Despre calendarul electoral

Ideea de a vota în iunie pentru noile autoritati locale, urmând ca ele sa-si înceapa mandatul în septembrie, nu pare a contrazice legea fundamentala, desi ar fi interesant de vazut cum va raspunde Curtea Constitutionala previzibilelor sesizari formulate de opozitie. Din punct de vedere al calitatii democratiei, însa, exista doua probleme serioase. Discutiile despre calendarul electoral al anului 2024 îi lasa indiferenti pe cei mai multi dintre români, dar sunt interesante dintr-o perspectiva analitica: ele reflecta degradarea procesului democratic din tara noastra, în ultimii ani. Desigur, România a fost mereu deficitara în aceasta privinta, asa cum au confirmat-o toate cercetarile comparative întreprinse în ultimele trei decenii. Din pacate, exista riscul ca în acest an sa asistam la o depasire nepermisa a cadrului general în care guvernul – în fapt, partidele din coalitia guvernamentala – fixeaza datele consultarilor electorale. Dupa cum se stie, singura certitudine o reprezinta alegerile europene, programate pentru 9 iunie. În rest, puterea are o oarecare marja de manevra, în interiorul prevederilor constitutiei si legilor organice care reglementeaza functionarea autoritatilor publice. Problema este ca acest spatiu este prea restrâns pentru atingerea obiectivelor PSD si PNL – pentru ultimul, o succesiune favorabila este chiar esentiala, liberalii parând dispusi sa le ofere partenerilor concesii semnificative, la schimb. Vom vedea, foarte curând, daca ideea cumularii scrutinului european cu cel local va obtine sprijinul politic necesar din partea PSD. Ideea de a vota în iunie pentru noile autoritati locale, urmând ca ele sa-si înceapa mandatul în septembrie, nu pare a contrazice legea fundamentala, desi ar fi interesant de vazut cum va raspunde Curtea Constitutionala previzibilelor sesizari formulate de opozitie. Din punct de vedere al calitatii democratiei, însa, exista doua probleme serioase. În primul rând, într-o democratie, alegerile reprezinta cumpana între mandate. Ele trebuie sa se desfasoare cât mai târziu, spre finalul mandatului titularilor, pentru ca cetateanul sa poata lua în calcul, înainte de a depune buletinul în urna, cât mai multe elemente din comportamentul lor politic. Si trebuie urmate, cât de repede posibil, de învestirea în functii a celor desemnati prin alegeri. Nu este normal ca vechea garnitura de lideri locali sa ramâna în functii un timp îndelungat dupa alegeri, pentru ca în acel interval ei se pot simti scutiti de responsabilitatea fata de electorat. (Faptul ca o buna parte din titulari îsi conserva pozitiile în urma alegerilor nu înlatura acest argument.) Si nu este normal ca noua garnitura sa astepte mult timp pâna la preluarea mandatului, pentru ca interesul public ar fi ca ea sa-si intre în atributii cât de repede posibil, înainte ca rezerva de legitimitate dobândita prin alegeri sa înceapa sa se epuizeze. Se poate discuta daca trei luni reprezinta un interval care sa justifice îngrijorarea exprimata mai sus. E vorba, în definitiv, de o saisprezecime din mandatul unui ales local. Nu pot exista nici justificari legate de procesul de tranzitie: misiunea unui primar sau presedinte de consiliu judetean este ceva mai simpla decât cea a presedintelui Statelor Unite ale Americii, pentru care tranzitia poate dura maximum optzeci de zile. Desigur, consideratiile de acest tip nu anuleaza argumentele practice în favoarea comasarii, în primul rând costurile reduse si sansele ca alegerile pentru Parlamentul European sa aiba parte de o prezenta sporita, datorita suprapunerii cu cele locale. Tot în aceasta directie, poate fi pusa între paranteze preferinta Bruxelles-ului ca europarlamentarele sa nu se desfasoare simultan cu alegeri interne. Ceea ce nu accepta institutiile UE este suprapunerea cu legislativele si prezidentialele; în privinta localelor, nu s-a obiectat în niciun fel în 2019, când Republica Irlanda le-a cuplat – în plus, a programat în aceeasi zi si o alta consultare de interes pentru electorat: un referendum privind relaxarea conditiilor (foarte aspre) ce trebuie îndeplinite în perspectiva obtinerii divortului. Dat fiind riscul ca, pe întregul continent, formatiunile eurosceptice si extremiste sa profite de prezenta scazuta la vot, specifica alegerilor europene, n-ar fi exclus ca de la Bruxelles sa vina chiar încurajari discrete în directia suprapunerii cu localele. Ironia face ca România sa fie o tara în care este aproape imposibil, din punct de vedere politic, sa declansezi alegeri legislative anticipate – un proces cât se poate de legitim, într-o democratie (Norvegia este singura democratie parlamentara consolidata din Europa unde nu este prevazut un asemenea mecanism). Dar, pe de alta parte, jocul cu datele de organizare a scrutinelor ramâne un veritabil sport national, consideratiile politice egoiste fiind ascunse în spatele declaratiilor despre interesul public. În aceste conditii, de mirare ar fi relativa stabilitate a momentelor electorale interne, pâna la bulversarile din anul 2020, din cauza pandemiei. Singurul moment cu adevarat problematic a fost cel din 1992, când partidele domnilor Ion Iliescu si Radu Câmpeanu îsi dau mâna pentru a împinge alegerile legislative si prezidentiale din iulie, în septembrie (se stie, doar primul a profitat, cel de-al doilea ratând si intrarea în parlament), dupa care tranzitia spre lunile mai reci a fost graduala. În privinta localelor, dupa votul din februarie 1992, a fost dorinta tuturor partidelor importante ca ele sa se desfasoare într-un cadru mai optimist, la început de vara. De atunci si pâna în 2020, toate încercarile de a manipula calendarul electoral au esuat. Vom vedea curând daca avalansa de consultari din acest an va duce la un mai mare echilibru sau, din contra, la noi incertitudini.