iar exemplul cel mai elocvent este faptul ca toate legile educatiei indica doar doua mandate pentru rector, însa fiindca ultima lege e abia intrata în vigoare, ea neputând fi retroactiva, poate începe o noua numaratoare. Explicatia juridica e infailibila, nu însa si cea care tine de un elementar bun-simt. Cât de convenabil si de avantajos se aranjeaza toate pentru cine trebuie... Împaratul a facut si lucruri bune, dar nu le-a facut singur si nici n-au fost prea multe. E artizanul intabularilor proprietatilor UAIC, a „dat” plata orelor suplimentare (de fapt, n-a facut decât sa împarta alocatiile bugetare mai consistente ca alta data), a renovat si a dat cu var câteva cladiri ale universitatii. Merita pretuit pentru toate acestea, iar eu i-as sugera viitorului rector sa-i ofere un post de consilier pentru intabulari, finantari imobiliare si disciplina în constructii. I s-ar intersecta, în sfârsit, domeniul de competenta. Adept al „faptelor”, si nu al „vorbelor”, împaratul uita sa ne spuna în auto-panegiricul sau, trimis fiecarui profesor din universitate spre paguba padurilor patriei, câteva dintre marile sale„reusite”. Comunitatea academica lipseste la UAIC si ea trebuie refacuta; ea nu exista acum pentru ca ar fi fost incomoda pentru actuala conducere, care a încurajat disensiunile, divergentele si delatiunile; s-a guvernat potrivit principiului „divide et impera”. Imaginea UAIC în plan local, national si international a fost deteriorata de actiunile si politicile actualei conduceri; tensiunile dintre universitatile iesene, promovate în scop electoral de Marele Sef, au izolat local UAIC; rolul UAIC în cadrul Consortiului „Universitaria” este discret spre inexistent; sunt colegi din tara care nu vor sa aiba de-a face cu universitatea Împaratului si refuza sa vina în comisii de doctorat sau de concurs la UAIC; am fost tinta ironiilor si sarcasmelor permanente pentru ca am acceptat si suportam o asemenea conducere; pe plan international, practic, nu existam. UAIC este îndreptata spre Est, nu spre Vest, se preocupa de Balti, Chisinau, nu de lumea academica occidentala. E nevoie de o noua stabilire a prioritatilor si de o alocare corespunzatoare a resurselor în acest sens.Nu exista decât o sustinere modesta pentru cercetarea stiintifica, în general fiind doar abordari timide si preferentiale; granturile obtinute de UAIC sunt folosite discretionar, alimentând clientela/camarila. Nu se întelege si nu se fac eforturi de a se intui specificul diferitelor domenii reunite în cadrul unei universitati generaliste precum UAIC; dimpotriva, s-au încurajat disensiunile dintre cei de la stiinte fundamentale, cei de la stiinte social-politice si economice si cei din domeniul umanist. Nu exista decât o transparenta mimata la UAIC: ea trebuie înlocuita cu una reala, concreta, consistenta; deciziile majore trebuie discutate în prealabil, în întreaga comunitate academica. Sunt necesare procese de auditare a diverselor activitati din UAIC: actiunile juridice, în mare parte pierdute deja, în care a fost angrenata universitatea de catre marele jurist; dezvoltarea sistemului preuniversitar la UAIC, care pare a deveni mai important decât activitatea universitara; editura universitatii; neputinta de a se asigura parcari auto pentru personal, desi s-au facut nenumarate promisiuni, inclusiv în campania electorala actuala etc. Suntem într-un moment crucial. Avem de ales, iar alegerea va avea consecinte pe termen mediu si lung. Sunt trei rectori actuali (de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, de la Universitatea Bucuresti si de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu) care au declarat ca nu vor candida pentru un al treilea mandat. Celelalte universitati au deja rectori la al treilea, al patrulea sau al cincilea mandat. Ramâne ca noi sa decidem alaturi de cine vrem sa fim. Împaierea Împaratului si eternizarea sa în scaunul rectoral nu vor face decât sa ne afunde si mai mult în provincialism, în lipsa de viziune, în neputinta morala si intelectuala. Sau putem, în ceasul al treisprezecelea, sa revendicam un loc în clubul celor care conteaza. P.S. Culmea ridicolului a fost atinsa de Tudorel Toader când s-a pozat, cu o figura de „geniu pustiu”, sub pictura lui Sabin Balasa. Ar fi de râs, daca n-ar fi de plâns: omul nu mai întelege cine e si ce face. E solidar cu Eminescu, împartaseste cu Balasa pasiunea pentru albastru, dar are mintea prea odihnita si mânecile prea lungi... Lucian Leustean este profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi