„Întrebări existenţiale” – întâlniri, nedumeriri, împărtăşiri (II)

Traim într-o societate în care nu mai sunt încurajate spiritul critic, îndoiala cea buna, curiozitatea curata. Pe diferite paliere, ni se cere sa credem fara sa cercetam (un principiu care nu e deloc biblic). Cum putem distinge ceea ce este manipulare sau propaganda în vietile noastre daca nu (si) fiind liberi în a întreba, a pune sub semnul îndoielii, a investiga?  Ce sau pe Cine cautam? Toate aceste cautari, interogatii, au o tinta si un reper, totodata: pe Dumnezeu-Cuvântul. Folosim cuvintele ca sa decriptam, sa sesizam, sa pipaim chiar prezenta Sa în creatie, precum ne încredinteaza si Sfântul Maxim Marturisitorul: „Ascunzându-Se pe Sine pentru noi în chip negrait în ratiunile (logoi) lucrurilor, Se face cunoscut în chip proportional prin fiecare din cele vazute ca prin niste semne scrise, întreg deodata, în toate atotdeplin si întreg în fiecare si nemicsorat; Cel nedivers si pururea la fel, în cele diverse; Cel simplu si necompus, în cele compuse; Cel fara de început, în cele supuse începutului; Cel nevazut în cele vazute si Cel nepipait în cele pipaite. Sau fiindca pentru noi cei grosi la cugetare a primit sa Se întrupeze si sa Se întipareasca (sa ia chip) în litere, în silabe si cuvinte, ca din toate acestea sa ne adune încetul la Sine pe noi, cei ce urmam Lui, uniti în Duh, si sa ne ridice la întelegerea simpla si libera de relatie, asa de mult concentrându-ne pe noi pentru Sine în unitatea Sa, pe cât de mult S-a desfasurat pe Sine pentru noi, prin pogoramânt” (Ambigua 33, PG 91, 1285C-1288A, trad. rom. D. Staniloae, PSB 80, 1983, pp. 247-248). Cautarile filosofilor Si în filosofie, dintotdeauna, întrebarile au jucat un rol esential. În „Dialogurile” lui Platon vedem cum Socrate, printr-o succesiune de întrebari adresate interlocutorului, îl duce pe acesta în aporia, care înseamna „cale fara iesire, impas, dificultate”. Dar nu e drum înfundat, ci, prin constientizarea propriei ignorante – „stiu ca nu stiu nimic” – se pune început bun pentru a gusta din adevarata cunoastere. În metafizica moderna, punctul de plecare al oricarei cugetari este, în formularea lui Martin Heidegger: „De ce este, de fapt, fiintare, si nu mai curând nimic?”. Ca student la Filosofie, am avut multe de învatat despre a întreba. Poate cel mai relevant a fost episodul relatat de unul dintre profesorii mei care a mers, în tinerete, la Paltinis, dar nu îndraznea sa-l întrebe nimic pe filosoful Constantin Noica. Acesta din urma i-a replicat: „Îndrazneste sa întrebi, nu te teme ca întrebarile tale ar fi proaste. Întrebarile bune contin si raspunsul în ele, dar cele proaste, nu. Acestea sunt cele mai provocatoare”. Întrebari cu rost O precizare importanta. La întâlnirile noastre, prioritate absoluta au întrebarile „care (ne) dor”, nu cele izvorâte din simpla curiozitate. Citez un cuvânt al Parintelui Marius Ciobota care surprinde admirabil diferenta dintre cele doua demersuri: „Se pun multe întrebari în lumea aceasta, dar numai în jurul unora graviteaza viata noastra. Cu toate acestea, a formula întrebari nu e totuna cu a te întreba. Curiozitatea sta, valoric, sub interogativitate. Prima poate fi adesea un simplu interes fata de tot, enciclopedic, pe când a doua scoate la iveala un climat al constiintei, o stare investigativa de profunzime a acesteia. Una e sa vrei sa stii cât mai multe din toate domeniile si alta e sa cauti febril si persistent la radacinile existentei, încercând neobosit sa-i patrunzi tainele. Sunt trepte diferite ale cunoasterii, angajari de intensitate inegala a fiintei” (Marius Ciobota, „Taina Evangheliei: scurte glose duminicale”, Editura Spandugino, Bucuresti, 2021, p. 174). În loc de epilog Traim într-o societate în care nu mai sunt încurajate spiritul critic, îndoiala cea buna, curiozitatea curata. Pe diferite paliere, ni se cere sa credem fara sa cercetam (un principiu care nu e deloc biblic). Cum putem distinge ceea ce este manipulare sau propaganda în vietile noastre daca nu (si) fiind liberi în a întreba, a pune sub semnul îndoielii, a investiga? Cel ce împlineste acest demers cu onestitate, perseverenta si receptivitate nu poate decât sa ajunga, calatorind printre cuvinte, la Însusi Dumnezeu-Cuvântul. Asta-i va aduce deplina pace si o minte luminata, imuna la tot soiul de paraziti. Iar un om astfel eliberat poate ajuta la izbavirea altor mii în jurul sau. Asa de mare e puterea Duhului!