Autoritatile nationale de mediu anunta, joi, ca o masa de aer încarcata cu praf saharian traverseaza România, pâna vineri seara. Cele mai mari concentratii se vor înregistra în regiunile vestice si sud-vestice ale tarii.
”Reteaua Nationala de Monitorizare a Calitatii Aerului (RNMCA) care apartine Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor si este gestionata de Agentia Nationala pentru Protectia Mediului (ANPM) ar putea înregistra cresteri ale valorilor pulberilor în suspensie PM10 si PM2.5, începând de azi, 29 februarie si pâna mâine, 1 martie 2024, ora 22.00, ca urmare a unei mase de aer venita dinspre nordul Africii, încarcata cu praf de origine sahariana, care traverseaza teritoriului Romaniei”, a transmis, joi, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, într-un comunicat de presa.
Sursa citata a precizat ca, potrivit datelor furnizate de Administratia Nationala de Meteorologie, cele mai mari concentratii urmeaza sa se înregistreze în regiunile vestice si sud-vestice ale tarii, unde particulele în suspensie se vor asocia si cu ploi, în noaptea de 29 februarie spre 1 martie.
”Meteorologii sustin ca, pe parcursul zilei de 1 martie, masa de aer încarcata cu particule de praf se va dispersa, iar concentratia acestora se va diminua semnificativ. Astfel de episoade se înregistreaza în fiecare an, iar populatia nu are motive sa intre în panica. În zonele în care se vor înregistra ploi, precipitatiile vor angrena o parte din praf, de aceea urmele care vor putea fi observate pe masini sau alte obiecte aflate în aer liber vor fi rosiatice", a declarat Vicepresedintele ANPM, Eugen Ioan Cozma.
Autoritatile de mediu mai anunta ca statiile din cadrul RNMCA asigura monitorizarea permanenta a calitatii aerului înconjurator pe întreg teritoriul României, iar orice depasire semnificativa a limitelor maxim admise va fi anuntata populatiei.
Mai mult decât atât, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului precizeaza ca datele privind concentratiile orare provenite din monitorizarea poluantilor precum pulberi în suspensie (fractiile PM10 si PM2.5), SO2, , NOx si CO pot fi consultate de catre public, permanent, pe platforma www.calitateaer.ro
↧