Dragobetele (24 februarie) - Ziua îndrăgostiților români. Tradiții și obiceiuri

Dragobetele este o sarbatoare populara, celebrata de români pe 24 februarie. Sunt multe traditii, obiceiuri si superstitii legate de aceasta zi în care fetele si baietii trebuie sa se întâlneasca si sa-si declare dragostea. Conform traditiei populare, la Dragobete pasarile se strâng în stoluri, ciripesc, se împerecheaza si încep sa-si construiasca cuiburile în care îsi vor creste puii. Dragobetele este un ”zeu al dragostei” si i se mai spunea Cap de Primavara. Dragobetele, simbol al bunei dispozitii, poate fi asociat cu Cupidon, zeul dragostei la romani, dar si cu Eros, zeul iubirii la greci. Mai putin cunoscut este Navalnicul care este o personificare a dragostei patimase în mitologia româneasca. Navalnicul este o specie de feriga cu frunze mari care creste prin paduri si prin zone stâncoase. Era în trecut invocat de vrajitoare, pentru farmecele de dragoste, iar când acest lucru se facea în scopuri benefice, culesul se facea dimineata si se aducea în sat pentru a fi purtata în sat de fete si femei. Când era invocat în scopuri malefice, pentru despartirea unor oameni care se iubeau, navalnicul era cules la miezul noptii de o vrajitoare dezbracata, cu parul despletit, care se schimonosea în fata plantei. ”Conform traditiei populare, la Dragobete pasarile se strâng în stoluri, ciripesc, se împerecheaza si încep sa-si construiasca cuiburile în care îsi vor creste puii. Din cauza acestui motiv, ziua se numeste în unele asezari din nordul Olteniei Logodna sau Însotitul Pasarilor. Se spune ca pasarile neînsotite în aceasta zi ramân stinghere si fara pui pâna în ziua de Dragobete a anului viitor”, scrie Ion Ghinoiu. Tot pe aceasta idee, în aceasta zi fetele si baietii trebuie sa se întâlneasca ”sa faca Dragobetele”, iar gestul putea fi unul foarte simplu, o atingere usoara, spre exemplu. Era un fel de garantie ca fetele vor fi îndragite tot anul. Traditia spune ca fetele si baietii mergeau în padure, chiuiau si culegeau florile primaverii (ghiocei, brânduse). Evident ca se striga si celebra formula: ”Dragobetele saruta fetele!” Traditia mai spune ca, asemanator pasarilor, fetele se ”zburatoresc”, fuga rituala care se încheie cu prinsul si sarutatul lor de catre baieti. ”La Dragobete se faceau leagane atârnate de crengile copacilor pentru fete, tinerii cautau sa-si spuna cuvinte frumoase, sa se picure, adica sa se ciupeasca, sa se sarute, sa-si faca legaminte de dragoste. Dragobeti sunt numiti feciorii cuprinsi de fiorii dragostei, dar si mugurii culesi de fete de pe crengile copacilor si pusi la ureche, precum ciresele în luna mai”, mai scrie Ion Ghinoiu. În unele locuri nu se lucra în acesta zi, considerându-se de rau augur. De Dragobete, dar în unele zone si pe 1 martie sau 3 martie, fetele topeau zapada si pastrau apa cu care apoi se spalau pe fata în anumite zile din an, pentru prospetimea tenului. Sunt legende care-l prezinta pe Dragobete ca fiind fiul Babei Dochia, o fiinta, jumatate om, jumatate spirit, o fiinta care umbla prin lume, dar nu poate fi vazuta, pentru ca lumea a devenit un loc plin de mârsavie.