Dupa ce mijlocul anului scolar a fost depasit, lista unitatilor de învatamânt incluse în programul national „Masa sanatoasa” a fost publicata în Monitorul Oficial, miercuri, 28 februarie. Patruzeci si patru de scoli din judetul Iasi fac parte din acest program al Ministerului Educatiei.
În total, au fost incluse în program 1.223 de scoli din tara, iar bugetul total este de 1.019.223 mii de lei. Demersul a fost marcat de întârzieri administrative semnificative. Hotarârea de Guvern privind instituirea Programului National „Masa sanatoasa” a fost publicata în Monitorul Oficial abia pe 15 ianuarie 2024, la trei luni de la începerea anului scolar. De asemenea, conform prevederilor, lista scolilor trebuia aprobata în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotarârii, însa acest lucru nu s-a întâmplat. Ca urmare, nu se stie nici de când se poate distribui acest ajutor.
Cele patruzeci si patru de scoli din judetul Iasi, care fac parte din programul „Masa sanatoasa”, sunt: Scoala Profesionala Cozmesti, Scoala Profesionala Gropnita, Scoala Gimnaziala Nr. 1 Comarna, Scoala Gimnaziala Siretel, Scoala Gimnaziala „Iacob Negruzzi” Trifesti, Scoala Gimnaziala „Veniamin Costachi” Sinesti, Scoala Gimnaziala „Stefan cel Mare si Sfânt” Dobrovat, Scoala Gimnaziala „Aron Voda” Aroneanu, Scoala Profesionala „Nicolae Balauta” Scheia, Scoala Gimnaziala Pârcovaci, Scoala Gimnaziala Stefan cel Mare” Dancu, Scoala Gimnaziala Prisacani, Scoala Gimnaziala Ciohorani, Scoala Profesionala Coarnele Caprei, Scoala Gimnaziala „Axinte Uricariul” Scânteia, Scoala Gimnaziala Ciurea, Scoala Gimnaziala Rediu, Scoala Profesionala Mogosesti, Scoala Profesionala „Ionel Teodoreanu” Victoria, Scoala Gimnaziala „Elena Cuza” Iasi, Scoala Gimnaziala „Gheorghe Ciobanu” Andrieseni, Scoala Gimnaziala „Ion Creanga” Târgu Frumos, Liceul Teoretic „Comandor Alexandru Catuneanu” Lunca Cetatuii, Scoala Profesionala Tatarusi, Scoala Profesionala Fântânele, Scoala Gimnaziala Mironeasa, Scoala Profesionala Dagâta, Scoala Gimnaziala „Ion Neculce” Iasi, Liceul Tehnologic “Victor Mihailescu Craiu” Belcesti, Scoala Gimnaziala Scheia, Scoala Gimnaziala „Al. I. Cuza” Podu Iloaiei, Scoala Gimnaziala Ciortesti, Colegiul National Pedagogic „Vasile Lupu”, Scoala Gimnaziala Costuleni, Scoala Gimnaziala Nr. 1 Costesti, Scoala Gimnaziala Gorban, Scoala Gimnaziala „Ioanid Romanescu” Voinesti, Scoala Gimnaziala Nr. 1 Domnita, Scoala Gimnaziala „Petru Rares“ Hârlau, Scoala Gimnaziala Motca, Scoala Gimnaziala Grajduri, Scoala Gimnaziala Mosna, Scoala Profesionala Braesti si Scoala Gimnaziala Strunga.
Programul vizeaza prescolarii si elevii implicati în activitatile didactice, oferindu-le zilnic, gratuit, un suport alimentar sub forma de masa calda sau un pachet alimentar, în cazul în care nu este posibila furnizarea mesei calde. Valoarea acestui sprijin este limitata la 15 lei/beneficiar pe zi, incluzând taxa pe valoarea adaugata.
Concret, elevii si prescolarii vor primi acest suport alimentar, dupa caz, astfel:
a) „masa calda, preparata în regim propriu, pentru prescolarii si elevii din unitatile de învatamânt în care exista cantina cu avize de functionare, înregistrata sanitar-veterinar si pentru siguranta alimentelor, si spatiu adecvat de servire a mesei;
b) masa calda, în regim catering, pentru prescolarii si elevii din unitatile de învatamânt în care nu exista cantina pentru prepararea în regim propriu, hrana putând fi servita în sala de clasa sau într-un alt spatiu amenajat în acest scop.
c) pachet alimentar, în situatia în care nu exista posibilitatea asigurarii mesei calde în regim propriu sau de catering.
↧