Căderea părului poate fi, uneori, reversibilă

Corina Petcu, Iasi: Sotul meu are 48 de ani si, de ceva timp, i-a cazut parul în anumite portiuni ale capului. Este foarte afectat de acest lucru si acest lucru aproape ca ne-a schimbat si viata noastra de familie. As vrea sa stiu daca poate face ceva, un tratament, astfel încât parul sa se regenereze”.   Dr. Corneliu Dobre, medic primar dermatolog, Iasi: “Evident, primul pas pe care trebuie sa îl faceti este sa mearga la un medic dermatolog. În functie de rezultatele investigatiilor medicale se va stabili conduita terapeutica. Alopecia este o afectiune a foliculilor pilosi (acele structuri specializate ale pielii care produc si sustin firul de par) care poate poduce o rarire sau chiar disparitie completa a pilozitatii. Alopecia poate afecta uneori sprâncenele, mustata sau barba si, în rare cazuri, chiar pilozitatea corporala, dar tipurile cel mai des întâlnite de alopecie afecteaza predominant scalpul (pielea capului pe care creste par). Cu tratament adecvat, alopecia poate fi controlata si pilozitatea poate fi recuperata, însa exista si forme de alopecie care pot duce la o pierdere ireversibila a pilozitatii pe zonele afectate. Alopecia la femei nu este atât de des întâlnita ca la barbati, acestia fiind cei mai predispusi la pierderea parului. Alopecia se poate împarti în forme cu: afectare localizata a pilozitatii scalpului (leziune unica sau leziuni multiple dar separate de zone neafectate) si afectare pe întreaga suprafata a scalpului (numita alopecie difuza). De exemplu, alopecia areata poate afecta atât adultii cât si copiii si, odata declansata, poate avea o evolutie ondulanta: perioade de reactivare alternând cu perioade de remisiune (retragere a bolii cu refacere a pilozitatii). Remisiunile pot fi datorate tratamentului dar uneori se produc si spontan, fara interventie terapeutica. În schimb, alopecia androgenica poate afecta atât barbatii (alopecia androgenica cu pattern masculin sau calvitia) cât si femeile (alopecia androgenica cu pattern feminin) iar odata declansata evolutia este continua si lenta sau mai rapid progresiva, fara a se înregistra o încetare spontana a procesului de rarire. Cea mai cunoscuta forma este efluviul telogen, care reprezinta o forma de alopecie de tipul unui episod acut de cadere accentuata si difuza a firelor de par. Efluviul telogen este cel mai adesea autolimitat: caderea accelerata se opreste spontan dupa o perioada de activitate de câteva luni, în timp ce scalpul recupereaza progresiv firele de par pierdute în cursul bolii. Este o forma de alopecie mai des întâlnita la adulti decât la copii si pare sa afecteze mai degraba sexul feminin. În functie de tipul de alopecie cauzele sunt diferite. Alopecia areata este o boala autoimuna în care exista o disfunctie la nivelul sistemului imun care ataca în mod nejustificat foliculul pilos si îl împiedica pe perioade mai scurte sau mai lungi sa îsi desfasoare activitatea de productie si întretinere a firului de par. În ce priveste alopecia androgenica, aceasta are o componenta genetica puternica care se reflecta în istoricul familial al pacientului. În ce priveste factorii de risc, efluviul telogen este precipitat cel mai adesea de un moment stresant, dificil sau solicitant în viata pacientului (o problema de sanatate majora, o interventie chirurgicala, o boala infectioasa severa, sarcina sau perioade stresante ori cu încarcatura emotionala puternica). Alopecia areata se poate, de asemenea, declansa în momente de tensiune psihica sau stres emotional acut. Alopecia androgenetica îsi înregistreaza debutul, cel mai adesea, dupa perioada pubertatii sau ceva mai tardiv, dupa 20-25 de ani. În acest tip de afectiune sunt indispensabile modificarile hormonale din preadolescenta si adolescenta pentru ca alopecia sa se poata instala. În alopecia areata, pierderea integrala si rapida a tuturor firelor de par dintr-o anumita zona a scalpului duce la aparitia de portiuni complet lipsite de par, cel mai adesea de forma circulara sau ovalara (aspect de „luminisuri”). În alopecia androgenetica, rarirea pilozitatii este mult mai insidioasa, astfel încât unii pacienti realizeaza destul de târziu ca procesul s-a declansat deja. În efluviul telogen caderea accentuata si difuza atrage destul de rapid atentia pacientului dar nu produce zone complet lipsite de par, ci doar o reducere a densitatii normale. Niciunul din cele 3 tipuri de alopecie nu este însotit de simptome astfel încât, daca pacientul acuza si mâncarimi sau usturimi, se va cauta o alta afectiune a pielii care sa le justifice. În alopecia areata, diagnosticul se stabileste pe baza aspectului clinic si cu ajutorul dermatoscopiei (trichoscopiei). Aceasta investigatie rapida si nedureroasa este de folos si în cazul alopeciei androgenice si efluviului telogen. Frecvent se solicita si un set complet de analize de sânge pentru a identifica eventuali factori care tin de starea generala de sanatate a pacientului. În alopecia areata, îndeosebi la copii, se va preleva un examen micologic pentru a exclude o cauza infectioasa (o ciuperca a pielii scalpului). În unele cazuri poate fi necesara o biopsie a pielii scalpului pentru a stabili cu precizie diagnosticul. Tratamentul alopeciei se face in functie de tipul de afectiune diagnosticata de medicul specialist. De aceea, în alopecia areata tratamentul consta în aplicarea de unguente sau solutii cu dermatocorticoizi, cu rol antiinflamator si imunosupresor, combinate în unele situatii cu produse de stimulare a foliculilor pilosi în vederea regenerarii firului de par. În alopecia androgenica tratamentul este mai complex si de durata întrucât se încearca un control al mecanismelor hormonale care întretin afectiunea. În cazurile avansate care depasesc posibilitatile tratamentului medicamentos se apeleaza la procedura de implant de par. În efluviul telogen se recomanda suplimente orale pentru a stimula regenerarea precum si dermatocosmetice sub forma de solutii sau lotiuni pentru a tempera caderea accelerata”.