Învățământul, industria prelucrătoare și comerțul sunt domeniile care angajează cei mai mulți oameni în județul Iași, potrivit datelor transmise de Inspecția Muncii pentru „Ziarul de Iași”. Acestea reprezintă aproape o treime din totalul contractelor individuale de muncă (CIM) active, ceea ce indică o concentrație mare de forță de muncă în aceste sectoare. Pe lângă domeniile care domină piața muncii, există și alte sectoare cu un număr semnificativ de angajați, cum ar fi sănătatea, construcțiile și transportul. Pe de altă parte, domeniul activităților gospodăriilor private în calitate de angajator personal casnic (cum ar fi îngrijitor, babysitter) are cele mai puține contracte de muncă active, ceea ce sugerează fie o cerere scăzută pentru acest tip de servicii, fie o muncă nedeclarată.
Articolul Topul domeniilor după numărul ieșenilor angajați: 33.194 de contracte de muncă în învățământ apare prima dată în Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene.